OPINII 14 martie 2023

EDITORIAL. Primăvara confuză etnic

de Dumitru Manolăchescu | 1531 vizualizări

E complicat să ţii trei rânduri de sărbători naţionale. E cazul Ungariei:

Ziua Naţională este pe 20 august, când ungurii îl sărbătoresc pe Sfântul Rege Ştefan I, întemeietorul Regatului Ungariei. 

Pe 15 martie se serbează cu mare fast Ziua maghiarilor de pretutindeni – iar asta se întâmplă mai ales de când premierul Viktor Orbán se consideră Întemeietorul unei noi ordini etnice în ţările sau teritoriile care au aparţinut fostului Imperiu austro-ungar. 

Iar pe 23 octombrie se comemorează Revoluţia anti-comunistă din 1956. O Zi trecută în uitare, de care nu mai pomeneşte nimeni de când acelaşi premier Viktor Orbán este fanul declarat al Rusiei dictatorului Putin; este jenant, ca să nu zic jenibil, să comemorezi miile de unguri omorâţi la Revoluţia din 1956 de tancurile ruşilor când Guvernul ţării tale e hotărât să refacă „Ungaria Mare” cu ajutorul Rusiei lui Putin împotriva unei Europe întregi. Se întorc în morminte eroii Revoluţiei anticomuniste din 1956, dar nu-i mai vede nimeni.

Sună ciudat, sună confuz, dar asta e realitatea. Ce lipseşte din schema asta confuz aniversară? 10 martie, Ziua Libertăţii Secuieşti. Această Zi se aniversează de vreo 4 ani în câteva oraşe din România şi din alte ţări ale lumii în care persistă confuzia secui-maghiar.

Ziua de 10 martie aniversează execuţia unor revoluţionari maghiari participanţi la Revoluţia de la 1848, care au continuat să lupte împotriva autorităţilor austriece organizându-se în grupuri conspirative la Bucureşti şi în Secuime. Pe 10 martie 1854, la Târgu Mureş au fost executaţi Török János, Gálffy Mihály şi Horváth Károly, iar în 29 aprilie, la Sf. Gheorghe, au fost executaţi Bartalis Ferenc şi Váradi József. 

Autorităţile române nu au avut nicio contribuţie la aceste execuţii. Deloc întâmplător, o stradă din Sf. Gheorghe se cheamă Váradi József. O ştiu foarte bine, pentru că am locuit o vreme într-o casă pe această stradă, care urcă din centru spre Biserica şi cimitirul ortodox.

Starea de confuzie se menţine: istoric vorbind, protestele organizate de Consiliul Naţional Secuiesc, de câţiva ani încoace, în 10 martie la Tg. Mureş şi alte aşezări din Har-Cov n-au nicio legătură cu românii sau autorităţile româneşti. 

Dacă ne raportăm la prezent şi la cererile repetate de autonomie a Ţinutului Secuiesc, lansate prin petiţii, mesaje şi programe către Parlament, Guvern şi Preşedinţia României, atunci trebuie să găsim undeva subiectul: secuii şi Ţinutul lor. În statisticile de la ultimul recensământ, dar şi la cele de dinainte, nu găsim secui decât într-o proporţie nesemnificativă. Poate ar trebui ca liderii politici ai CNS să se hotărască ce sunt, ce vor şi pe cine se bazează. 

Pentru că avem de-a face cu o fractură logică: dacă secuii se declară maghiari, atunci ei nu pot revendica autonomia unui Ţinut Secuiesc pentru că în Har-Cov sunt mult prea puţini secui. Dacă secuii sunt secui adevăraţi şi au conştiinţa naţionalităţii lor, atunci ei nu mai sunt maghiari şi n-ar trebui să se declare maghiari la recensământ. Mi se pare aiurea să vrei să fii şi secui, şi maghiar; să ceri drepturi ca minoritar maghiar şi, în acelaşi timp, să vrei un Ţinut Secuiesc autonom în România pentru că te consideri secui. 

Undeva, ceva nu merge. Sau poate nu înţelegem noi, nu simţim noi bătălia care se dă în sufletele unor oameni între ce eşti, ce-ţi doreşti să fii şi ce îţi cer alţii să vrei să fii. 

Complicat, pot doar să sper că n-am contribuit şi mai mult la starea de confuzie etnică în care ne scăldăm într-un Ţinut Secuiesc care vrea autonomie şi libertăţi democratice în numele unei istorii şi al unor realităţi interpretabile, ca să nu zic de-a dreptul confuze.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.