OPINII 12 decembrie 2019

EDITORIAL. Urmele „marelui melc”

de Dumitru Manolăchescu | 1465 vizualizări

PSD are o structură de melc: lasă urme greu de şters pe oriunde trece. Odată eliberaţi de teroarea „stăpânirii” pesediste pe tot ce mişcă-n ţara asta – râul, drumul, ramul –, procurorii anticorupţie vor avea mult de lucru pe urma melcului. Un exemplu grăitor îl oferă afacerea şpăgilor pentru partid din judeţele din vestul ţării. La Regionala de Drumuri şi Poduri din Arad, Timişoara şi alte câteva oraşe din Vest, şefii erau angajaţi doar cu voie de la conducerea locală-centrală a PSD. Naivi cum suntem, ne întrebăm: de când şi de ce oare?

Să şi răspundem: se-ntâmplă toate astea pentru şpăgi lunare, pentru afaceri murdare, pentru fidelizarea şefuţilor, pentru contribuţii oneroase la bugetul „marelui melc”. Este, acesta, un secret? Nu, desigur, aşa a procedat PSD de când se ştie, şi nu doar la Drumuri şi Hopuri. A fost un mod de a întări financiar organizaţiile locale ale partidului. Şefii instituţiilor descentralizate cu atribuţii financiare plătesc o taxă lunară din leafă către partid. Şi nu doar ei, taxa pentru partid era un lucru comun pentru toţi cei băgaţi în fruntea unor instituţii descentralizate pe bază de recomandare şi carnet de membru PSD. N-aveai cum să fii şef la vreo agenţie, autoritate sau instituţie din teritoriu fără avizul partidului. Sau partidelor, dacă ne gândim că PSD s-a aliat cu iliberalul Tăriceanu şi partidul lui.

Lucrurile sunt clare nu doar la Arad şi Timişoara, dacă sapă ceva mai adânc pe urmele melcului procurorii vor găsi mai peste tot acelaşi „modus operandi” pentru prosperitatea financiară a micilor şi marilor şefi ai marelui partid intrat în disoluţie. Dar nu Liviu Dragnea a descoperit metoda „şpagă de protecţie” pentru înalte funcţii publice. Exemplul Teleormanului, judeţ în care un oarecare preşedinte de Consiliu judeţean îşi permitea să angajeze oameni la o instituţie a statului pentru a-i folosi, de fapt, în activităţi de la sediul partidului, a fost molipsitor pentru că nimeni n-a bănuit că urmele „marelui melc” vor fi luate, vreodată, de „copoi”. Aşa încât s-a produs un dezmăţ în toată regula, din care păgubit a ieşit, ca de obicei, statul român. Adică noi, contribuabilii cinstiţi la bugetul unui stat căpuşat de angajaţii fictivi sau şpăgarii reali ai partidului.

Am tot spus: oamenii PSD trebuie schimbaţi de la conducerea instituţiilor descentralizate. Rapid şi fără milă. Dar încă mai cred că nu toţi sunt nişte lichele, nu toţi sunt slugi prea-plecate ale urmaşilor lui Dragnea. Încă mai cred că PSD nu i-a corupt chiar pe toţi. La noi în judeţ situaţia e oarecum diferită pentru că majoritatea UDMR nu plăteşte taxe de protecţie către PSD, iar şefuţilor membri PSD, câţi or mai fi rămas, nu cred că li s-a cerut altceva decât supunere necondiţionată faţă de „marele şef”.  Pe de altă parte, cei care îi vor înlocui pe reprezentanţii PSD vor trebui să fie în afara oricărei umbre de bănuială sau îndoială în ce priveşte onestitatea, profesionalismul şi capacitatea lor managerială. N-are sens, nu face bine nimănui să înlocuieşti nişte pesedişti şpăgari proşti cu alţi şpăgari, eventual deştepţi, liberali. Trebuie curăţat sistemul, nu schimbaţi beneficiarii.

Acesta va fi un examen serios pe care PNL va trebui să-l dea în faţa electoratului românesc din toate colţurile ţării. Pentru că urmele „marelui melc” se văd peste tot, în toate aşezările, în toate instituţiile, pe la Arad şi Timişoara nici muncitor necalificat nu puteai să te angajezi dacă nu semnai adeziunea la PSD. Sigur, pentru partidul lui Dragnea n-a fost decât un mod de a-şi fura singur căciula, lucru care s-a văzut din plin în anul de graţie electorală 2019. Efectele se vor vedea în continuare, pentru că ne aşteaptă alt an electoral de graţie, iar românii nu au motive, chef şi timp să uite în ce stat mafiot le aşternea să doarmă cuminţi „marele melc”.

Da, începând de la o bună parte a Justiţiei şi terminând cu instituţiile descentralizate din teritoriu, PSD a corupt tot ce putea să corupă. Provocarea pentru PNL şi pentru cei care îi sprijină pe liberali să guverneze va fi una uriaşă: să descopere, apoi să desfiinţeze urmele insalubre lăsate de „marele melc” pe trupuri şi conştiinţe. Asta ar însemna, de fapt, o revoluţie în administraţia centrală şi locală, în tot ce înseamnă sistem instituţional descentralizat. De la prefect până la şeful ultimei autorităţi publice plătite de la bugetul statului român.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.