OPINII 7 iunie 2022

EDITORIAL. Tragedia ucraineană la porţile Orientului

de Dumitru Manolăchescu | 904 vizualizări

Viaţa noastră, sentimentele noastre, principiile noastre trec, toate, prin stomac. E prozaic, dar aşa e. Când n-ai ce mânca, nu-ţi arde să mai susţii Ucraina, din cauza căreia, nu-i aşa, nu mai are Lumea cereale. Dimpotrivă, te gândeşti că n-ar fi rău „s-o lase mai moale şi Zelenski ăla, că prea face pe eroul, se pune el cu Putin?!”. Când benzina va ajunge la 10 lei litrul, şi nu va trece multă vreme până când se va întâmpla asta, biruinţa Ucrainei şi eliberarea de invadatorii ruşi nu vor mai fi „mai presus de orice”, ci vor deveni un subiect anost, oarecum jenant, de bârfă pe marginea şanţului.

Şi, mai ales, stăm cu ochii pe calendar şi vedem c-am ajuns la jumătatea anului. Peste câteva luni bune, când războiul din Ucraina, cu toate restricţiile impuse Rusiei, va fi departe de a se termina, va trebui să ne încălzim locuinţele. Iar gazul... Vai mama noastră, gazul îi omoară şi pe alţii mai bogaţi decât noi. Guvernul german, de pildă, a calculat că dispariţia Gazpromului de pe piaţă va scoate 5 miliarde de euro în plus de la buget pentru a acoperi sursele alternative de aprovizionare cu gaz. Lucru care, cu siguranţă, îi va arde la buzunar şi pe locuitorii acestei ţări, cărora, deloc din întâmplare, tocmai le-a crescut salariul minim cu câteva sute bune de euro pe lună.

La noi nu se pune problema, suntem „aproape independenţi energetic”... E un soi de glumă proastă pe care ne-o serveşte Guvernul în fiecare seară, în loc de „noapte bună, naţiune!”.

Ne aşteaptă o iarnă urâtă, nesigură, cu bombe şi rachete în loc de zurgălăi şi clopoţei. Va fi o „iarnă a vrajbei noastre”, patronată de „marele urs”. Şi va fi aşa pentru că uităm repede, iertăm repede, ne plictisim repede. Unii s-au convins deja că nu merită efortul să ajuţi Ucraina cu arme, riscând să te pui rău cu ruşii (premierul Ungariei şi guvernul lui conduc detaşat la categoria asta). Alţii continuă să creadă că „pandemia n-a existat şi nu există, Covid 19 este o fabulaţie a producătorilor de vaccinuri în scopul propriei îmbogăţiri”. Da, sunt oameni care nu cred nici acum că nişte astronauţi americani au pus piciorul pe Lună. Cu ăştia n-ai ce face, sunt pierduţi pentru civilizaţie.

Dar cu restul Lumii?! Depinde ce sistem de valori avem. Dacă îi credem pe americanii de rând mai deştepţi decât românii de rând, atunci vom trăi o mare dezamăgire aflând că publicul american nu mai este interesat de războiul din Europa de Est; dar, ce să zic, de la Trump-preşedinte încoace în americanii de rând e greu să mai investeşti încredere. Dacă, dimpotrivă, îi credem pe români mai deştepţi decât americanii, atunci iarăşi vom fi dezamăgiţi aflând că aproape jumătate dintre români au înclinaţii spre autocraţie şi autoritarism.

Singura soluţie să ieşim din bezna inconfortabilă este să ne vedem aşa cum suntem: la fel de proşti, la fel de uituci, la fel de egoişti, la fel de deştepţi ca americanii, englezii, germanii, spaniolii, italienii... Ce înseamnă asta? Simplu: să recunoaştem că suntem în rând cu lumea, că stăm pe buza prăpastiei picior peste picior, că nu ştim ce ne aşteaptă peste câteva luni, cum trecem iarna şi altele de genul ăsta.

În acelaşi timp, dacă ne păstrăm o minimă omenie, trebuie să privim cu compasiune, îngrijorare şi admiraţie peste gard, la vecinii ucraineni, şi să-i ajutăm cât şi cum putem în lupta eroică pe care o duc pentru eliberarea ţării de cotropitorul rus. Nu cu vin de împărtăşanie şi vorbe proaste la mişto, aşa cum fac ungurii prin şeful Parlamentului lor, ci cu ceea ce au ucrainenii nevoie acum: găzduire civilizată în România, ajutor financiar cât se poate, provizii, medicamente, susţinere morală şi materială fără rezerve.

Să nu uităm, mai ales – pentru că vom fi rugaţi şi chemaţi să uităm... – ce tragedie trăieşte Ucraina. O ţară peste care, până de curând, gândul trecea mai repede decât privirea pe hartă. Dar care acum a devenit un model de urmat în momente de mare cumpănă. Poate de-aia am ţinut cu Ucraina şi la fotbal, în meciul cu Ţara Galilor, poate de-aia am fost de partea jucătorilor ucraineni de tenis de la Roland Garros...

Tragedia ucraineană lasă urme, impresionează, poate forma caractere. Iar asta înseamnă foarte mult pentru noi, cei născuţi la porţile Orientului, obişnuiţi cu renunţarea, cu mica ciupeală, cu inacţiunea, cu trădarea, cu alcovul.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.