EDITORIAL. Ungaria – de partea greşită a istoriei
Aş fi putut s-o spun şi eu, pentru că nu poţi gândi altfel când vezi jocurile mizerabile ale premierului Orban Viktor şi guvernului său în relaţia cu UE şi Rusia; Ungaria alege, în mod evident, Rusia lui Putin în dauna Uniunii Europene. Dar remarca aparţine unui diplomat european supărat, enervat, frustrat de şantajul şi trădarea guvernului ungar, nesimţitor faţă de cererile UE, dar şi faţă de tragedia ucraineană.
În ecuaţia asta complicată nu doar de relaţia de iubire dintre Orban şi Putin e vorba; şi nici măcar de antipatia crescândă dintre acelaşi super-Orban şi eroul lumii libere, Volodimir Zelenski. Sunt la mijloc interese majore care n-au nicio legătură cu Putin, Rusia sau dramele umanitare din Ucraina. Orban Viktor joacă tare, joacă dur pentru că-şi permite, pentru că mereu i s-a permis; acum i-a prins la înghesuială pe occidentali şi nu va accepta embargoul asupra petrolului rusesc decât în condiţii foarte avantajoase pentru ţara lui. Cum ar fi, de pildă, 10-15 miliarde de euro pentru dezvoltarea propriei infrastructuri energetice, care acum se bazează exclusiv pe banii şi resursele ruseşti. Desigur, nimeni de la UE nu îşi va permite să controleze cum sunt cheltuiţi aceşti bani europeni...
Şi nici măcar miliardele astea nu-l vor calma pe Orban. Cu o neruşinare profund patriotică, el va cere ca Parlamentul european şi Comisia Europeană să nu mai intervină în „afacerile interne” ale Justiţiei din statul de drept perfect strâmb pe care îl conduce discreţionar de vreo 4 mandate. Adică „luaţi-vă mâna de pe Ungaria, eu fac ce vor muşchii mei aici, voi vedeţi-vă de-ale voastre, justiţia din ţara mea nu-i a voastră, e a mea şi a partidului meu conducător”.
Mi-e greu să nu-l compar pe Orban Viktor cu Ceauşescu, discursurile şi acţiunile lor seamănă destul de mult. Până la un punct, desigur, pentru că lucrurile s-au schimbat, lumea e alta. Dar n-ai cum să nu constaţi şantajul bazat pe „neintervenţia capitalismului putred în treburile interne ale unui stat independent”.
Ce face UE, cum răspund europenii şantajului frustrant, inuman al premierului Orban? Se străduiesc să fie persuasivi, să-l convingă pe „teribilul” democrat de altădată, trecut brusc la „religia” iliberal-autocrată, că Rusia trebuie pedepsită pentru haosul în care a aruncat lumea. Dar Orban Viktor nu are sentimente, el şi guvernul său nu au decât interese. Şi cu Ucraina, şi cu Rusia, şi cu România, şi cu oricine.
Iar interesul Ungariei lui Orban e să scape de monitorizarea UE în materie de Justiţie-stat de drept – lucru pe care l-am încercat şi noi, în câteva rânduri, dar fără succes. Pentru că noi nu avem nici obrăznicia istorică a liderilor politici ungari, nici mijloacele lor de presiune – ivite cu precădere în ceasuri de cumpănă, cum ar fi războiul din Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei.
Noi n-am prestat niciodată asemenea jocuri, pe care mulţi le socotesc murdare. Nu ne-am bătut niciodată, cu siguranţă nu în ultimii 32 de ani, cu „aliaţii” la modul în care se bat acum liderii politici ungari cu Uniunea Europeană, cu NATO, cu ţări care nu le livrează gaz şi petrol prin conducte, ori ruble transformabile în mari centrale nucleare. Şi nu i-am transformat pe inamicii istorici în prieteni la cataramă doar pentru că „ţara noastră depinde 100% de gazul şi petrolul rusesc”. E drept, nici nu suntem în situaţia Ungariei lui Orban, dar orişicât...
De la vecinii noştri învăţăm, totuşi, o lecţie: dincolo de interesul economic sau financiar imediat există ceva ce nu poate fi cumpărat; lucrul acela se numeşte ÎNCREDERE. Un lider, un partid, un guvern, o ţară pot pierde încrederea partenerilor politici pentru că nu joacă corect, pentru că dovedesc lipsă de loialitate, pentru că interesul lor imediat nu este şi interesul aliaţilor politici. În asemenea situaţii, încrederea dispare repede şi se recâştigă extrem de greu. Pe moment, poate să pară că eşti leu neîmblânzit. După un timp, însă, leul devine o pisică oarecare cu ghearele tocite.
Deocamdată, partenerii din UE negociază oarecum în genunchi cu Ungaria, încercând să-l determine pe „leul” Orban să nu blocheze sancţiunile drastice impuse de Occident Rusiei. Dar asta va trece, războiul va trece, Putin va pleca, lumea se va elibera de frica, teroarea şi dependenţa de gazul şi petrolul rusesc. Ce va face atunci Orban Viktor?! Cu cine, ce şi de pe ce poziţii va mai negocia?