Suntem prizonierii Covid 19. Ne-am făcut că luptăm cu infecţia şi-am devenit ostaticii ei. Trupul, mintea, sufletul ne sunt acaparate, obsedate, bolnave de Covid 19. De vreo nouă luni de zile 70% din populaţia ţării se ocupă doar de politică pro şi anti Covid 19. Restul de 30% încearcă să trăiască. Şi să muncească. După caz, adică dacă mai e cazul, că în multe cazuri nu mai e cazul...

Cu ce ne-alegem de-aici? Ne vedem copiii prin măşti şi ei ne văd la fel pe noi, ne vedem doar ochii, nu ne simţim căldura zâmbetului şi asta obligatoriu e nasol. Ne îmbrăţişăm nepoţii tot cu măşti, la înălţimea buricului nostru suveran, noi ţepeni ca scândura putredă dintr-un gard vechi. Nu le simţim bucuria, mirosul, pielea. Tactilul dispare. Ochiul e la putere. Dacă, Doamne fereşte, nu vezi, eşti pierdut. Rămânem noi între noi, jucării stricate într-o lume ostilă.

Obsesia funcţionează. Te monitorizezi permanent: tuşesc, strănut, mă doare gâtul, mă simt slăbit, n-am chef de nimic? Nu-i bine, ia să sun medicul de familie, ia să mă duc să-mi fac un test Covid 19, ia să mă topesc de nesomn privind la tv. încercări dramatice de supravieţuire ale marilor infectaţi. Că nu mai deosebim gripa bună, strămoşească, de gripa chinezească mortală. Că nu degeaba ştim noi un cântec bănăţean care te scoate din iarnă „galben ca turta de ceară”. Vom avea, cu siguranţă, spitale de mari afectaţi Covid, cu secţii de psihiatrie neîncăpătoare, aşa cum avem acum spitale de mari arşi. Adică ar trebui s-avem, că nu prea avem, dar vom avea, că la noi prezentul e întotdeauna  viitor. Nu doar gramatical.

Dar avem şi noutăţi bune, că de-alea rele ne-am săturat. Apar vaccinuri unul după altul. Apare speranţa că vom rezista până prin vară, când ne vom imuniza cu vreun vaccin. Între timp viaţa e de rahat, nu mai seamănă cu ce ştiam noi despre ea, dar ce mai contează, important e finalul: supravieţuirea. Ne dăm întâlnire cu prietenii la toamna viitoare. Mamăăă, ce chefuri, ce petreceri, ce urlete, ce cântări de bucurie vom trage prin dealurile şi câmpiile patriei! Aş vrea să-l văd pe-ăla care va mai suna atunci la Poliţie să reclame că-l deranjează manelele vecinilor...

Ar mai fi o noutate bună: DNA-ul s-a reactivat. L-a priponit până şi pe Tudorache, fostul primar de la un sector bucureştean. Unu’ care părea de neatins, dar despre care acum îţi dai seama de ce s-a strofocat atâta să nu piardă Primăria sector Unu. Omul se ocupa de diamante de sute de mii de euroi. Deocamdată e sub control judiciar şi cu un milion de euro clauză de scoatere din pripon. Om vedea ce va mai fi, dar sună bine. Imi place când se bagă DNA în campania electorală, e chiar instructiv-educativ, ţi se duce direct în picioare, precum ţuica fiartă cu piper la prima ninsoare.

În general, sunt două curente de opinie suportabile – nu vorbesc de „curentaţii” Bitman-Dinescu-Buzatu, e jenant şi să-i auzi, darămi-te să-i pomeneşti. Opinia minoritară zice că e obligatoriu să ne infectăm cu toţii şi-aşa se termină virusul, scapă cine poate, oricum eram cam mulţi moşi pe lumea asta, natura e deşteaptă şi îşi reglează conturile înţelept. Opinia majoritară  zice c-ar trebui să ne forţăm să rezistăm până prin vară, când Guvernul va da vaccinuri salvatoare la toată populaţia. Alegeţi varianta care vă convine, dar reţineţi că nimeni nu e stăpân pe viaţa altuia – iar Covidul ăsta e şi despre omenie, solidaritate, respect.