EDUCATIE 3 februarie 2011

La Sfântu Gheorghe se fac strategii și planuri pentru aplicarea noii Legi a Învăţământului

de Monica Vrânceanu | 539 vizualizări
Printre altele, se face o serie de studii referitoare la comasarea unor unităţi de învăţământ Primăria Sfântu Gheorghe va efectua, alături de specialiștii Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, o serie de studii referitoare la comasarea unor unități de învățământ, astfel încât sistemul să se optimizeze cu prevederile noii Legi a Învățământului. Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că sistemul de învățământ preuniversitar va fi schimbat de către noile prevederi ale Legii

Printre altele, se face o serie de studii referitoare la comasarea unor unităţi de învăţământ

Primăria Sfântu Gheorghe va efectua, alături de specialiștii Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna, o serie de studii referitoare la comasarea unor unități de învățământ, astfel încât sistemul să se optimizeze cu prevederile noii Legi a Învățământului.

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a declarat că sistemul de învățământ preuniversitar va fi schimbat de către noile prevederi ale Legii Învățământului, aceasta impunând modificări inclusiv prin calculele făcute pe finanțarea acordată claselor.

”Calculele de finanțare sunt făcute pe cap de elev, în fiecare clasă fiind prevăzut un anumit număr de elevi. De exemplu, sunt clase unde ar trebui să fie 25 de elei dar sunt 10 sau 12, iar aceste lucruri trebuie regândite”, a declarat Antal Arpad.

Primarul a arătat că se pune inclusiv problema comasării unor școli, deoarece marile dileme sunt cele referitoare la clasele cu predare în limba română. Antal Arpad a exemplificat cu Școlile generale Ady Endre și Nicolae Colan, unde numărul mediu de clase cu predare în limba română funcționează la jumătate de normă ca și efectiv de elevi. Astfel, potrivit primarului, soluția ar fi ca în una din cele două școli să dispară o clasă, elevii urmând să fie trimiși la cealaltă, tocmai pentru a se reuși realizarea efectivului de elevi. În acest context, edilul a admis că vor dispărea și posturi ale cadrelor didactice, dar a precizat că municipalitatea caută soluții și lucrează la strategii referitoare la aceste aspecte, alături de IȘJ.

Potrivit șefei IȘJ Covasna, Keresztely Irma, noua Lege va intra în vigoare odată cu anul școlar 2011-2012, drept pentru care pregătirile în acest sens trebuiesc demarate cât mai repede, mai ales în contextul în care textului acesteia i se vor adăuga peste 60 de metodologii de aplicare. Unele dintre cele mai interesante aspecte cuprinse în noua Lege se referă la responsabilitatea mare pe care o primesc Consiliile de Administrație (CA) ale unităților de învățământ, acestea având prin noua lege un rol mult mai mare decât până acum. Administrațiile publice locale dobândesc, prin noua lege, puterea de a organiza rețeaua școlară - astfel încât aceasta să se ajusteze necesităților locale. Aici intră înființarea creșelor, grădinițelor și școlilor, IȘJ urmând să avizeze propunerile venite din partea administrațiilor locale.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.