EDUCATIE 16 octombrie 2013

Elevii covăsneni organizează funeraliile învăţământului românesc

de Székely Emőke | 852 vizualizări

Elevii navetiști nu și-au primit încă banii de transport

În ciuda faptului că au organizat mai multe acțiuni de protest, elevii navetiști nu și-au primit banii de transport. La finele anului școlar trecut li s-a promis plata datoriilor, dar au rămas doar cu promisiuni, și astfel au decis să protesteze din nou, iar de această dată vor organiza o ceremonie de înmormântare a sistemului educațional.

Această nouă acțiune a fost inițiată de elevii Liceului de Artă „Plugor Sandor”, iar ceremonia va avea loc pe data de 30 octombrie. „Ne-am săturat de promisiuni și nu ne lăsăm, vrem ca cei din Minister să vadă că ne pasă, că nu suntem indiferenți și nu am uitat de banii care ni se cuvin” – spune Szakáli Zalán, unul dintre elevii organizatori.

Acesta spune că el nu a primit niciun ban pe anul trecut, deși are dreptul la decontarea a 8 drumuri pe lună, întrucât locuiește la peste 50 de km de Sfântu Gheorghe, în județul Harghita. „Nici colegii mei care fac zilnic naveta nu și-au primit banii decât pentru primul semestru al anului școlar precedent. Sincer nu știu până când mai putem protesta, și nici nu îmi dau seama dacă vom avea sau nu succes într-un final, însă sper ca toți colegii mei să ne fie alături și să sprijine această inițiativă pentru că vorbim de banii noștri, de dreptul nostru care este încălcat” – ne-a declarat Szakáli Zalán, elev în clasa a X-a la Liceul de Artă.

Acțiunea de protest va avea loc pe 30 octombrie în fața Liceului de Artă „Plugor Sándor” din Sfântu Gheorghe, iar organizatorii îi îndeamnă pe participanți să poarte haine de doliu și să aducă pancarte cu mesaje pentru ministrul Educației.

În acest nou an școlar elevii au protestat deja – aceștia au format un lanț viu în jurul unor școli din județ. Datoria Ministerului Educației către elevii navetiști din judeţul Covasna se ridică la suma de două milioane de lei.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.