Convieţuirea noastră cu Uniunea Europeană seamănă cu tribulaţiile unei căsătorii din interes: nepotriviri de caracter, interese antagonice, trădări şi minciuni, lovituri sub centură, ameninţări, monitorizări, reproşuri, înjurături... Şi bani, foarte mulţi bani pe care îi poţi lua de la Comisia Europeană numai dacă eşti ţară cuminte şi faci ce trebuie să faci ca să nu mai fii o problemă nici pentru cetăţenii tăi, nici pentru UE. 

Tot ce mişcă în acest mariaj – grăbit la vremea lui ca să nu se nască plodul fără acte-n regulă – este mascat, acoperit, înăbuşit, distorsionat de propaganda Puterii Ciolacu-Ciucă, una care dă din colţ în colţ în numele „independenţei, suveranităţii şi neatârnării” României. 

E un „călcâi al lui Ahile” aici, o pagină pe care mulţi ar vrea s-o rupă, să nu mai existe în „contractul prenupţial” România-Uniunea Europeană. La semnarea planului din PNRR care urma să ne asigure 30 de miliarde de euro de la Comisia Europeană, autorităţile române au consimţit „realizarea unor reforme care să uşureze viaţa românilor, să reducă riscurile bugetare şi să accelereze investiţiile publice în infrastructura economică şi servicii”. Ce înseamnă textul ghilimelat? Exact ce ne lipseşte: dezvoltare, reforme, perspective de viitor. Cum să nu fii de acord, să nu vrei toate astea în ţara ta europeană?!

Da, dar textele astea n-au purtat, atunci, pecetea marelui PSD şi nici amprenta izbăvitoare a „gânditorului de la Buzău”, atoatevăzătorul preşedinte Marcel Ciolacu. Nişte neica-nimeni de la USR (Cristian Ghinea, nomine odiosa...), ajutaţi de câţiva visători liberali şi de liber-schimbiştii tradiţionali de la UDMR, au „vândut patria” la vremea respectivă intereselor străine neamului românesc... Drept pentru care acum privim cu ochii pierduţi golul din buget şi ne punem întrebarea existenţială: cum să facem ca reformele la care s-a angajat atunci micul guvern PNL-USR-UDMR să fie puse în operă de marele guvern PSD-PNL-UDMR?! Cum să facem, adică, să ni se vireze cele peste 3 miliarde euro înţepenite la Bruxelles până când Guvernul va aduce pensiile uriaşe ale unor categorii de „speciali” într-o marjă suportabilă şi sustenabilă? 

Cu celelalte probleme, care nu ţin de pensiile speciale, guvernul Ciolacu-Ciucă se descurcă. O dă cotită, mai ascunde sub preş mizerii şi minciuni, dar adoarme cumva vigilenţa Comisiei Europene – ajutată masiv fiind şi de războiul din Ucraina, care a făcut din ţara noastră o piesă importantă pe tabla de şah a sud-estului european. Dar cu „specialii” e complicat... 

Cum spuneam, aici sunt riscuri importante, riscuri apărute odată cu „naşterea” ca reformator de pensii a ministrului pesedist Marius Budăi. Un populist fără graniţe, dublat de un zâmbăreţ fără perdea la Fonduri Europene, numitul Marcel Boloş. N-ai cum, frate, să rezolvi uriaşele probleme care ţin de pensii cu aceşti miniştri. Exclus! Singura variantă rămasă: ducerea cu preşul a Comisiei Europene. Amânarea, calendele greceşti, când o zbura porcul, când o face plopul pere şi răchita micşunele şi alte asemenea vorbe de duh care nu degeaba au apărut în folclorul românesc.

Dar încuiaţii de la Comisia Europeană nu se lasă, nu acceptă, nu negociază cu pensiile. O ţin una şi bună cu recomandări obligatorii dacă vrem peste 3 miliarde de euro moca din PNRR: „Realizarea unui sistem unitar de pensii: aceeaşi vârstă de pensionare, aceeaşi bază de calcul, aceeaşi rată de înlocuire, alinierea la sistemul contributiv”. Mai pe înţelesul omului nedus la „biserica România TV”: cu excepţia pensiei magistraţilor, unde intervin alte reguli, restul pensiilor trebuie să se alinieze cât mai aproape de contributivitate, adică sistemul să devină cât mai echitabil cu putinţă. 

Şi nu doar echitabil, ci şi sustenabil. Pentru că, trecând peste conflictul interior din mintea „gânditorului de la Buzău” – care ba e de acord cu Comisia Europeană, ba răcneşte la ea şi-i învinuieşte pe Ciucă şi Ghinea că au înrobit ţara Uniunii Europene –, apare într-un târziu preşedintele României, Klaus Iohannis, care uite ce declară: „Sistemul de pensii trebuie să fie sustenabil. Asta înseamnă că pensionarii trebuie să-şi primească drepturile pentru o viaţă muncită, dar trebuie să avem grijă ca şi peste 10, peste 20, peste 30 de ani pensionarii să-şi primească pensia. Acesta este scopul reformei”.

Corect, presidente! Mai trebuie doar să-i lămurească cineva pe-alde Ciolacu-Ciucă-Budăi că trebuie să scadă constituţional pensiile nesimţite de 20-30-40 de mii de lei pe lună la niveluri care să reflecte măcar bunul simţ comun, dacă nu cumva şi o realitate care oferă perspective deloc luminoase. Hai că se poate, ar fi o bilă albă la final, una din puţinele care vor vopsi favorabil în istorie un preşedinte plin de tăceri orgolioase, inexplicabile şi acţiuni ciudate.

Dacă nu aţi găsit o pildă demnă de urmat, d-le preşedinte, priviţi puţin către Franţa, unde preşedintele Macron rezistă unei noi Revoluţii franceze izvorâte din creşterea cu doi ani a vârstei de pensionare – în condiţiile în care Franţa defilează cu una din cele mai mici vârste de pensionare din Europa: 62 de ani. Acolo se bat, se ard, se gazează, se omoară oameni pe străzi pentru doi ani de relativă libertate... 

La noi e mult mai ieftin, de pensiile normale nu se ocupă aproape nimeni, la noi războiul cu UE se duce pentru pensiile câtorva zeci de mii de „speciali”. Şi zău că nu merită să sacrifici credibilitatea României, cu miliardele de la UE cu tot, pentru nişte pensii pe care oamenii normali la cap le consideră nesimţite, iar bugetul le vede nesustenabile.