EDUCATIE 26 februarie 2018

Clasa a V-a de engleză-intensiv, reintrodusă la CNMV

de Iulia Drăghici - Taraș | 2767 vizualizări

Dacă numărul solicitărilor va fi prea mare, departajarea se va face în urma unui examen la limba engleză

Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe va avea, începând de anul viitor școlar, din nou clasă de engleză-intensiv. Toți elevii, de la orice școală, nu doar de la CNMV, care anul viitor intră în clasa a V-a, vor putea fi înscriși la această nouă clasă. Dacă numărul cererilor depășește numărul locurilor aprobate, atunci departajarea se va face în funcție de o testare la limba engleză. Examenul va avea loc în prima zi de vacanță de vară, adică în 18 iunie a.c..  

„Anul acesta, spre deosebire de anii anteriori, am cerut să avem în planul de școlarizare o clasă cu predare intensivă a limbii engleze. Acest lucru înseamnă că engleza se va face pe grupe, cu doi profesori, dar și că elevii vor avea patru ore de limbă engleză pe săptămână. Este un mare avantaj faptul că se va lucra pe grupe. Pentru a accede la această clasă a V-a, dacă numărul cererilor va depăși numărul de locuri, se va da o testare la limba engleză, conform regulamentului, după încheierea cursurilor din acest an. Tocmai în ideea să nu uite copiii ce au învățat în clasele a III-a și a IV-a, o vor da în prima zi de vacanță, adică în 18 iunie, dacă va fi nevoie”, a declarat, pentru „Observatorul de Covasna”, directoarea Colegiului Național „Mihai Viteazul”, Luminița Costea.

Testarea va consta în două probe, una scrisă, care durează o oră, și alta orală.

„Sper, ca cine dorește să vină, să nu se streseze foarte mult, iar părinții să nu streseze copiii. Toți vor da aceeași testare”, a mai spus Luminița Costea.

La Colegiul Național „Mihai Viteazul” au fost planificate trei clase de clasa a V-a, iar una dintre acestea va fi cea de engleză-intensiv.

Elevii care vor fi acceptați în această clasă vor avea printre avantaje oportunitatea de a studia limba engleză pe grupe, dar și de a fi acceptați mult mai ușor la clasele  bilingve de liceu.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.