OPINII 5 octombrie 2022

EDITORIAL. Puterea presei şi „sacrificiul” ministrului Cîmpeanu

de Dumitru Manolăchescu | 941 vizualizări
Sursa foto - Facebook, @Ministerul Educației
Sursa foto - Facebook, @Ministerul Educației

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a demisionat zilele trecute, lăsând locul unui consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, d-na Ligia Deca. Aşa sună ştirea pe scurt. Dacă dezvoltăm, mai aflăm următoarele:

* Demisia a avut loc după multe zile de chin mediatic din partea ministrului plagiator Cîmpeanu. Presa s-a năpustit asupra „nevinovatului” învinuindu-l de toate relele din Învăţământ, dar mai ales de plagierea a zeci de pagini în mai multe lucrări, printre care şi una de doctorat.

Treaba asta cu plagiatul n-are trecere la electorat, ceea ce nu mă miră la cât de neinstruiţi suntem. De mirare ar fi, totuşi, lipsa de reacţie a „mediului academic”, ca să numesc aşa tagma profilor universitari, care îi apără acum fostului ministru funcţia de şef al Consiliului rectorilor. Să nu rămână omul fără coledzi, că nu se cade, famelie mare, renumeraţie după buget mică...

Deci nu mediul academic l-a demisionat pe Sorin Cîmpeanu, ci presa liberă. Mai exact, o doamnă din presă care se ocupă în principal de descoperirea plagiatorilor: Emilia Şercan. O doamnă total incomodă, deloc simpatizată printre plagiatorii cu funcţii importante în stat şi deloc agreată la nivelul presei plătite de Guvern. 

* Premierul Nicolae Ciucă, acuzat şi el de plagiat pe bază de dovezi produse de aceeaşi Emilia Şercan, îl regretă pe ministrul Sorin Cîmpeanu: „Îi mulţumesc ministrului Cîmpeanu pentru întreg efortul făcut în această perioadă ca să finalizeze pachetul de legi ale Educaţiei şi pentru modul în care a înţeles să se sacrifice pe dumnealui pentru ca un proiect să poată să meargă mai departe”.

Hopaaa, ministrul nostru nu este, în ochii premierului, un plagiator infect, ci un „sacrificat” pentru o nobilă cauză. Nimic ciudat, la urma urmei, dacă mă gândesc bine premierul pregăteşte terenul pentru viitoarele declaraţii ale preşedintelui Iohannis, care, atunci când va veni vremea, îl va regreta pe premierul Ciucă şi îi va aprecia „sacrificiul” făcut pentru ca guvernul să aibă un prim-ministru valabil în vreme de crize şi război la graniţă.

* Şi exact în acest punct apare întrebarea de 1000 de puncte: merită să renunţi la un premier bun, priceput, harnic, devotat naţiunii, doar pentru că o obsedată care vede peste tot plagiatori şi plagiate îl acuză de furt intelectual?!

Întrebarea e teoretică, se referă la un principiu, nu neapărat la persoane. Nişte judecători de la un tribunal au răspuns deja acestei întrebări: în vremuri grele, de război şi crize, nu ne interesează lucrurile mărunte, găinăriile unor oameni politici importanţi în statul român.

* Şi mai tare e remarca unor politicieni: plagiatele lui Ciucă şi ale lui Cîmpeanu nu sunt dovedite, sunt doar afirmaţiile unei jurnaliste pe baza unor cercetări personale. Aşteptăm decizia unui tribunal.

Au şi politicienii ăştia dreptatea lor: o învinuire trebuie probată la tribunal. Ştim cu toţii să citim, vedem limpede că cei doi au furat nişte texte din alte lucrări fără a specifica acest lucru undeva în subsol sau la „addenda”, dar căile tribunalelor sunt al dracului de încurcate, din ele poţi ieşi nevinovat fie şi numai pentru că imaginea ta se cere albită în numele „interesului naţional”.

Adevăr? Cinste? Onoare? Corectitudine? Exemplu personal adecvat? Vorbe goale. „Interesul naţional” le desfiinţează fără remuşcări. Puterea presei aşa-zis libere se opreşte la porţile „interesului naţional”, confundat de cele mai multe ori cu interesele unor găşti din nişte partide. Acest „interes naţional” l-a făcut pe premierul Ciucă să-l considere pe plagiatorul Cîmpeanu un „sacrificat” pentru binele reformei în învăţământ. 

Mi-aş dori ca un interes naţional fără ghilimele să-l facă pe preşedintele Iohannis să dea de pământ nu doar declarativ cu toată „tagma plagiatorilor”, mulţi câtă frunză şi iarbă, nărăviţi la funcţii bugetare înalte în statul român. Da, ştiu, visez frumos...

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.