EDUCATIE 21 mai 2021

Cum au fost primele zile de Pedibus și ce schimbări se anunță de săptămâna viitoare

de Iulia Drăghici - Taraș | 1958 vizualizări

Dacă în prima săptămână sportivii au fost cei care i-au însoțit pe copiii care au ales să meargă pe jos pe drumul către școală în cadrul programului Pedibus al Primăriei Sfântu Gheorghe, de săptămâna viitoare actorii vor fi cei care vor prelua rolul de „șoferi”. Primele concluzii după cele câteva zile de program sunt că demersul este unul foarte bine primit de copii, dar și de părinți, respectiv că are nevoie de o serie de îmbunătățiri pentru a fi și mai apreciat. Principala măsură în acest sens, care se va aplica în perioada următoare, este includerea mai multor trasee. 

După 1 iunie, traseele Pedibus-urilor vor fi înmulțite și vor cuprinde și alte unități școlare din oraș, cum ar fi Colegiul Reformat, Şcoala Gimnazială „Nicolae Colan”, Şcoala Gimnazială „Váradi József” și Şcoala Gimnazială „Gödri Ferenc”. Scopul este ca programul să ajungă la cât mai mulți copii, din diferite zone ale orașului, au spus joi, în cadrul unei conferințe de presă, coordonatoarele programului, Székely Kincső și Kondor Ágota. 

Tot acestea au declarat și că numărul participanților este de până la 70 zilnic și că a fost surprinzător că încă din prima zi, programul a început cu 60 de copii care au ales să parcurgă traseul către școală cu Pedibus-ul, cântând, socializând, învățând să circule corect pe drumurile publice, alături de voluntari. 

Participarea și entuziasmul copiilor încă din prima zi au fost peste așteptările noastre. Atunci au participat aproximativ 60 de copii. Totodată, ne-a surprins și numărul de înscrieri pentru voluntari, mai exact 17 persoane”, a spus joi, în cadrul conferinței de presă, Székely Kincső. 

Pe lângă faptul că mersul pe jos este un obicei sănătos, programul Pedibus vine și cu un alt avantaj important, a subliniat joi și Kondor Ágota: socializarea. 

A fost o experiență extraordinară. Când am pregătit acest proiect noi am sperat că o să fie bine primit de către părinți, de către copii, dar totuși entuziasmul cu care ne-am întâlnit săptămâna asta este peste așteptările noastre. Vin copiii veseli, cu cântec, cu voie bună. Am vorbit cu învățătoarele și zic că ajung la școală mai veseli. Acesta a fost scopul nostru, să meargă pe jos, să se obișnuiască cu traficul, să socializeze”, a spus Kondor Ágota. 

Tot ca măsură care vrea să facă și mai atractiv programul se numără și cea în care fiecare copil va primi un carnețel în care poate să lipească sticker-ele pe care le primește cu fiecare „călătorie” în Pedibus. Colectarea cât mai multor astfel de „dovezi” va aduce cadouri. De exemplu, pentru că uneori ghiozdanele sunt foarte grele, coordonatorii programului se gândesc să includă printre premii și ghiozdane pe rotile, care pot fi mai ușor de transportat. În plus, se pregătesc și alte surprize, care vor fi dezvăluite pe parcurs. 

Se discută chiar ca pe viitor să se inițieze un traseu și pentru copiii care încep cursurile și mai târziu de ora 08:00, dar încă trebuie puse la punct detaliile. Și părinții care își aduc copiii din afara orașului sunt îndemnați ca în loc să îi ducă până la poarta școlii, să se oprească în stațiile Pedibus și să ofere copilului șansa să facă o parte din traseu pe jos. 

Sunt și alte detalii care vor fi puse la punct pe parcurs, dar ceea ce se cunoaște este că de săptămâna viitoare, actorii Teatrului „Tamási Áron”, Benedek Ágnes, Damokos Albu Annamária, Korodi Janka și Pálffy Tibor vor fi șoferii Pedibus-urilor și îi vor însoți pe copii la școală. 

Legat de o altă consecință așteptată a programului, respectiv reducerea traficului în jurul școlilor la prima oră a dimineții, deocamdată nu se văd efecte, spun coordonatorii programului, pentru că numărul elevilor participanți este totuși mic, 70 din peste 4.000 din învățământul primar, dar ar putea fi fezabil cu timpul, dacă programul se extinde spre mai multe trasee. 

În cadrul programului Pedibus, lansat în 17 mai, fiecare grup de elevi este însoțit de minimum doi voluntari, unul care ghidează grupul din față și altul care rămâne în spate. 

Organizatorii spun că înscrierile pentru voluntarii însoțitori sunt încă deschise și se pot face la Székely Kincső, număr de telefon 0744830819, adresă de e-mail: kincso.szekely@sepsi.ro.

Chiar dacă elevii pot participa fără restricții și înscrieri, în cazul voluntarilor este obligatorie înregistrarea în prealabil pentru că organizatorii vor să se asigure că persoanele care îi vor însoți pe copii sunt fără  îndoială de încredere și responsabile. 

Alte detalii despre program, cum ar fi traseele existente, pot fi obținute și accesând site-ul CovasnaMedia.ro. 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ibolya Ilyés, 22 mai 2021
Felicitări pentru iniţiativă, felicitări pentru punerea în practică ...Poate că , în timp, mai mulți părinţi vor conştientiza importanța exerciţiului fizic , a mersului pe jos, în citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.