OPINII 7 septembrie 2010

OPINII - Noi şi nordul extrem

de Covasna Media | 28 vizualizări

Pensia nu înseamnă, de cele mai multe ori, linişte, înțelepciune şi nepoți pe genunchi, ci frică, jenă, sărăcie, însingurare. Am cunoscut oameni care au ieşit la pensie la 40 de ani… Erau militari sau polițişti şi statul nu mai avea nevoie de ei. Au primit o pensie foarte bună şi destui bani ca să-şi încropească o afacere privată. Dar ei trăiau într-o altă lume, care nu se mai potriveşte nicicum cu ceea ce trăim noi astăzi. Acum se iese la pensie la 65 de ani, cei mai egali dintre egali – am numit polițiştii şi militarii – pregătindu-se şi ei să intre într-o oarecare normalitate din acest punct de vedere.

Traducem, prin urmare, pensia prin bătrânețe şi sărăcie. Două „boli” incurabile, pe care „tratamentul” unui guvern obligat să scoată bani şi din piatră seacă le metastazează. Şi fără acest tratament sinucigaş, ieşirea la pensie nu-i o bucurie, pentru că nu-i deloc uşor să te transformi dintr-un salariat care muncea pe bani puțini într-un om obligat să stea acasă pe

bani şi mai puțini. Aşa că, cel puțin într-o primă fază, pensia îți aduce nopți de nesomn şi o jenă indescriptibilă, un soi de vinovăție pe care societatea, profund nedreaptă şi nemiloasă, se străduie să te facă s-o simți; ceva de genul „gata, bătrâne, vezi ce faci că o ducem greu, n-avem fonduri la buget, ia-o repede la deal, pa şi odihnă veşnică plăcută”… Nu mai e mult, dac-o s-o ducem tot aşa, şi ajungem în situația nordului extrem, care-şi scoate bătrânii nefolositori din izbucuri şi-i părăseşte în pustiul înghețat, conform principiului „nu produci,

nu trăieşti”.

N-o mai lungim inutil, pentru că ştiți şi dvs. ce-i aia o pensie amărâtă. De fapt, voiam să vă spun că azi e prima mea zi de pensie. Anticipată cu trei ani, ca să nu încurc nişte socoteli la un loc de muncă în care valoarea angajatului stă exclusiv în serviciile aduse, ca în oricare instituție a statului român… Ce mă descumpăneşte în situația de față (nouă pentru mine, n-am mai ieşit niciodată le pensie…) e că habar n-am dacă trebuie să mă bucur sau să mă întristez. Cred c-o să mi se-ntâmple şi una, şi cealaltă: o să mă bucur c-am scăpat de nişte corvezi antipatice şi preponderent inutile şi de nişte şefi aşişderea şi-o să mă întristeze dorul de câțiva colegi nemaipomeniți, de-o vorbă tâlcuită într-o ceaşcă de cafea şi de sentimentul că ceea ce faci foloseşte, totuşi, cuiva.

Dacă n-am fost destul de explicit, o să vă spun altfel: prima zi de pensie e ca paşii dincolo de zidurile unei închisori după 40 de ani de penitență. Nu prea ştii încotro s-o iei şi ce să faci cu tine, cu alții… Colac peste pupăză, te încearcă o nedesluşită senzație de teamă, însoțită de-o dorință fierbinte să pleci cât mai departe de tămbălăul şi nesimțirea de-acasă şi să te întorci doar atunci când țara va fi guvernată de DDD şi echipa lui de manelişti politici şi când, cu siguranță, n-o să se mai moară decât de râs…

(Dumitru Manolăchescu)

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.