EDITORIAL. Puterea nu mai are majoritate nici măcar la Legea Pensiilor
E zarvă mare, reprezentanţii Puterii se îneacă în vorbe: Opoziţia vrea austeritate, n-a votat Legea Pensiilor propusă de PSD-ALDE, ruşine, huo! Păi ce să facă Puterea decât să dea vina pe amărâţii din Opoziţie la un vot în Senat?! Ca şi cum senatorii din Opoziţie ar fi fost obligaţi să voteze o lege întoarsă de la Curtea Constituţională pentru neconstituţionalitate, o lege despre care Comisia Europeană crede că nu este sustenabilă în actualul program economico-financiar năşit de PSD-ALDE.
Să vedem ce iţe reuşim să descâlcim în acest război al vorbelor goale: Puterea are la Senat majoritate lejeră, sunt 81 de senatori care ar fi putut să voteze această lege „esenţială” pentru pensionari. Dar ieri au fost la muncă doar 67 de senatori ai alianţei PSD-ALDE-UDMR. Insuficient pentru a întruni majoritatea necesară: 68 de voturi. Cei 22 de senatori ai Opoziţiei prezenţi în sală s-au abţinut de la vot. Nu era legea lor, nu era nici măcar legea pensionarilor României, iniţiatorii ei fiind acuzaţi, printre altele, de populism deşănţat pentru că nu argumentează de unde vor veni banii pentru majorarea punctului de pensie în septembrie (majorare amânată de PSD-ALDE, era promisă în aprilie...), pentru altă majorare a punctului de pensie în 2020, pentru tot felul de recalculări pozitive.
E uşor să arunci cu banii în pensionari mai ales atunci când nu-i ai. Nu-ţi trebuie decât tupeu şi iresponsabilitate. Aşa a făcut actuala Putere şi cu salariile medicilor, fiind acum la un pas de a distruge în întregime sistemul sanitar românesc. Au aruncat cu lefuri de 2-3 mii de euro în medici fără a aduce nicio îmbunătăţire infrastructurii medicale, calităţii actului medical, dotărilor spitaliceşti. Aşa că medicii stau cloşcă pe miile de euro şi se chinuie să-i lămurească pe bolnavi că trebuie să-şi aducă de-acasă pansamente, vată, seringi şi apă oxigenată.
Ce vreau să spun e că nu ajung bunele intenţii, chiar dac-ar fi sincere – ceea ce nu e cazul la guvernul DDT. Mai ai nevoie şi de un buget care să-ţi asigure susţinerea financiară pe domeniul în discuţie. Altfel te trezeşti că pensiile alea majorate nu mai valorează în câţiva ani nimic, pentru că te duci într-o creştere a inflaţiei care-ţi mănâncă tot.
Ei bine, conştienţi de pericol, senatorii PSD-ALDE s-au gândit c-ar fi mult mai uşor să dea vina pe „austeritatea” Opoziţiei pentru legea care tocmai a picat la Senat. „N-au vrut ăia, dom’le, uite ce v-aşteaptă dacă-i votaţi, noi am făcut tot ce-am putut”. Absolut tot, mai puţin să veniţi la serviciu, mincinoşilor! Şi n-aţi venit la serviciu pentru că neadoptarea acestei legi vă convine, de fapt. E o tactică pe care am tot văzut-o la „atotputernica” alianţă PSD-ALDE. La fel aţi făcut şi cu declaraţia de susţinere a noului guvern al Republicii Moldova, voi nu agreaţi alianţa ad-hoc Sandu-Dodon, îl sprijiniţi pe „prietenul” oligarh Plahotniuc, şi-atunci... o daţi cotită prin absenţă, prin muţenie, prin neparticipare. Vă încurcaţi într-o diplomaţie găunoasă de pe vremea lui Ceauşescu, cu un moş Bodrângă defazat şi inoportun pe post de mare ministru liberal. Noroc că l-a trimis Iohannis pe Aurescu, un adevărat diplomat, la Chişinău, salvând in extremis România de la o ruşine europeană completă.
Pentru a veni la serviciu, aceşti chiulangii notorii sunt răsplătiţi cu lefuri uriaşe, au venituri lunare de peste 8.000 de euro şi tot soiul de alte avantaje şi privilegii (elicopter SMURD de la Suceava la Bucureşti pentru o banală diaree, de pildă...). Dar nu dai de ei decât atunci când trebuie să-şi apere propriile interese, nu atunci când pensionarii, de pildă, sau fraţii moldoveni au nevoie de minţile lor luminate ca să voteze sau să dezbată chestiuni arzătoare la ordinea zilei...
Aşa că nu mai daţi vina pe alţii, Viorico, adunaţi-vă parlamentarii la muncă, aşa cum aţi făcut la Moţiune, şi votaţi legi bune pentru TOŢI românii, nu doar pentru voi şi-ai voştri – câţi or mai fi!
Foto arhivă