Criza asta ne-a pus în legătură cu sinele nostru autentic. Obișnuiți să vorbim mai mult despre alții și mai puțin despre noi, să judecăm, să ascultăm mai puțin spre deloc și focusați mai cu seamă la ce vrem noi să spunem, coviduț ne-a obligat la un experiment în care ne-am trezit cu noi înșine și viața noastră asemenea unui hamster care se învârte în roata lui.

Personal, eu nu aveam nevoie de covid să-mi pun în ordine prioritățile și să-mi dozez timpul sau să-mi fac curat în suflet și minte. Orele îndelungi pe care le-am făcut în trecut în terapiile de grup din cadrul formărilor, anii de dezvoltare personală, mi-au fost de mare ajutor pe parcursul timpului, dar și în criză, nu știu în alt context cum aș fi fost. Și, chiar dacă sunt psiholog, mai apelez uneori la psihoterapeut să mă ajute să-mi pun corect întrebările, de aceea cred că cei care, se mai întreabă încă, de ce e bine să mergi la psiholog, ar fi bine să încerce măcar în perioada asta să vadă.

Pe mulți i-am auzit în criza asta că s-au întors la valorile simple ale vieții și că au învățat multe. Eu habar n-am dacă am învățat neapărat ceva din perioada asta. Ah, da, mi s-au întărit niște convingeri, asta da, ...despre mine, despre ceilalți și am putut vedea mai limpede cum arată România anului 2020. Poate, cine știe, voi spune peste ceva vreme, „am conștientizat chestia asta mișto în perioada pandemiei din 2020”. Cu siguranță ceea ce am reușit a fost să-mi accesez resursele psihice și emoționale și să aplic ce acumulasem. Capacitatea de reziliență cred că este cea mai importantă. Cum faci față situațiilor dificile din viață.

Din categoria „m-am săturat”, pot spune că mi-a ajuns alarmismul, cuvintele pline de teamă,  sunt om și am avut și eu stări de anxietate, dar până la urmă toate astea fac parte din viața mea profesională. Un entuziasm al schimbării personale nu mă aștept să se nască în oameni, unii nici nu și-au propus să descopere ceva anume legat de propria persoană, căci, nu-i așa, nu s-au autoizolat benevol întru autocunoaștere. Nu devenim mai asumați, mai motivați, mai deschiși la minte, nici dacă vin extratereștrii. Poate se întâmplă mai rău, pentru cei vulnerabili. Și din păcate, sunt mulți pentru care nivelul de toleranță și rezistența la frustrare a atins cote alarmante și izolarea i-a dus realmente la disperare. Mă gândesc la cei cu afecțiuni psihice, o categorie total ignorată de autorități în perioada asta, la fel ca și copiii.

Revenind, nu cred că lumea va fi mai bună în viitor, deși, așa cum era ea înainte, nu era bună, sper doar ca la final oamenii să fi descoperit că pot să „locuiască” mai mult în ei înșiși și mai puțin pe străzi.

Cei care n-au găsit latura bună a covidului și își fac probleme că „ar fi trebuit” să învețe ceva bun din toată izolarea asta și nu le-a ieșit sau cei indiferenți, n-ar trebui să-și facă probleme, vor mai veni și alte crize. Mai mici, mai mari, esența omului, ceea ce îl conține pe om, nimic și nimeni nu poate schimba. Întâi și întâi ai nevoie să înțelegi câte ceva la tine, apoi să filtrezi, să cerni și să vrei să găsești soluții, să faci ceva cu ce ți-a rămas. Dar felul în care abordăm/privim o situație... ei, asta da, ar fi de dorit să ne mutăm un pic mai la stânga, mai la dreapta și să privim și din alte unghiuri. Pe noi, pe ceilalți, situațiile.

Consuela Banciu, psiholog clinician specialist