În romanul lui Tolstoi, „Război și pace”, un tânăr locotenent pariază cu camarazii lui că bea o sticlă de coniac franțuzesc stând în picioare pe pervazul unei ferestre la mare înălțime. Locotenentul sfidează moartea și bea sticla de coniac dintr-o singură încercare.

Cam asta fac rușii acum în Ucraina: pariază cu restul lumii că Rusia nu poate pierde un război pentru că e Rusia. O țară uriașă, bogată în tot ce vrei, o țară de care depinde, practic, într-o măsură consistentă, întreaga economie a lumii.

În această situație, opinează cei mai mulți specialiști, nimeni nu poate câștiga un război cu Rusia. Poți s-o înfrângi militar, poți să-i umilești conducătorii proști, bețivi sau nebuni, dar „mama Rusie” nu va pieri niciodată; spiritul slav, cel care pariază pe sticla de coniac băută dintr-o răsuflare, cel care sfidează moartea plecând vesel la război înarmat cu puști de-acum 100 de ani, acel spirit nu va fi niciodată înfrânt.

N-aș garanta că această judecată, destul de frecventă în lumea boemă a „specialiștilor” în războaie pierdute, mai este valabilă. Lumea s-a schimbat suficient de mult încât să fie capabilă să pună Rusia la respect. Iar Rusia lui Putin nu mai este deloc „lumea rusă” pe care o vedea Tolstoi în romanele sale.

Și totuși, ușurința cu care se duc la moarte rușii în războiul lui Putin cu Ucraina te îndeamnă să privești înapoi în istoria fostului Imperiu. Prilej cu care descoperi sfidarea, cruzimea și fanatismul tipice soldaților ruși. Descoperi, de fapt, în secolul 21, același ofițer rus gata să se sinucidă de dragul unui pariu pe ceva mult mai puțin poetic decât sticla de coniac franțuzesc; pe un frigider sau o mașină de spălat, de pildă, furate din casa distrusă de obuze a unui ucrainean pe care tocmai l-au ucis soldații ruși.

„Lumea rusă” din acest război fratricid a rămas încremenită în urmă cu un secol – ar spune scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn, care în ultimii ani de viață (a murit în august 2008) a fost un admirator al încă frecventabilului Vladimir Putin. Sunt sigur, însă, că autorul „Arhipelagului Gulag” și-ar fi revizuit încremenirea dacă ar fi trăit drama Ucrainei din acest război stupid, crud, inutil, sângeros, dement. Lumea rusă a încremenit în campania napoleoniană, mizând, ca și în Al Doilea Război Mondial, pe uriașele întinderi înghețate ale unei Rusii pe care nimeni nu o poate cuceri.

A înghețat nu doar stepa baikală, ci și sufletul rus. Ce suflet trebuie să aibă ofițerul rus care ordonă distrugerea unui baraj de acumulare ale cărui ape, revărsându-se, au ucis, de-a valma, sute de soldați ruși laolaltă cu alte sute de civili nevinovați îngropați sub puhoaie?!

„Lumea rusă” va trebui să se trezească din acest vis înghețat urât. Nu știu cum o va face, dar în final va trebui s-o facă. Pentru că această lume rusă, căreia îi aparțin atâtea mari valori dar și atâtea crime îngrozitoare, această lume rusă este parte din viața acelei Lumi în care trăim cu toții, o lume pe care o vrem frumoasă și generoasă. Dar care nu este nici frumoasă și nici generoasă pentru că s-a modelat după chipul și asemănarea oamenilor care o populează.

Crimele înfiorătoare din Ucraina la care s-a dedat spiritul războinic rus nu vor rămâne nepedepsite. O va face cineva vreodată, chiar dacă până atunci vor trece ani mulți și grei. Lumea întreagă va suporta multă vreme de-acum înainte efectele odioasei aventuri sinucigașe a unui președinte dement.

Dar lumea aceea suntem noi toți. Ucraina ruinată, distrusă, cu așezări întregi rase de pe fața pământului suntem noi toți. Iar aici nu e vorba de simpatii sau antipatii politice, de charisma unor conducători sau de ajutorul americano-european oferit generos țării lui Zelenski. Aici, e vorba de dreptate și adevăr: Ucraina nu este o țară vasală Rusiei, ci un stat independent, apreciat ca atare de comunitatea internațională prin tratate și documente juridice.

Prin urmare, butada „nimeni nu poate câștiga un război împotriva Rusiei” se poate citi și altfel. De pildă: „nimeni nu poate invada un stat suveran fără a risca să fie umilit, înfrânt, judecat de istorie”. Vorbele astea s-ar putea să doară în unele cancelarii europene vecine României, care au sperat să câștige în urma invaziei ruse în Ucraina niște teritorii care au aparținut cândva unui alt mare Imperiu... Dar, cu siguranță, ecoul lor nu va pătrunde în cabinetele unor președinți sau premieri fani Putin și anti UE.

Sursa foto: Facebook/Volodimir Zelensky (Володимир Зеленський)