Aproape 200 de educatoare din Sfântu Gheorghe au solicitat de la Primărie bani pentru laptopuri
Autoritățile spun că 50 de cereri au fost respinse
S-a încheiat perioada în care educatoarele din Sfântu Gheorghe puteau depunere cereri la Primărie pentru a beneficia de suma de 1.500 de lei pentru achiziționarea unui laptop sau a unei tablete. În total, au fost înregistrate 198 de cereri, dintre care 50 au fost respinse. Potrivit primarului Antal Árpád, acest lucru s-a întâmplat din cauza că solicitanții, chiar dacă au domiciliul la Sfântu Gheorghe, nu își desfășoară activitatea didactică în sistemul de învățământ preuniversitar pe teritoriul municipiului.
„În cazul educatoarelor, au fost depuse 198 de solicitări, din care au fost respinse 50. (...) În cazul educatoarelor numărul celor respinși a fost mai mare, deoarece au depus proiecte și de la alte instituții care nu sunt în oraș și nu putem acorda sprijin pentru educatoare care nu își desfășoară activitatea pe teritoriul municipiului Sfântu Gheorghe, deși sunt din oraș. De exemplu, Școala Specială ca instituție ține de Sfântu Gheorghe, dar nu are în Sfântu Gheorghe grădiniță. Are grădiniță în Baraolt, în Târgu Secuiesc. Au depus proiecte, dar n-am putut să le finanțăm, deși centrul financiar e în Sfântu Gheorghe, dar nu au grădiniță pe teritoriul municipiului. Consiliul Județean de exemplu dacă ar avea un program ar putea să facă, dar noi nu putem să dăm pentru cei care lucrează în Baraolt sau Târgu Secuiesc”, a spus miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, primarul Antal Árpád.
În urma afișării listei, persoanele declarate eligibile își pot achiziționa dispozitive electronice tip laptop/tabletă până în data de 15 decembrie. În cazul în care beneficiarul dorește să achiziționeze un laptop care depășește valoarea acordată, acesta va suporta diferența de preț.
Și părinții care dețin cardurile emise de municipalitate vor putea solicita un sprijin financiar în valoare de 1.500 de lei pentru achiziționarea dispozitivelor electronice pentru fiecare copil care face școala online, însă autoritățile locale au precizat miercuri că acest proiect necesită o modificare.
„La familii numeroase este încă în derulare proiectul. Încă nu am tras o linie. Acolo vom modifica hotărârea pentru că este o interpretare care ne-a scăpat. Apare în hotărâre că nu pot beneficia din două programe similare. Și la juridic asta s-a interpretat că de exemplu dacă mama este educatoare și a aplicat pentru ea pentru laptop, atunci copiii nu pot aplica, ceea ce nu cred că e corect, pentru că beneficiarii diferă. Vom modifica hotărârea, ca să nu fie interpretabil, pentru că nu mi se pare corect să nu primească un copil pentru că a primit părintele”, a mai adăugat Antal Árpád.
În ceea ce privește sprijinul similar acordat profesorilor, în luna septembrie, 703 dascăli din reședința de județ au solicitat sume a câte 1.500 de lei pentru achiziționarea laptopurilor. Dintre cele peste 700 de cereri, 29 au fost respinse, au precizat miercuri autoritățile locale.