Gata, foamea de Centenar s-a potolit fără mari daune politico-lingvistice. Anul Centenar se va termina şi el peste câteva săptămâni, va fi interesant de văzut ce formulă acoperitoare va găsi premierul Dăncilă – o doamnă aflată în permanent deranj de gesturi, haine şi cuvinte potrivite – pentru a salva lipsa cronică de vocabular şi idei care îi animă fiecare ieşire publică.

Ziua noastră Naţională n-a fost doar înălţătoare şi patriotică, n-a însemnat doar „unitatea de nezdruncinat a poporului” şi „mândria de a fi român”, a fost loc şi de proteste, şi de epitete deloc măgulitoare la adresa unor instituţii ale Statului, şi de înjurături cu „andrisanţi” cunoscuţi. Nu poţi împăca o majoritate care vrea democraţie, libertate, demnitate, europenitate  cu o minoritate electorală care îi aplaudă şi-i păstrează la Putere de aproape 30 de ani pe cam aceiaşi corupţi şi mincinoşi, cărora li s-au adăugat între timp nişte epitete deloc măgulitoare: autoritari, antieuropeni şi xenofobi. Nu poţi s-o faci pentru că nu ajunge să fluturi românilor un tricolor ca să-i împaci, e nevoie de mult mai mult. Unii au nevoie chiar de respect, de sinceritate, de dialog, de politici publice pentru oameni, de inteligenţă, de cultură. Lucruri pe care actuala Putere ori nu le are, ori le ţine atât de bine ascunse încât nu se văd. Cum zicea prezidentul Iohannis: nu le livrează...

Aşa încât am văzut de toate la 1 Decembrie 2018: şi oameni fericiţi, dar şi lacrimi pe tricolor; şi bucurie, dar şi tristeţe; şi înjurături cu spatele la jandarmi, dar şi uniforme de paradă care-ţi iau ochii; şi împăcare cu soarta, dar şi revoltă antisistem nedomolită de gerul de-afară. Ca-n viaţă, nu? Le ştiţi pe-astea, nu vi le mai spun şi eu. Ştiţi, probabil, şi ce-au scandat în seara geroasă de 1 Decembrie cei 2000 de oameni care şi-au făcut curaj să protesteze câteva ore în Piaţa Victoriei: „Centenar fără tâlhar”, „Sărbători fără infractori”...

Rimele astea au plăcut multora, dar l-au enervat rău pe şeful Senatului, venerabilul CP Tăriceanu, care de Ziua Naţională ar fi vrut concordie şi poeme omagiale, nu vrajbă naţională la ceas de seară. Noi, stimabile, zicem c-a fost maxim ce poate oferi o societate normală, sănătoasă la instincte şi la cap, în actuala „formulă” politică naţionalist-populistă. Dar preşedintele ALDE nu se poate opri şi mai scoate o „halucinantă”, perorând savant: „În loc să pună mâna pe o carte, ei se uită pe Facebook şi îşi imaginează că ştiu totul”... Mai pre limba oamenilor normali: „Băi, amărâţilor, mai staţi şi voi prin case, uitaţi-vă la Antena 3 şi la România TV, citiţi-i pe Alina Mungiu Pippidi şi Ion Cristoiu, nu mai protestaţi năuci pe străzi că n-aveţi legitimitate!”. Iar dacă la alegeri aţi stat în casă, staţi şi-acum, aşa vă trebuie! Mă rog, aici la urmă am compus eu puţin, n-a zis Tăriceanu nimic despre alegerile de-acum doi ani, nici nu putea, rezultatele scrutinului parlamentar din 2016 nu-l supără deloc... 

Umorul involuntar al senatorului şef este egalat numai şi numai de tupeul dumnealui de politician demagog, populist, certat rău nu numai cu Justiţia şi cu Europa, ci şi cu limba română clasele 1-4. Păi cum să ceri altora, fie ei şi protestatari împotriva guvernului, să „pună mâna pe carte” când tu personal ai mari probleme cu limba română, iar în plan politico-afectiv susţii un guvern plin de analfabeţi funcţional?! Cum să aduci în discuţie „cartea” când ăia pe care tu îi susţii până-n pânzele albe n-au nicio tangenţă cu ea, demonstrând că n-au trecut pe la şcoală şi-au „citit decât” programul de guvernare al şefului suprem...?! Trebuie să ai un obraz foarte tăbăcit ca să scoţi asemenea inepţii din adâncurile puţului gândirii în care te-au prăbuşit anii glorioşi de „domnie” politică mereu la remorca altora.

Cât despre „legitimitatea” protestatarilor, aici Tăriceanu are dreptate: legitimitatea politică e dată de alegeri. Va trebui să mai aşteptăm vreo doi ani până până când voinţa Străzii să capete legitimitate politică. Dar cei care strigă acum prin pieţe sunt disperaţi de hoţia şi minciuna guvernanţilor, ei nu au nevoie de legitimitate politică pentru a-şi spune părerea. Sau v-aţi gândit la o lege care să le permită să iasă în stradă doar „legitimaţilor” cu lozinci scrise de propagandiştii voştri, cu „Liviu Dragnea şi poporul” asurzind din megafoane un popor îndobitocit?! Parcă mi-aduc aminte, n-au trecut nici 30 de ani de-atunci... E drept, speram să nu mai prind momentele astea de înălţător patriotism, dar uite că omul învaţă cât trăieşte că întotdeauna se poate şi mai rău.