Doar câteva şcoli au optat pentru pregătirea online a elevilor pentru examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat
Un număr de 80 de unităţi şcolare din judeţul Covasna vor efectua pregătiri cu elevii care urmează să susţină luna viitoare examenele de Evaluare naţională şi Bacalaureat, însă doar o mică parte dintre acestea au optat pentru varianta online, informează Inspectoratul Şcolar.
Potrivit conducerii instituţiei, peste 90% din elevii claselor a VIII-a, respectiv a XII-a şi a XIII-a şi-au exprimat opţiunea de a participa la pregătirile programate în perioada 2-12 iunie în vederea susţinerii examenelor naţionale.
„Cei 1878 de elevi participanţi din clasa a VIII-a din cei 2033 existenţi în şcolile covăsnene (92%) vor fi pregătiţi în această perioadă de 320 de profesori. Cursurile se vor desfăşura faţă în faţă în 70 de unităţi şcolare cu clase a VIII-a, respectiv online în două şcoli (Şcoala Gimnazială „Avram Iancu“ din Covasna şi Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ din Sfântu Gheorghe). În 36 de şcoli cu clase a VIII-a intenţia de participare a elevilor este de 100%. În ceea ce priveşte elevii din clasele terminale de liceu/zi, din cei 1100 elevi înscrişi în 48 de clase, în clasa a XII-a/ zi, 835 elevi vor participa la pregătirea faţă în faţă, iar 185 de elevi exclusiv online (Colegiul Naţional „Mihai Viteazul“ şi Colegiul Naţional „Székely Mikó“ din Sfântu Gheorghe). Astfel, 94% dintre elevii înscrişi în clasa a XII-a/zi se vor pregăti pentru examenul de bacalaureat sub coordonarea a 175 de profesori. În 5 licee se va desfăşura simultan pregătirea pentru clasa a VIII-a şi a XII-a“, se arată într-un comunicat de presă, remis joi AGERPRES.
Elevii claselor a VIII-a de la secţia română vor avea două ore de pregătire zilnic la Limba română şi Matematică, iar cei de la secţia maghiară câte trei ore de studiu pe zi, la Română, Matematică şi Maghiară, în vreme ce elevii claselor a XII-a vor beneficia de trei ore de pregătire pe zi la secţia română şi de patru ore la secţia maghiară.
Conducerea Inspectoratului Şcolar a precizat că la nivelul fiecărei şcoli au fost stabilite măsuri de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV2.
Elevii din ultimul an de liceu vor încheia cursurile în data de 29 mai 2020, iar cei din clasa a VIII-a, în data de 5 iunie.
Evaluarea Naţională se va desfăşura în 53 de centre de examinare, iar examenul de Bacalaureat în 17 licee.
În perioada 2-5 iunie vor avea loc înscrierile pentru Evaluarea naţională, iar probele scrise se vor desfăşura între 15 şi 18 iunie, primele rezultate urmând să fie afişate pe 22 iunie, iar cele finale pe 27 iunie, după soluţionarea contestaţiilor.
Pentru examenul de Bacalaureat înscrierile vor avea loc între 3 şi 10 iunie, din 11 şi până în 17 iunie va avea loc echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale, iar probele scrise se vor desfăşura în perioada 22-25 iunie.
Pe 30 iunie se vor afişa primele rezultate, iar pe 5 iulie cele finale, după rezolvarea contestaţiilor.