EDUCATIE 3 aprilie 2013

Artiştii francofoni ai CNMV şi Şcolii Gimnaziale „Ady Endre” au participat la Concursul naţional „Jeu par le français”

de Covasna Media | 882 vizualizări

Poate că e prea mult să credem că deja este o tradiţie, însă desfăşurarea celei de-a doua ediţii a concursului „Jeu par le français” nu s-a făcut fără participarea noastră.

Acest concurs reprezintă una dintre principalele manifestări ale Francofoniei şi a fost organizat de Asociaţia Română a Profesorilor de Limba Franceză şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, sub egida Ministerului Educaţiei Naţionale.

Judeţul Covasna a fost reprezentat de 11 elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Viteazul” şi Şcolii Gimnaziale „Ady Ende” din Sf. Gheorghe.

Primul sentiment al nostru, deşi aveam experienţa ediţiei anterioare, a fost de uşoară timiditate şi teamă pentru ceea ce urma să înfruntăm; un concurs naţional cu participanţi talentaţi şi serioşi.

După ce am învins codul galben de vânt şi frig şi ajunşi cu bine la destinaţie ne-a revenit curajul şi încrederea în noi chiar dacă competiţia număra peste 500 de candidaţi la cele 8 secţiuni.

Amfitrionul evenimentului a fost Colegiul Naţional din Iaşi.

Juriile concursului i-au cântărit cu multă exigenţă şi atenţie pe concurenţi fără a omite vreun detaliu, astfel încât elevii care şi-au demonstrat talentul şi seriozitatea au fost într-adevăr apreciaţi cu atenţie şi corectitudine.

Luând în considerare aceste aspecte, pot spune că judeţul nostru are într-adevăr tineri talentaţi şi care promit performanţe în viitor.

Nu aş vrea să trec cu vederea peste faptul că ei s-au remarcat la secţiunile la care s-au înscris:

Premiul II la interpretare dramatică a fost obţinut de elevii Bianca-Iulia Gheorghe şi Bogdan-Adrian Cernescu clasa a VIII-a A, Şcoala Gimnazială „Ady Endre”, cu piesa „Le Tailleur Fou” (Croitorul nebun).

La secţiunea interpretare vocală, din cei aproape 70 de concurenţi, s-a evidenţiat elevul Florin Micu din clasa a X-a A de la CNMV care interpretând în variantă proprie piesa lui Joe Dassin „Et şi tu n’existais pas” a emoţionat juriul şi s-a clasat al patrulea obţinând menţiune. Poziţia lui Florin nu este una oarecare ţinând cont de contracandidaţii lui care studiază la licee de artă prestigioase din ţară. Prin acest premiu şi ţinând cont şi de faptul că Florin participa pentru prima dată la o competiţie în limba franceză, lasă să se înţeleagă clar că talentul şi potenţialul lui promit şi depăşesc mult nivelul lui de acum. Ne-am bucurat mult de această performanţă şi suntem siguri că ascensiunea lui Florin este la început.

Un premiu special la aceeaşi secţiune, interpretare vocală, au obţinut elevii clasei a X-a E, profil pedagogic: Georgiana Voinescu, Alexandra-Claudia Chiriac şi Alexandru-Ionuţ Armene tot pe o piesă a lui Joe Dassin „Taka, takata…”

La recitare, menţiunile au fost revendicate de elevele CNMV Bianca-Maria Bontă, clasa a X-a C, şi Roxana-Maria Rujan, clasa a XII-a D, iar premiile speciale de Diana Avram Gârbacea, clasa a VIII-a B, CNMV, Bianca-Mădălina Bejan şi Roxana-Gabriela Ristea, clasa a VIII-a A, Şcoala „Ady Endre”.

Vive la Francophonie şi în special Vive „Jeu par le français”!

Prof. Nina Stanoescu

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.