Din nişte tenebre ale genelor şi istoriei noastre apar monştrii care strigă pe străzi „Jos pandemia!”. Încolonate de un partid politic cu nume de metal preţios, isteria şi turbarea au ajuns şi la spitalele pline de bolnavi Covid 19. Nenorociţii manipulaţi de lideri politici obosiţi de-atâta opoziţie neproductivă s-au urcat pe scările Spitalului din Bacău şi-au urlat către geamuri, ţintind medici şi pacienţi de-a valma: „Asasinii!”, „Hoţii!”... Oameni cu măşti de oxigen pe faţă îi privesc, stupefiaţi, din spatele ferestrelor. Ce poate gândi un infectat cu SarsCov2 în stare gravă, abia respirând printr-o mască cu oxigen, despre „turbaţii” care urlă măscări afară?!

Prostie, fascism, intoleranţă, manipulare, egoism?! Probabil toate la un loc, din fiecare câte puţin. Cam cât le-au băgat sub freză liderii unor partide politice ultra-populiste. Fac pe curajoşii, se bat cu jandarmii, aruncă cu pietre şi sparg tonomate pe străzile Capitalei, dar ăsta nu e curaj. E prostie, laşitate, frică. Curajoşi sunt cei care înţeleg ceva din lecţia de viaţă pe care ne obligă Covid 19 s-o învăţăm şi care se referă la empatie, respect, toleranţă, raţiune, încredere.

Poţi să nu ai încredere într-un Guvern, oricare ar fi el. Sunt suficiente motive să reacţionezi, să protestezi împotriva unor măsuri care par lipsite de logică – cu toate că noi n-am făcut decât să copiem restricţiile unor state civilizate şi democratice din lumea asta mare. Strigă cât vrei împotriva guvernului, bagă ce lozinci vrei, dar respectă regulile şi restricţiile din pandemie, altfel devii infractor. Şi totuşi, ca să nu murim noi, ceilalţi, proşti: ce aveţi voi cu medicii?! De ce sunt ei hoţi şi asasini?! Pentru că salvează vieţi, pentru că vai de somnul şi liniştea şi sănătatea trupului şi minţii lor?! Pentru că familia şi casa lor s-au mutat la spitale?!

Apare, de undeva din adâncul genelor noastre, răul din noi: românul verde, naţionalist cu acte şi trecut istoric; românul egoist, trufaş, „pe veci aici stăpân”; românul singur cu fricile lui, cu laşităţile lui, cu dorurile şi halucinaţiile lui; românul care nu are nevoie de alţii lângă el, care trăieşte doar pentru el şi cei ca el. Evreii sunt pociţi şi perverşi, musulmanii sunt defecţi pentru că nu se închină lui Hristos, ungurii vor să ne ia Transilvania şi s-o mute la Balaton. Afară cu toţi! Dar, culmea ridicolului, e acelaşi român care are fraţi, surori, părinţi, copii în mai toate ţările lumii... Acelaşi român care i-a oripilat cu proastele lui obiceiuri pe cetăţenii civilizaţi şi corecţi ai Europei şi ai lumii.

Apropo, am trăit s-o văd şi pe asta: luni seară, la Piteşti, buimacii ieşiţi să protesteze împotriva restricţiilor de orice fel au strigat cu mânie xenofobă suverană: „Afară, afară cu ungurii din ţară!”... Ce-aveţi, băieţi? Vi s-a făcut dor de „rasa pură” pe care o visau Hitler şi amicii lui legionari?! Ce-aveţi voi cu „ungurii”, că nu prea vă întâlniţi cu ei prin Argeş?! Iar când veniţi prin Ardealul „întinat” de unguri căscaţi gura, vă credeţi în Occident... 

„Patrioţii” poleiţi cu aur calp n-au nicio treabă cu raţiunea, cu logica, cu ştiinţa, cu infecţiile, cu virusurile. Ei au treabă cu „libertate te iubim, ori învingem ori murim” – un slogan care merită mult mai mult decât străzile ocupate de fanii unor meciuri politice... Nu mai e voie pe stadioane şi-atunci trebuie să se descarce undeva şi ultraşii atât de iubiţi de „marele şef” de galerie convertit la politică. Trebuie să se bată cu cineva, să arunce petarde în capul cuiva, să înjure pe cineva. Buni şi ziariştii, mai scuipi o fată-reporter, mai arăţi degetul mijlociu unui cameraman... Obiceiuri faine de pe la noi, bine primite şi încurajate în ograda unor partide politice.

Dacă-i întrebi pe ipochimeni ce vor, ce înţeleg ei prin „libertate” şi cum văd ei umplerea peste limită a spitalelor cu bolnavi Covid 19, o să dai peste un scurt moment de tăcere nedumerită. După care vor urma alte lecţii de viaţă de la şoşoci către fani: totul e o scorneală, o conspiraţie, Covid 19 nu există, e mâna lui Soroş şi Cioloş, jos guvernul!

Abia atunci te uiţi, scârbit, la lună şi întorci angoasat spatele unei realităţi pe care o suporţi din ce în ce mai greu. Abia atunci te întrebi dacă România acestor ani e aceeaşi Românie în care te-ai născut şi ai crescut mare, într-un timp care ţi se pare din altă lume – şi care chiar e din altă lume. Şi te oboseşte gândul că încă n-ai aflat cum arată lumea românească adevărată, cea bună, deşteaptă şi luminată, în care ţi-ar fi plăcut să trăieşti tu, familia ta, copiii şi nepoţii tăi, prietenii tăi.