EDUCATIE 2 martie 2022

Elevi ai claselor a VIII-a, în vizită la Liceul „Constantin Brâncuși“

de Diana Pantelimon | 1796 vizualizări

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși“ din Sf. Gheorghe a organizat marți, 1 martie a.c., o acțiune dedicată celor care sunt în an terminal la gimnaziu, atrăgându-și astfel viitorii elevi de liceu sau școală profesională. Evenimentul s-a înscris în calendarul activităților dedicate „Zilei naționale a meseriilor”.

La inițiativa directoarei Liliana Constantinescu, și cu ajutorul cadrelor didactice, în prima zi de primăvară s-au deschis porțile liceului pentru a primi vizita elevilor claselor terminale de la școlile gimnaziale „Nicolae Colan“, „Váradi József“ și „Ady Endre”, dar și din Dobârlău. 

În cadrul acțiunii, elevii au fost primiți cu cornulețe și ciocolată de casă pregătite de elevii cofetari. Simbolic și în spirit „economist“ li s-au oferit câte 5 lei (copii xerox) din care au putut să „cumpere“, după bunul plac, mărțișoare sau felicitări confecționate chiar de elevii liceului, în cadrul unor ateliere de creație și șezătoare de cusut pe etamină. Apoi au urmărit o prezentare video despre specialitățile din cadrul liceului pentru care pot opta pentru viitorul an școlar.

Un fost elev al liceului, Sergiu Petrea, prezent și el la acest eveniment, ne-a împărtășit părerea lui despre alegerea unei meserii: „Majoritatea elevilor vor să facă o facultate, dar în ziua de azi se caută foarte mult meseriile. Întotdeauna va fi nevoie de cofetari, frizeri, croitori, constructori, dulgheri, electricieni. Cred că putem foarte bine aplica principiul „Meseria este brățară de aur“, o meserie nu ți-o poate lua nimeni din mână.“ 

Directoarea Liliana Constantinescu ne-a declarat că „Este foarte importantă influența părinților asupra copiilor pentru alegerea unui drum în viață, sau poate și a unui cadru didactic asupra elevilor. Îndemn părinții să-și ghideze copiii către ceva ce le place, să-i ajute să-și descopere talentele și să le valorifice mai departe în viață pentru că este foarte important să-ți placă ceea ce faci. În cei 30 de ani de carieră didactică, eu nu m-am trezit în nicio zi fără chef de muncă. Dacă îți place ceea ce faci, nu mai simți că muncești. Și de aceea am organizat acest eveniment, în speranța că trezim în acești elevi dorința și iubirea pentru meseriile pe care le oferă școala noastră.“ 

Pentru anul școlar 2022-2023 Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși“ din Sf. Gheorghe oferă în cadrul Școlii Profesionale: 12 locuri la clasa de Cofetar-Patiser, 12 locuri la clasa de Ospătar (Chelner) și Vânzător în unități de alimentație, 24 locuri la clasa de Frizer-Coafor, Manichiurist-Pedichiurist. 

În cadrul Liceului vor fi 24 de locuri la zi (clasă de Tehnician în activități de comerț) și 28 de locuri la seral (clasă de Tehnician în turism), iar la Școala Postliceală vor fi 28 de locuri la clasă de Tehnician nutriționist.

Pentru elevii interesați, se oferă cazare în internatul școlii, masă la cantină, decontarea navetei, burse sociale, de studiu, de merit și bani de liceu, bursă profesională de 200 lei/lună, pregătire suplimentară în proiectul „ROSE“, instruire practică în școli din Europa prin proiectul „ERASMUS+“.

Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” din Sf. Gheorghe este fostul Grup Școlar de Cooperație înființat la 1 octombrie 1949, ca urmare a Reformei Învățământului. De-a lungul timpului a pregătit muncitori calificați în meseriile de cizmar, croitor, tâmplar, zidar, vânzător, zugrav, mozaicar, faianțar, bucătar-cofetar, cofetar-patiser, ospătar.

Sursă foto: Observatorul de Covasna și pagina oficială Facebook a Liceului „Constantin Brâncuși“

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.