Sunt două mari curente în societatea românească: unul care îndeamnă la restricţii bugetare, la stoparea promisiunilor nerealiste de creştere continuă şi necontrolată a veniturilor şi celălalt care zice dom’le, am trăit destul prost, hai să ne mişcăm acum, cât se mai poate, cât mai avem creştere economică. Unul e zgârcit şi ponderat, celălalt e mână largă.

Asta pe scurt. Dacă dezvoltăm e mult mai complicat. Victor Ponta, care a devenit un înţelept de când nu mai este obligat să ia el deciziile majore pentru ţară, spune că nu poate avea încredere într-un ministru de Finanţe care dă cu două mâini, promite câte-n lună şi în stele, e ahtiat după poze, vorbe şi imagine la televizor. Are dreptate, de când e lumea se ştie că un finanţist nu e darnic, n-are cum, el spune întâi „nu am”, abia după se mai gândeşte şi poate lasă ceva, pe undeva. Îl dădea ca exemplu pe Florin Georgescu, un zgârcit care nu dădea niciodată mai mult decât avea. La polul opus, aţi înţeles, e Orlando Teodorovici, un ministru care se împrumută cu un miliard de euro pe lună ca să plătească lefuri, pensii şi alte obligaţii, în condiţiile în care colectarea veniturilor fiscale e cea mai slabă din UE şi alte state nemembre din Estul continentului, aşa-zisele „emergente”: colectăm 26% din PIB, faţă de 40% în UE şi 36% în statele emrgente din Est.

Stăm prost, foarte prost la venituri din taxe şi impozite, creşterea economică se bazează doar pe consum, ceea ce nu oferă perspective de dezvoltare de niciun fel. NU construim nimic, nici drumuri, nici spitale, nici şcoli, nici cultură, nici educaţie... Dar ne batem ca disperaţii între noi în campanii electorale pline de promisiuni care, din fericire pentru viitorul unei ţări normale, nu vor putea fi niciodată realizate. Apropo, să râzi sau să plângi când îl vezi pe Dan Barna defilând spre Palatul Cotroceni cu sloganul „Fericiţi în România”?! Că nu se înţelege prea bine cine şi de ce-i fericit...

Ceilalţi, darnicii cum ar veni, sunt în stare să le dea românilor şi cheia de la casa de bani a lui Isărescu, laolaltă cu tiparniţa de făcut bani. N-au nicio treabă, ei au crescut lefuri, pensii, indemnizaţii, promit alte creşteri în curând... Pe ce se bazează? Un specialist în finanţe, Daniel Dăianu, îi roagă pe madam Dăncilă, pe Teodorovici şi pe membrii „grupului de reflecţie” al PSD să priceapă un lucru: ca să poţi creşte lefurile şi pensiile, reacţie firească a oricărui guvern, ai nevoie de o creştere a veniturilor fiscale. Adică de o îmbunătăţire a colectării la ANAF. Lucru care în România nu se vede, nu funcţionează. Şi-atunci? Atunci ne îndatorăm. Datoria publică s-a dus spre 110 miliarde de euro. Ceauşescu ne-ar pune s-o plătim, ceea ce-ar fi o prostie. Dar nici să te îndatorezi aiurea, la dobânzi deloc mici, nu-i în regulă. A făcut-o Grecia şi-am văzut ce-a păţit. Iar România, să fim serioşi, nu-i Grecia.

Secretul fericirii nu stă în sloganele electorale ale candidaţilor, ori în pactul pentru bunăstare al guvernanţilor. Secretul fericirii stă în cumpătare, muncă şi, aş zice, modestie. Asta ar presupune şi oarecare înţelepciune de la combatanţii politici şi electorali, ceea ce e foarte greu de găsit. Aşa încât, o să auziţi până în noiembrie absolut tot ce doriţi de la cei 14 candidaţi la preşedinţia României. Alegeţi, că aveţi de unde, dar nu credeţi tot ce vi se promite, avem deja o experienţă de 30 de ani de minciuni electorale, e cazul să fim măcar noi înţelepţi.

Revenind la sloganul d-lui Barna, s-ar putea să ştie dumnealui reţeta, secretul fericirii. Mă cam îndoiesc, însă, pentru că dac-ar fi aşa n-ar mai candida la Preşedinţie. Pentru că a fi acum preşedintele României nu e deloc o fericire.