Nu mai ştiu cum, nu mai ştiu ce să scriu de 1 Decembrie. Am făcut-o de prea multe ori obligat de „eu”-l meu patriotic, de respectul pentru înaintaşii unificatori, pentru istoria acestui popor mereu înşelat, mereu minţit, mereu obligat s-o ia de la capăt. M-am săturat de clişee, de vorbe mari, de lozinci. Trăim într-o Românie ameninţată din interior, viermele care ne roade e în noi, în propriile noastre neputinţe, orgolii şi defecte de caracter. Unitatea şi vrajba sunt semănate în noi chiar de cei care ne conduc, proporţiile le stabiliţi singuri, după cum vă duc mintea, sufletul, experienţele de viaţă acumulate.

Şi totuşi, ştiu că azi e sărbătoare şi mai ştiu că n-aveţi niciun chef să vă stricaţi buna dispoziţie citind tâlcuiri exasperate ale unor comportamente discreţionare şi agresive. Aşa încât, n-o să vă spun nimic despre: *strădania celor care ne guvernează de a dezbina o populaţie abil transformată în electorat, pe modelul binecunoscut de la Ceauşescu: alţii sunt de vină pentru ce ni se-ntâmplă, Occidentul putred care nu ne lasă să ne facem de cap, multinaţionalele ticăloase care-şi deschid afaceri doar în Ardeal, unde mai apare câte-o panglică de drum civilizat, ONG-urile care agită oamenii cumsecade, Diaspora care a preferat munca pe brânci „afară” şomajului comod din interior... *neîncrederea care macină sistematic la temelia statului român; neîncrederea în conducători, în clasa politică, dar şi lipsa de încredere în noi, în ce putem şi în ce trebuie să facem noi pentru noi şi pentru urmaşii noştri. *disperarea majorităţii românilor, a celor care nu mai văd nicio luminiţă la capătul nopţii care ne apasă. Preocuparea majoră a milioane de tineri români este, acum, cercetarea listelor de joburi din orice ţară de pe planetă. Ei nu caută bani, sau nu numai bani, ei vor respect şi corectitudine. Pe care nu le găsesc în ţara în care s-au născut, dominată de proaste obiceiuri fanariote şi de-o şmecherie politică generalizată.

N-o să vă spun nimic despre toate astea, pentru că ar însemna să vă întunec sărbătoarea. La urma-urmei, nu suntem ai nimănui, avem un Guvern care scoate creşteri economice şi salarii spectaculoase din pălărie, un Preşedinte înalt, corect, decent şi tăcut, un Şef de partid de guvernământ... generos... Aici se cam sfârşesc vorbele frumoase, drept pentru care, ca să nu vă mint, termin şi eu articolul.

Nu înainte de a vă dori tot ce credeţi că aveţi nevoie în al 99-lea an de existenţă a statului naţional unitar român. La Mulţi Ani, România!

Dumitru Manolăchescu