EDUCATIE 15 noiembrie 2011

Greva de la Vâlcele – rezultatul unui management prost

de Székely Emőke | 53 vizualizări

Asta e părerea prefectului György Ervin despre protestul cadrelor didactice.

Protestul cadrelor didactice de la Vâlcele care sunt de ieri în grevă pentru că nu şi-au primit banii pentru navetă este în opinia prefectului judeţului Covasna, György Ervin, rezultatul unui management prost al administraţiei publice locale. „Şi în alte localităţi din judeţ predau cadre didactice care fac naveta, dar administraţiile publice locale au găsit resurse financiare pentru a plăti banii cuveniţi acestor profesori. O posibilă soluţie în opinia mea ar fi ca banii să fie acordaţi profesorilor în mai multe tranşe, dacă nu pot fi daţi toţi odată” – a declarat prefectul.

În grevă sunt implicate în jur de 40 de cadre didactice care reclamă că nu şi-au primit banii de navetă de mai bine de doi ani. Aceştia se prezintă la şcoală, dar nu predau. Suma totală de care ar trebui să beneficieze aceşti profesori se ridică la 20.000 de lei, bani de care primăria Vâlcele nu dispune.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.