Să revenim la oiţele noastre fugărite de panica politică, nu de frica de boală. Uite că onorabilii judecători constituţionali din „Parlamentul paralel” au hotărât că nu ne trebuie alegeri anticipate, respingând OUG care permitea alegerile astea prin luna iunie. Drept e, însă, şi altceva: nu CCR e de vină pentru acţiunea haotică a Guvernului Orban cu ordonanţele de urgenţă. Mai ales acum, când „virusul regal” e pe noi de imediat nu mai ieşim deloc din case, să programezi alegeri anticipate pare puţintel curios, ca să nu zic aiurea. Avem alte treburi, frate, iar neiubitorii de anticipate de la PSD ştiu foarte bine cum să exploateze frica de coronavirus: staţi în case, nici de alegeri locale nu mai e nevoie, investim un guvern Câţu subţirel, la limită, şi ne jucăm apoi cu el până pe la iarnă, când mai creştem şi noi în sondaje.

Asta este linia politică a PSD-PRO-şi ce-a mai rămas din ALDE. În vremea coronavirusului nu-i timp de alegeri, a spus-o şi prezidentul Iohannis. Avocatul Poporului, ditamai doamna Weber, cere preşedintelui să declare stare de urgenţă, nu ne putem gândi decât la infestare, boală, moarte. Prioritatea zero este alungarea virusului chinezesc – mortal în proporţie de 80% pentru bătrânii de 80 de ani şi peste, şi doar de 8% pentru cei de 70 de ani şi peste. Normal să aibă grijă PSD de votanţii vârstnici, normal să-i ţină în case, ce se face partidul fără masa electorală de la 60 de ani încolo?!  

Şi totuşi, trebuie să trăim, să acţionăm, să rezistăm, să activăm şi pe plan politic. Şi apropo de votul de ieri, care ar fi urmat să se dea în Parlament pentru învestirea guvernului Florin Câţu, auzeam şi-o altă idee: există undeva, prin nişte sertare parlamentare, un proiect de lege al nu-ştiu-cui care prevede posibilitatea emiterii de ordonanţe de urgenţă şi de către un guvern interimar. Ce ar însemna asta? Simplu: să nu schimbi generalul în toiul luptelor. Adică să-l laşi pe Ludovic Orban premier, cu toate puterile unuia definitiv, nu interimar, adoptând acel proiect de lege. Asta măcar până terminăm cu virusul care ne-ndoaie optimismul mai ceva ca Liviu Pop „genunchele”.

Aş fi de acord cu propunerea asta, cu toate că n-am prea multe să-i reproşez ministrului de Finanţe Florin Câţu. Mă gândesc doar că, cel puţin la o primă estimare, pălăria de premier s-au putea să fie prea mare pe capul Câţului – oricum, fusese propus la plesneală, era parte a unui joc dat peste cap de CCR şi de coronavirus. El făcea treabă bună ca finanţist cu picioarele pe pământ în luptă cu „vrăjelile” lăsate în urmă de narcisistul limbut Orlando. În lupta cu coronavirusul ucigaş Ludovic Orban a demonstrat, însă, că are forţa să reziste, să acţioneze, să conducă un guvern.

Nu pot să nu constat că am avut noroc. Îmi închipui ce haos, ce nebunie ar fi fost cu madam Dăncilă premier pe vremea coronavirusului. Mă gândesc câte luni i-ar fi luat Veoricăi să pronunţe, nu să traducă, acest cuvânt. Pe Orban l-am văzut plecând pe la 3-4 noaptea de la guvern după o zi întreagă de conferinţe de presă, de şedinţe cu miniştrii responsabili cu virusul, de activităţi şi hotărâri extrem de importante pentru noi toţi. Trebuie să recunosc că nu l-aş fi crezut în stare, părea puţin aerian, ca să nu zic altfel. Dar, cum ziceam şi cu alte ocazii, omul îşi arată adevărata faţă în vreme de criză. De aceea pot spune acum, fără nicio ezitare, că mă bucur că l-am avut premier, fie şi interimar, pe Ludovic Orban, nu pe madam Dăncilă.

Aşadar, ştim măcar o cărare din drumul ceva mai lung pe care-l avem de străbătut prin „pădurea” politică virusată de nechemaţi: nu mai avem treabă cu anticipatele. Ne concentrăm pe alegerile locale şi parlamentare la termen. Cu pierderi şi câştiguri de-o parte sau de alta – Dumnezeu şi electoratul cu mila, e clar că PNL şi USR nu vor avea niciun avantaj de pe urma „războiului” cu virusaţii din Diaspora. Va trebui ca PSD să renunţe la orgolii deşarte şi să-i ofere premierului interimar Orban puteri depline în fruntea Guvernului. Altfel e nasol, ca să nu zic de-a dreptul mortal. Ca şi coronavirusul la bătrânii de peste 80 de ani, care mai suferă şi de alte boli asociate. Iar la societatea românească „bolile asociate” sunt aşa de multe şi cunoscute, încât nici nu merită să le mai amintim.

Până la urmă nu s-a mai votat nimic, ieri, în Parlament. Florin Câţu s-a dus la Cotroceni şi şi-a depus mandatul. A zis „nu mă mai bag, dacă nu mai putem face anticipate cedez locul preşedintelui PNL, cel mai îndreptăţit să ocupe funcţia asta”. Corect până la un punct, doar că jocul ăsta politic pică prost, adică exact într-o perioadă de criză. N-o să mi se pară că se duce dracu’ Ţara, dar ar fi fost important să avem un Guvern în deplinătatea forţelor, capabil să ia decizii într-un context complicat fără să tragă cu ochiul la rânjetul aprobator al oportuniştilor. Că s-ar fi numit Câţu, că va fi până la urmă Orban – nu-i un capăt de ţară. Sau n-ar trebui să fie. Bine că nu se numeşte Dăncilă sau Ciolacu, am văzut de ce sunt în stare „reformiştii” din PSD.

Nu l-am mai aşteptat pe Iohannis să ne lumineze cu înţelepciunea lui după ora 18. Dar un lucru e clar: jocul liberalilor e greu de priceput, de acceptat şi, până la urmă, prin iarnă, de votat.