OPINII 30 mai 2022

EDITORIAL. „Valul renovării” cu şeful de scară şi preşedintele de bloc

de Dumitru Manolăchescu | 1178 vizualizări

Sunt o groază de bancuri cu personaje având funcţiile din titlu. Pe vremuri, când îţi bătea la uşă şeful de scară, nu mai vorbesc de preşedintele de bloc, te făceai mic şi-ţi tremura vocea; erau autorităţi supreme în măruntul tău univers locativ, în care nu te obliga nimeni să stai dar nici nu aveai unde să pleci. Se prezentau scurt: „Sunt preşedintele!”, „Sunt şeful!”.

Lucrurile s-au mai schimbat, şeful de scară sau de bloc nu mai inspiră teamă, în general e un anonim obligat de ceilalţi „să facă faţă”, dar nu inspiră nici respectul necesar funcţiei. De fapt, în ecuaţia asta ar trebui să conteze omul. Ce face el, cine este el, cum gândeşte el, ce relaţii are el şi, mai ales, cum ştie el să te apropie de fondurile nerambursabile din PNRR, adică bani de la UE, fonduri pregătite să ajungă şi în Sf. Gheorghe pentru reabilitarea energetică şi modernizarea blocurilor vechi şi reci din municipiu. Blocuri cu care se laudă mereu nostalgicii „epocii de aur”: măcar Ceaşcă ne-a dat case în care să stăm, ăştia de-acum nu-s în stare nici măcar să le întreţină... Nu-mi place, dar poate fi un punct de vedere valid. Stau într-unul dintre ele, iar Iliescu m-a făcut şi proprietar la un preţ suportabil. La vremea aceea, electoral, dar ce mai contează...

Aşadar, reabilităm blocuri prin PNRR. Nu ştim exact ce înseamnă asta, fondurile nu sunt nelimitate, nu e vorba doar de Sf. Gheorghe, sunt şi alte oraşe din judeţ cu blocuri şi oameni care suferă de frig pentru că n-au bani să plătească gazul, curentul şi celelalte servicii utilitare care s-au scumpit nu doar din cauza războiului din Ucraina, ci mai ales pentru că statul român este nesimţit, ineficient şi haotic.  Normal, reabilitarea termică devine o problemă acută, căreia doar asociaţiile de proprietari cu preşedinţi deştepţi i-au dat importanţă până acum, reuşind chiar accesarea unor fonduri europene restrictive până de curând.

Da, în aceşti din urmă ani am aflat un adevăr care doare: Iliescu, Năstase şi alţii pe care i-am detestat, de care am tot făcut mişto şi care au făcut sau vor face puşcărie pentru hoţie sau abuz de putere, aceşti oameni şi alţii ca ei au salvat statul român de la dispariţie printr-un efort generos de integrare în UE şi NATO. Fără acest demers, la care s-a raliat naţiunea aproape întreagă, acum eram pe nicăieri, învăţam ruseşte sau chinezeşte pentru că, nu-i aşa, chinezi mici în pivniţă nu tot românul are noroc să adăpostească...  

De această nesimţire şi ineficienţă ucigaşă a statului ne salvează, atâta cât poate, Uniunea Europeană şi NATO. În materie de reabilitări termice şi modernizări de blocuri, e vorba de fonduri nerambursabile primite de la UE. Care ar fi contribuţia noastră? Proiecte viabile, credibile, expertize tehnice şi alte daraveli deloc la îndemâna oricui.

Aici cred că intervin şefii de scară, preşedinţii de bloc, de asociaţii de locatari-proprietari adică. Aici ai nevoie de oameni care să dorească să facă ceva pentru alţi oameni. Fără o răsplată pe măsura eforturilor, pentru că şefii ăştia nu stau în capul trebii, nu-s luaţi în serios. Uneori pe bună dreptate – mulţi şefuţi n-au nicio treabă cu scara pe care ar trebui s-o păstorească, sau cu blocul. Singura lor grijă este să găsească pe cineva care să strângă banii de întreţinere de la fiecare apartament, restul... o femeie care să spele scările o dată pe săptămână se iveşte, nu-i problemă.

Nu ştiu alţii cum gândesc, dar eu parcă îmi doresc acum ce nu mi-am dorit niciodată: un „preşedinte de bloc” care să-mi bată la uşă sau să mă sune la telefon şi să mă-ntrebe ritos: „Alo, domnu’, ce credeţi, cum şi ce putem face pentru a intra şi noi pe lista scurtă a blocurilor care urmează să fie reabilitate prin fonduri PNRR? Haideţi la o şedinţă cu locatarii, că sunt probleme!”.

 Nu c-aş şti eu ce butoane să apăs, că nu le am la dispoziţie şi nici nu mă pricep, dar parcă mi-aş dori mai multă participare la viaţa comună de la mine şi de la vecinii mei de scară şi de bloc. Intimitatea blocului, bazată pe „n-am eu treabă cu ceilalţi, fiecare cu uşa lui...”, e bună până la un punct: adică până când te arde la buzunare atât de rău încât îţi rămân semne vizibile în cont, pe card sau direct pe piele.

Sigur, Primăria şi ceilalţi implicaţi în acţiunea „bani PNRR pentru reabilitarea blocurilor” îşi vor face treaba, dar e nevoie şi de participarea noastră. Adică a celor care n-am avut niciodată chef să lucrăm pentru comunitatea mică în care ne place să fim anonimi. Iar aici ar fi multe de făcut inclusiv din partea autorităţilor locale, care în relaţia cu asociaţiile de proprietari s-au mulţumit cu încasarea birurilor şi, eventual, cu premierea câte unui balcon bine aranjat.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.