Titlul sună ca în „Telegramele” lui Caragiale: şi vesel, şi trist. O să vedeţi de ce. 

Plin de un sine demn de cauze mai bune, purtătorul de cuvinte al Patriarhiei a glăsuit enervat de insistenţa jurnaliştilor nesimţiţi care-l tot întrebau de lucruri mărunte – avize de incendiu lipsă de la ISU, bani bugetari cheltuiţi cu grămada, preoţi nevinovaţi suspendaţi, preoţi vinovaţi ocrotiţi: „Sfinţirea acestei Catedrale este singurul eveniment din România care onorează Centenarul şi pe eroii din istoria noastră recentă”. Îndrăzneaţă apreciere, purtătorule! Guvernanţii ce părere-or fi având? Niciuna, cum să aibă  ei păreri despre eroi şi catedrale?!

Ca să nu fiu acuzat că extrag afirmaţii din context, trebuie să vă spun cum am ajuns să leg vorbele purtătorului de tărăşenia în urma căreia preotul George Ciulei, paroh la o biserică din Cernavodă, a sesizat CNCD, acuzând BOR de discriminare. Iată de unde a pornit scandalul care ar fi putut avea urmări tragice în ziua sfinţirii: preotul mergea liniştit cu maşina personală pe un drum public, când o altă maşină, condusă de un tip beat, îl loveşte. În urma impactului, şoferul beat care a provocat accicentul moare. Fără să judece relaxat şi drept că preotul este parte vătămată în această afacere – lucru confirmat şi de Poliţie – Arhiepiscopia ultracorectă a Tomisului, păstorită de Teodosie, urmărit penal în două dosare, îl suspendă pe Ciulei din preoţie. Urmează o plângere a preotului la Patriarhie şi judecata consistoriului bisericesc.

Nu intru în amănunte că n-are rost, nu pricepem noi „tainele” judecăţii prea înalţilor, prea sfinţilor şi prea fericiţilor, important este că, deşi CNCD i-a dat dreptate preotului, constatând că BOR l-a discriminat şi „victimizat”, George Ciulei este „depus” din treapta preoţiei pentru că „a ucis”. Măi să fie, intră ăla beat cu maşina în tine, tu ai noroc să scapi, el nu şi tot tu eşti vinovat? Tu eşti cel care a ucis?!

Preotul, evident nedreptăţit, ameninţă că-şi dă foc în faţa Catedralei Mân(t)uirii Neamului chiar în ziua sfinţirii. N-o face, sistemul de securitate la acest eveniment unic, epocal, miraculos, mirobolant, astral, dar făptuit ilegal, pe cont propriu cum ar veni, este eficient şi împiedică „autodafeul” în stil mioritic. Ar fi fost de-a dreptul diavolesc ca „singurul eveniment care onorează Centenarul”, şi care a costat bugetul statului 121 milioane de euro, să fie luminat nu de Sfântul Duh din firavele trupuri şi încrezătoarele minţi atinse de mâna Sfântului Andrei, ci de focul care ar fi ars trupul unui preot autojertfit pe altarul orgoliului şi nedreptei judecăţi a unor slujitori ai BOR.

Rămânem cu ceva de-aici? Păi cum să nu rămânem, în prag de Centenar înţelegem tot felul de lucruri care ţin de mân(t)uirea Neamului. Fără să vrea, ne ajută şi Sfânta Biserică să pricepem cum, cine, pentru cine şi de ce... Înţelegem, de pildă, că poporul român a onorat, prin taxe şi impozite plătite statului român, construirea acestei Catedrale sfinţite grabnic duminică. Tot românul plătitor de datorii în faţa statului, nu a lui Dumnezeu, are dreptul să se roage pentru sănătate în ţara care nu dă doi bani pe spitale şi şcoli, dar face uriaşe catedrale vestite de sunetul clopotelor pe care tronează nu eroii neamului, ci chipul Patriarhului.

Bunul creştin mai are, însă, un drept: acela de a cere reprezentanţilor BOR să judece drept, să nu fie trufaşi, să nu fie orgolioşi, să nu fie hoţi, să nu se asocieze politicului, să dea dovadă de umilinţă nu doar în faţa Domnului, ci şi în faţa oamenilor – inclusiv a preoţilor nevinovaţi – pe care ar trebui să-i slujească, să-i ajute, să-i sprijine.

Şi mai rămânem cu o constatare: dacă sfinţirea Catedralei Neamului este singurul eveniment demn de Centenar, înseamnă că avem cel puţin două probleme: Ministerul Culturii există degeaba, funcţionarii ăia sunt plătiţi moca. Iar bugetul Ministerului, stors de bani pentru mii de acţiuni de Centenar, s-a dus doar pe Catedrală. Cred că asta se cheamă deturnare de fonduri, chiar dacă ofensatul purtător de cuvânt al BOR şi ofensiva primăriţă-general  a Bucureştilor nu vor fi de acord cu acest tip de judecată păgână. E uşor să-l mângâi pe Dumnezeu şi să minţi credincioşii spunând că această Catedrală era necesară pentru că ne integrează definitiv în Europa – am auzit destule păreri de genul ăsta. Dar adevărul despre integrare şi Europa e cu totul altul, o ştim prea bine. După cum la fel de bine ştim că ieri nu putea fi o zi de Paşti, cum spunea un preot fervent luptător împotriva „forţelor întunericului”, pentru simplul motiv că n-am descoperit încă un alt Mântuitor care să fi înviat. 

Una peste alta, avem şi-o veste bună: începând de ieri suntem un neam mântuit. Adică eliberat, în traducere bisericească. Chiar dacă „eliberarea” propovăduită e mai greu de înţeles, de văzut, de simţit acum. Aşa că vom mai aştepta câteva secole până când vom fi suficient de înţelepţi pentru a înţelege valoarea inestimabilă a acestei Catedrale. Cu răbdare şi nădejde în Cel de Sus. Că doar în El mai putem crede nepedepsiţi, restul e închinare la idoli, inclusiv la cel nemurit pe clopotele Catedralei...