OPINII 18 februarie 2020

EDITORIAL. Virusul chinezesc din oglinda creştină

de Dumitru Manolăchescu | 834 vizualizări

Vii din Italia, unde ai lucrat la o bucătărie chinezească. Faci o gripă, te ia un virus, te duci la spitalul de-acasă, din Satu Mare, ăştia te testează şi constată că eşti bine, ai o gripă oarecare, nu te-ai lipit de-un coronavirus pentru că nu orice chinez are obligatoriu virusul ăsta blestemat în sânge. Te linişteşti, mulţumeşti proniei cereşti şi mergi să te culci în casa în care stai cu chirie. Dar nu poţi să faci asta pentru că gazda, românaş de-ai noştri, tovarăş, semen, creştin-ortodox sau catolic de-ai noştri, nu te lasă, te dă afară de frica virusului chinezesc. Degeaba-i spui că medicii te-au controlat şi că n-ai nimic, nu te crede nimeni: „Afară, eşti bolnav, ne dai la toţi boala, nenorocitule!”. S-a întors românul nostru să doarmă la spital pentru că alţi români de-ai noştri n-au încredere în „migranţii care ne aduc boli şi obiceiuri proaste”...

La fel s-a întâmplat şi la Tg. Mureş, unde un copil a fost refuzat de părinţii altor copii la şcoală pe motiv că maică-sa ar fi venit acasă dintr-o ţară bănuită de coronavirus. Vocea unei comunităţi empatice şi simpatice, este?!

Stau şi mă-ntreb: ce fel de oameni om fi noi?! Ce fel de „români solidari şi empatici”, adică atenţi şi grijulii cu semenii lor, suntem noi?! De unde ni se trage egoismul ăsta uriaş, grija asta ticăloasă doar pentru propria persoană, lipsa de elementară solidaritate umană?! Şi, dacă-mi daţi voie, ce fel de creştini suntem noi, românii?

Bine zicea un tip de pe la ONU, n-am reţinut funcţia şi numele, zilele trecute, reluând nişte sintagme mai vechi: „Pune-l pe om într-o situaţie de criză ca să poţi afla cine este, cum gândeşte, ce vrea”. Cam aşa este, trăim într-o criză a coronavirusului chinezesc, combinată cu tot felul de alte crize – migranţi, încălzire globală, foamete de pildă – care ne pot lămuri definitiv cine suntem şi cum gândim despre noi şi despre alţii. Virusul ăsta e ca o oglindă în care ne vedem defectele, dar pe care ne e greu s-o spargem. Nu doar Ditrăul secuiesc ar trebui să ne dea de gândit, iată că se adevereşte ce spuneam: nu suntem cu nimic mai breji decât acei oameni inculţi din Ditrău care nu-şi doresc pâine albă „murdărită” de mâinile unor coloraţi.

Suntem exact la fel, dacă nu chiar mai rău. În cazul lor am dat vina pe propaganda din Ungaria, pe televiziunile şi ziarele lor, care împrăştie printre vecinii de etnie maghiară frică de străini şi xenofobie. Ne-a convenit explicaţia asta, trecând foarte uşor peste vinovăţia esenţială: neimplicarea statului român în viaţa propriilor lui cetăţeni dintr-o zonă interetnică cu destule alte probleme. Statul român n-a fost şi nu este interesat de investiţiile în educaţia, în cultura, în sănătatea cetăţenilor români şi maghiari din Secuime. De ce să-i acuzăm pe politicienii din Ungaria că ocupă un loc lăsat, intenţionat sau nu, liber de politicienii români?!

Empaticii creştin-ortodocşi, catolici sau ce-or fi ei dintr-un cartier din marele burg european Cluj Napoca au reclamat la 112 că „nişte negri se plimbă pe strada noastră, ceva nu-i în regulă...”. Păi dacă nu-i suportăm pe cei de altă culoare nici pe stradă, cum să acceptăm să mâncăm pâinea făcută de ei, cum să consimţim să ne „violeze” nişte bolnavi de gripă, nişte virusaţi netrebnici sfânta noastră comunitate sănătoasă? Sună asta a povaţă biblică, creştinească, ortodoxă sau catolică?! Sună ca dracu’, dacă-mi daţi voie, întărindu-mi convingerea că cei mai mulţi dintre credincioşi sunt nişte bigoţi sumar îmbrăcaţi în hainele sfinţilor de toate culorile religioase, eventual politico-etnice.

Aş fi curios câţi românaşi verzi, profund creştini şi obligatoriu ortodocşi îi mai condamnă acum, cu coronavirusul pe cap, pe preşedintele american Donald Trump şi premierul ungar Viktor Orban pentru că ridică ziduri şi garduri la graniţe, nu vor imigranţi, se închid într-o rigoare etnică apropiată unui deceniu războinic încă viu în memorie.

Bun, de fapt discuţia trebuie adusă pe drumul îngust al realităţii imediate: suntem în stare să vedem şi necazul altuia, ori îl dăm afară din sat, din oraş, din comunitate pentru că e negru, e galben, e roşu, e gripat? Cât de ticăloşi, ori cât de proşti suntem, câte ziduri separatiste construim în numele credinţei, culorii, sănătăţii noastre fizice şi culturale?!?

Ştiu, nu suntem noi mai răi decât alţii, poate nici nu suntem cei mai răi şi nemiloşi. Dar ce bine-ar fi dacă ne-am putea compara cu alţii mai buni, ce buni am deveni dacă am învăţa ce trebuie din vieţile sfinţilor pe care-i tot pomenim în desfrâuri verbale încheiate cu largi şi nesincere cruci...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.