EDUCATIE 29 iulie 2020

Emoții ale titularizării în învățământ: peste 330 de candidați covăsneni înscriși

de Iulia Drăghici - Taraș | 949 vizualizări

Pentru Concursul național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, sesiunea 2020, a cărei probă scrisă are loc miercuri, 29 iulie, s-au înscris 332 de candidați covăsneni. Pentru județul Covasna, examenul se desfășoară în două centre de examen din Sfântu Gheorghe: Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar” și Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”. 

Cei 332 de candidați sunt împărțiți astfel: 172 candidați vor susține proba scrisă la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen”, iar 160 la Liceul Tehnologic „Puskás Tivadar”. 

La nivel național, concursul de derulează în „123 de centre de concurs, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare, aplicabile în cazul examenelor naționale, privind normele de acces în spațiile de examen, în vederea protejării candidaților și a personalului implicat, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-CoV-2”, anunță Ministerul Educației. 

Pentru susținerea acestei probe, la nivel național s-au înscris 30.113 candidați, dintre care 2.937 de candidați provin din promoția curentă.

În județul Covasna, situația posturilor publicate pentru concurs este următoarea: 51 de posturi titularizabile, 205 posturi didactice complete și 1.385 fracțiuni de posturi.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru cele 122 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte2020.edu.ro (ora 16:00). 

Primele rezultate vor fi afișate în data de 4 august, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 4 august, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 5 august, până la ora 12:00. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare în intervalul 12 - 14 august”, arată, într-un comunicat de presă și Inspectoratul Școlar Județean Covasna, dar și Ministerul Educației. 

Anul trecut, la concursul de titularizare s-au înscris 293 de candidați, dar în urma probelor practice, au rămas 277 admiși pentru următoarea etapă. La proba scrisă au fost prezenți 242 de candidați, dintre care 35 s-au retras din concurs. 

Din lucrările evaluate atunci, 83 de candidați (40,10%) au luat note peste 7,  92 (44,44%) note între 5 și 6,99 și 32 (15,46%) note sub 5.  

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.