Închiderea școlilor, o măsură bună, dar poate prematură pentru județul Covasna
Managerul Spitalului Județean crede că poate soluția ar fi fost mai utilă dacă s-ar fi luat peste o săptămână
Managerul Spitalului Județean „Fogolyán Kristóf” din Sfântu Gheorghe, András Nagy-Róbert, spune că deși măsura închiderii unităților școlare este una bună în contextul limitării răspândirii virusului COVID 19, pentru județul Covasna s-ar putea ca soluția să fie prematură și că mai bine ar fi fost dacă se mai amâna cu o săptămână. Totodată, acesta spune că medicii covăsneni sunt pregătiți și că se ia în considerare, în funcție de cum va evolua situația, să se închidă toată clădirea în care se află acum Secția de Infecțioase Adulți și Copii pentru a gestiona bolnavii infectați cu noul coronavirus, dacă va fi cazul.
„Eu, în momentul de față, nu am suficiente informații pe baza cărora au fost luate deciziile în Comitetul Național pentru Situații de Urgență. E posibil să se fi luat mai devreme această măsură și s-ar putea să fie necesar să fie prelungită. Eu aș fi luat această decizie peste o săptămână, o săptămână jumătate. Dar e posibil să fie alta situația în centrele mari, în localitățile mari, ca București, Cluj, Timișoara, Iași. La noi, la Sfântu Gheorghe încă nu este cazul. Dar această decizie trebuie luată în mod cert. Adică nu poți să lași copiii să se expună în măsura în care nu e bine pentru sănătatea lor. Deci măsura e bună, dar momentul în care se aplică este sub semnul întrebării pentru mine. Probabil că cei care au decis acest lucru au mai multe informații și că e justificat”, ne-a spus marți András Nagy-Róbert.
Chiar dacă până acum niciun caz cu suspecți de coronavirus nu s-a confirmat pentru județul Covasna, cel mai recent suspect fiind o persoană din Cernat, apropierea sărbătorilor Pascale, când multe persoane plecate la muncă în străinătate se întorc acasă, ar putea schimba situația. Spitalul Județean se pregătește pentru mai multe scenarii, adaptate în funcție de informațiile de la nivel național sau internațional.
„Secțiile de infecțioase vor avea doar această destinație, de a fi ocupate de aceste cazuri de coronavirus, suspecte. Pasul următor, în funcție de ce vor arăta cifrele, o să închidem toată clădirea, cu secțiile Infecțioase copii, adulți, Oncologie, Hematologie, Reumatologie, Dermatologie și ORL, să aibă destinație de a primi aceste cazuri suspecte, treptat. Paralel, noi va trebui să găsim soluții pentru acei pacienți care la Hematologie, la Oncologie, Reumatologie, urmăresc un tratament care necesită neapărat internare în spital, inclusiv alocare în alte spitale. Deocamdată facem doar scenarii și ne gândim la modalitățile cum să fie relocate aceste secții, nu neapărat în curtea spitalului”, a spus managerul, care a precizat că în prezent personalul medical este dotat cu toate cele necesare.
András Nagy-Róbert îndeamnă populația județului Covasna din nou la prudență și, pentru cei care se întorc din străinătate, la grijă în primul rând față de familia proprie, dacă nu pentru vecini sau alte persoane.
Statisticile județene arată că în Covasna nu s-a confirmat niciun caz de infectare cu COVID 19, dar că 35 de persoane sunt monitorizate la domiciliu. La nivel național, marți, 10 martie, s-au confirmat încă opt cazuri noi, iar totalul se ridică la 25, potrivit informațiilor furnizate de Guvern. Aceeași sursă arată că cinci persoane s-au vindecat. Între timp, în carantină sunt ținuți 107 oameni, iar alți 11.505 sunt monitorizați la domiciliu.
Un studiu despre epidemiile din ultimii 25 de ani din Franța, realizat de Universitatea Bocconi din Milano, arată că închiderea școlilor și limitarea transportului public ajută la încetinirea răspândirii virusului. Aceste măsuri s-au dovedit a fi eficiente dacă vorbim de boli letale, a spus decanul Universității, Jerome Adda.
„Luptele dintre oameni și viruși sunt constante. Trebuie să învățăm să le gestionăm. Nu este nici prima, nici ultima epidemie”, mai spune Jerome Adda, într-un articol în care se vorbește despre măsura adoptată și de Italia, de a închide toate școlile din țară.
La nivelul României, măsura s-a adoptat luni, 9 martie, și are în vedere, în primă fază, perioada 11 – 22 martie.