Nu mi se pare c-am fost prea dur cu liderii PSD, oriunde s-ar afla şi ar activa ei „în numele poporului şi pentru popor”. Aş zice chiar că de multe ori am fost prea elegant cu mizeria politică ascunsă sub preşul bunelor intenţii – ştiţi textul: salarii şi pensii crescute, ce altceva să-şi mai dorească românul?

Uite că românul şi-a dorit altceva, nu mai poate fi cumpărat cu doi mici şi-o bere, precum fufele de la marginea drumului. Uite că românul din Diaspora nu mai trimite acasă doar bani pentru nevoile familiei sărace, el trimite acasă şi voturi. Esenţial, şmecherie pe care pesediştii şefi n-au înţeles-o, abia acum se-apucă s-o rumege.

Afară s-a votat cu bucurie, cu speranţă, cu umor, cu patriotism, cu Deşteaptă-te române şi doine şoptite în spaţii deschise civilizaţiei occidentale. O civilizaţie din care, aş spune, România începe să facă parte.

Ce ne-a adus aici? O mare tristeţe: plecarea din ţară, la muncă, a vreo 4 milioane de oameni. Doar că, aidoma sârbilor după al doilea Război mondial, românii plecaţi nu şi-au uitat ţara, rudele, casele, au ţinut vii legăturile cu baştina şi, mai ales, au învăţat că se poate trăi, se poate munci, se pot creşte copii şi altfel decât i-au învăţat urmaşii post-revoluţionari ai lui Ceauşescu. Blindaţi cu asemenea lecţii de viaţă, la 30 de ani de la Revoluţie Diaspora dictează acum jocul politic din ţară.

Ar fi câştigat Iohannis fără aportul Diasporei? Strict matematic, probabil da. Dacă aduni şi împarţi voturile, Klaus iese câştigător în orice situaţie în faţa Vioricăi. Problema este, însă, ceva mai complicată: nu poţi nega influenţa decisivă a „lecţiei” predate de străinaşi celor de-acasă. Prezenţa masivă la urne a românilor din străinătate în primele două zile de vot i-a mişcat şi pe cei din ţară. „Dacă pot ei să se ducă la zeci şi sute de km. depărtare ca să voteze, să nu mă duc eu la secţia aflată la 50 de metri de-acasă?!”. Pentru efortul şi exemplul lor, românii din afară merită mult mai mult – de pildă, un număr mai mare de parlamentari care să-i reprezinte. Dar vom mai vorbi despre asta.

Acum, la ceas de mare durere, când ticăie ceasul despărţirii, aş pune o întrebare nesimţită: cine plăteşte rezultatul catastrofal în alegeri al fostului premier Dăncilă? Şi, dacă nu e de-ajuns, mai pun una, la fel de ticăloasă: cât va mai dura până când foştii guvernanţi pesedişti, fiecare pe palierul lui, va fi chemat să răspundă în faţa „organelor” pentru dezastrul făptuit vreme de 3 ani cu banii publici? Da, ştiu, vă e greaţă să amintiţi de „greaua moştenire”, dar eu încă mai sper ca responsabilii dezastrului financiar pe care l-aţi patronat – şi pe care îl vom plăti cu toţii – să răspundă nu doar cu pierderea alegerilor, ci şi cu nişte plimbări pe la tribunale.

Sunt rău şi-al dracu’? Deloc, nu fac decât să reiterez nişte celebre mostre de gândire Dăncilistă: „Fiecare să răspundă pentru faptele lui”. „Să răspundă cei din teritoriu, acolo s-au pierdut alegerile”. Păi nu?! Ea n-are nicio vină, nicio implicare. Ce-o să ne mai distrăm cu Firea, Ciolacu, Bădălău şi alţii care „se pişau pe diaspora”, nişte „ăştia” nedemni, nepatrioţi şi ignobili... A venit vremea decapitărilor şi înjurăturilor pe faţă în PSD, mamă ce cuţite şi ce omoruri politice se pregătesc în „marele partid”! Şi, apropo, cum răspunde madam Dăncilă acuzaţiilor c-a pierdut ruşinos alegerile? Nu, nu printr-o decentă şi normală demisie, ci prin nerecunoaşterea vreunei vinovăţii, prin neasumarea răspunderii. Tipic fesenist aş zice; vinovaţii sunt întotdeauna alţii: UE, Iohannis, serviciile, pesediştii-şefi din teritoriu, primarii, Diaspora...

Ca să fiu cinstit până la capăt, recunosc că mi-ar plăcea s-o menţină Cex-ul, Congresul şi Steaua Polară pe Dăncilă în fruntea PSD. Ar fi un nesperat sprijin pentru partidele aflate acum la Putere, n-ar mai fi niciun război, PSD s-ar bate singur.

La final, felicitări electoratului covăsnean, care s-a trezit oarecum şi a votat cam aşa: 72% Iohannis, restul Dăncilă. Mai merge, nu suntem un judeţ roşu chiar dacă liderii UDMR au fost rezervaţi în declaraţii, n-au avut o preferinţă explicită pentru candidatul Iohannis. E drept, n-au fost decât vreo 65.000 de voturi cu totul, la o prezenţă de nici 30%, dar măcar astea s-au împărţit corect.

Scoruri şi lecţii de învăţat. Are şi Iohannis de dat nişte examene restante, dar despre lecţiile pentru Iohannis vom mai vorbi.