Vine o vreme când unul extrem de subiectiv ca mine este obligat de o minimă obiectivitate profesională să dea dreptate unor oameni cu care nu împarte foarte multe păreri comune. E şi cazul de faţă. Domnii Kelemen Hunor şi Antal Arpad s-au întrecut în declaraţii interesante în ultima vreme. Când au dreptate, au, nu văd de ce ne-am ascunde după deget.

La Conferinţa „Centenarul nostru – tineri pentru o Românie multiculturală”, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a propus un „pact naţional pe învăţământ”. Un pact important, esenţial pentru România de azi şi de mâine. Dl. Kelemen este convins că educaţia poate schimba România. O convingere pe care o împărtăşesc şi alţi politicieni români, un pact pentru educaţie a născut şi preşedintele Iohannis. Nu se vede însă niciun semn că l-a băgat în seamă vreun ministru al Învăţământului din multele guverne PSD care au distrus educaţia şi învăţământul românesc. Vreau să spun că, pentru a avea un învăţământ precum cel din Finlanda, axat pe copil, nu pe profesor, ai nevoie de mult mai mult decât pot oferi României guvernele dominate de incompetenţi şi analfabeţi funcţional ale PSD. Cu alte cuvinte, d-le Kelemen, străduiţi-vă să schimbaţi mai întâi acest guvern, pe care l-aţi susţinut atâta vreme, faceţi pe urmă nişte alianţe deştepte şi durabile şi-apoi puneţi în practică şi-un pact pe învăţământ. Fiţi parte a proiectului, nu a problemei!

La aceeaşi Conferinţă de la Sf. Gheorghe, dl. Kelemen Hunor a declarat că e nevoie de un „proiect consistent şi pe termen lung” pentru românii din Diaspora, focusat pe comunităţile româneşti din jurul graniţelor. Dacă m-aş numi Viorica Dăncilă şi aş fi premier, dacă m-ar chema Klaus Iohannis şi-aş fi preşedinte, dacă m-aş fi numit Ion Iliescu, Adrian Năstase, Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Emil Boc, Traian Băsescu sau oricum s-au mai numit preşedinţii şi premierii României din ultimii 30 de ani mi-ar crăpa obrazul de ruşine: preşedintele UDMR ne dă în cap cu patriotismul nostru de faţadă, cu interesele noastre meschine, cu politica noastră hoaţă şi provincială. Kelemen Hunor ne oferă şi soluţia problemei: „Luaţi exemplu de la Viktor Orban, degeaba îl criticaţi, ce face el pentru maghiarii din afara graniţelor ar trebui să faceţi şi voi!”. Mă doare gândul că omul ăsta, pe care îl înjură românii verzi de trei ori pe zi, cu sau fără motiv, are dreptate. Şi nu mă doare atât dreptatea lui, cât neputinţa, orbirea şi prostia noastră. Ne legăm de investiţiile guvernului ungar în Secuime dar nu facem absolut nimic pentru românaşii noştri din Diaspora. Pardon, scuzaţi, facem totuşi ceva: nu-i lăsăm cu niciun chip să voteze şi să dea m..e PSD!

Dar cel mai tare a fost primarul Antal Arpad. Dumnealui a spus următoarele într-o recentă conferinţă de presă: „România nu este, aşa cum spune Constituţia, un stat unitar, este stat federal”. Iar toacă Arpi la Lună, mi-am zis, gata să mă opresc cu lectura. Îmi fac vânt şi continui să citesc: „Statul federal e de fapt o federaţie a grupurilor mafiote din România”. Hopa, stai frate că asta-i deja altceva. Şi-i zice omul mai departe: „Veţi vedea că în România aceste grupuri mafiote controlează toată ţara, de la Constanţa până în Timişoara, de la Giurgiu până în Maramureş. Aceste grupuri trec de multe ori peste judeţe şi chiar peste graniţele ţării, este o alianţă a acestor grupuri în care fiecare are regulile lui. De aceea spun că este federal, nu unitar. Nu este aceeaşi regulă în Caracal ca în Timişoara... Iar ceea ce vedem noi în Caracal este doar vârful icebergului”. Poţi să nu-i dai dreptate? Poţi, dar degeaba, realitatea te contrazice pe tine, nu pe el.

Mi-aş dori, sincer vă spun, ca aceşti băieţi deştepţi ai politicii româneşti – şi aici mă refer nu doar la domnii Kelemen şi Antal, sunt destui alţi etnici maghiari pe care abia dacă-i auzim – să se implice mai mult în construirea unui viitor civilizat al statului român unitar. Să renunţe la deşertăciuni precum autonomia teritorială pe criterii etnice, Ţinut Secuiesc autonom în inima României şi alte fantasme pe care românii nu le vor accepta niciodată şi să lucreze pentru România. Să fie parte a construcţiei unei Românii pe care şi ei şi-o doresc prosperă şi civilizată, lipsită de grupuri mafiote, a unei Românii despre care să poată spune ceea ce şi eu mi-aş dori să pot spune fără nicio ezitare: „Este ţara în care m-am născut, în care vreau să mor şi de care nu mi-e ruşine. Este ţara mea şi a copiilor mei!”.