EDUCATIE 27 iunie 2019

Aproape 200 de contestații la Evaluarea Națională

de Iulia Drăghici - Taraș | 814 vizualizări

Cele mai multe lucrări contestate sunt la Limba română 

Rezultatele inițiale la Evaluarea Națională, afișate miercuri, au înregistrat 197 de contestații din județul Covasna. Cele mai multe, 92, au fost pentru notele de la Limba română. La Matematică sunt 64 de contestații, iar pentru Limba maghiară s-au înregistrat 41. 

Inspectoratul Școlar Județean Covasna informează și că lucrările vor fi corectate la Târgu Mureș. 

Rezultatele inițiale ale Evaluării Naționale de anul acesta arată că doar 68,10% dintre elevii covăsneni au reușit să obțină medii peste 5. Disciplina care a ridicat procentul a fost Limba și literatura maghiară, unde 94,79% dintre candidați au luat peste 5. La matematică, note de trecere au luat doar 52,34%, în vreme ce la Limba și literatura română 51,24% dintre elevi. 

De remarcat este că în județul Covasna niciun elev nu a obținut media generală 10. În schimb, la matematică au fost trei note de 10. Totodată, doar 46 de candidați la examen au avut rezultate între 9,00 și 9,99. Cei mai mulți dintre elevi au avut note între 6,00 și 6,99.

La examenul de Evaluare Națională au fost înscriși 1.652 de elevi din județul Covasna, dar dintre aceștia s-au prezentat 1.558, absenți fiind în total 94. 

Rezultatul Evaluării Naționale 2019 este similar cu cel de anul trecut, dar, spun reprezentanții IȘJ Covasna, există o creștere importantă, în sensul că la examen au participat cu aproape 100 de elevi mai mulți decât în 2018.

Rezultatele finale vor fi afișate pe 29 iunie, atât la avizierul unităților de învățământ, cât și online, pe site-ul dedicat - evaluare.edu.ro. 

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.