Cine sunt cei 30 de elevi câștigători ai bursei Dr. Bock Industries 2018
Programul pentru tinerii talentați a ajuns la a treia ediție
Câștigătorii bursei Dr. Bock Industries s-au întâlnit marți, 16 octombrie, la Sfântu Gheorghe, în cadrul unui eveniment organizat la fabrica Ready Garment Technology (RGT) Romania.
Programul, ajuns la a 3-a ediție, face parte din acțiunile cu caracter social finanțate de către companie și derulate în parteneriat cu Asociația „Bobita”. Scopul programului constă în susținerea tinerilor valoroși din zonă, tineri talentați, cu rezultate artistice, sportive sau școlare deosebite.
Anul acesta au fost acordate burse unui număr de 30 de elevi cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani cu rezultate deosebite în domenii precum arta, sport, științe reale și științe umane. Valoarea bursei este de 2500 de lei/an, sumă împărțită în 10 rate lunare, pentru fiecare bursier.
„Programul s-a adresat tuturor persoanelor fizice cu cetățenie română, cu domiciliul stabil în județul Covasna, elevi clasele I-XII, care sunt talentate la unul sau mai multe dintre următoarele categorii: sport, arte (la arte includem: muzică, teatru, sculptură, pictură, design, dans, domeniu artistic și artizanal) și științe. Am așteptat aplicațiile copiilor care au fost premiați individual la diferite competiții regionale, naționale și internaționale în ultimii doi ani școlari. Dosarele care au îndeplinit toate condițiile de validitate au fost evaluate de către o comisie de specialitate. Comisia a fost formată din pedagogi și profesori de specialitate”, ne-a spus unul dintre coordonatorii programului, Kese Zsuzsa.
Nr.
|
Nume/ Prenume
|
Școala
|
Categorie
|
Localitatea
|
1
|
Artene Maria Raluca
|
Școala Generală Váradi József
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
2
|
Baló Bulcsu
|
Școala Gimnaziala Konsza Samu
|
Științe
|
Bățanii Mari
|
3
|
Baló Hunor
|
Liceul Teoretic Mikes Kelemen
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
4
|
Balogh Hanna
|
Liceul Teoretic Mikes Kelemen
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
5
|
Bartalis Beáta
|
Liceul Pedagogic Bod Péter
|
Științe
|
Târgu Secuiesc
|
6
|
Benedek Botond
|
Colegiul Național Szekely Miko
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
7
|
Bereczki Anna
|
Liceul Teoretic Mikes Kelemen
|
Științe
|
Sfântu Gheorghe
|
8
|
Bernád Vivien
|
Liceul Teoretic Székely Mikó
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
9
|
Biszak Hanna
|
Liceul Tehnologic Economic Administrativ Berde Áron
|
Arte
|
Sfântu Gheorghe
|
10
|
Bögözi Alpár
|
Școala Gimnazială „Trefan Leonard” Poiani
|
Arte
|
Belani
|
11
|
Boldizsár Zsanett
|
Liceul Teoretic Mikes Kelemen
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
12
|
Boricean Denisa Maria
|
Liceul Teoretic Mircea Eliade
|
Sport
|
Întorsura Buzăului
|
13
|
Demeter Gergő
|
Colegiul Național Szákely Mikó
|
Științe
|
Sfântu Gheorghe
|
14
|
Domokos Georgina
|
Școala Generala "Nagy Mozes" Estelnic
|
Arte
|
Estelnic
|
15
|
Furus Ábel
|
Școala Gimnaziala Molnar Jozsias
|
Arte
|
Târgu Secuiesc
|
16
|
Gáspár Henrietta
|
Școala Gimnaziala "Trefan Leonard" Poiani
|
Arte
|
Poiani
|
17
|
Jakab Julia
|
Liceul Teoretic Nagy Mózes
|
Științe
|
Târgu Secuiesc
|
18
|
Jánosi Zsolt
|
Liceul Teologic Reformat
|
Arte
|
Târgu Secuiesc
|
19
|
Kozma Hanna
|
Liceul Pedagogic Bod Péter
|
Arte
|
Catalina
|
20
|
Miklós Csenge
|
Colegiul Național Székely Mikó
|
Științe
|
Sfântu Gheorghe
|
21
|
Neagu Alexandra Codruta
|
Colegiul Național Mihai Viteazul
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
22
|
Nichifor Eduard Levente
|
Școala Gimnaziala Nicolae Colan
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
23
|
Omușoru Laura Gabriella
|
Școala Gimnazială Nicolae Colan
|
Arte
|
Sfântu Gheorghe
|
24
|
Riti Eduard
|
Colegiul Național Mihai Viteazul
|
Sport
|
Sfântu Gheorghe
|
25
|
Róth Apor
|
Colegiul Național Székely Mikó
|
Științe
|
Bodoc
|
26
|
Szabó Hedda
|
Liceul Teoretic Nagy Mózes
|
Arte
|
Târgu Secuiesc
|
27
|
Szekeres Anna
|
Școala Gimnazială Petőfi Sándor
|
Arte
|
Târgu Secuiesc
|
28
|
Szőcs Norbert
|
Școala Gimnazială Petőfi Sándor
|
Sport
|
Târgu Secuiesc
|
29
|
Tamás Péter
|
Colegiul Național Székely Mikó
|
Știinte
|
Sfântu Gheorghe
|
30
|
Voloncs Attila
|
Liceul Teoretic Nagy Mózes
|
Arte
|
Sânzieni
|
Aplicațiile pentru bursă s-au depus în perioada 15 mai – 25 iunie a.c..