OPINII 2 februarie 2023

EDITORIAL. Piţi şi Ţuţu şi-au dat autogol

de Dumitru Manolăchescu | 817 vizualizări

„Ce-au făcut ăştia doi? Au luat şi ei nişte bani pe nimica de la statul român, cum fac atâţia alţii, dar numai pe ei v-aţi găsit să-i luaţi la 11 metri!”.

„Păi da, uite cum se-arată adevărata faţă a Pandemiei, a Covidului. N-a fost nicio pandemie, a fost vorba doar să se-mbogăţească clanurile Secu şi oamenii în alb, iar noi să fim vaccinaţi aiurea ca să nu mai avem urmaşi...”. 

Sunt două mostre de gândire despre subiectul care ocupă mintea românului de pe prima pagină a ziarelor: afacerea Piţi-Ţuţu. Adică, pentru neiniţiaţi, Victor Piţurcă-Gabriel Ţuţu. Pe primul, mare cerb lopătar specialist în fotbal şi jocuri de noroc, îl ştiţi. N-a îmbătrânit prea mult de pe vremea când antrena echipa naţională. Are 67 de ani şi-arată de nici 50. Unii îl bănuiesc de magie neagră, o spune chiar specialistul în tot ce mişcă, Mitică Dragomir. 

Nu l-a ajutat prea mult magia, l-au încolţit procurorii DNA pentru afaceri cu măşti şi echipamente medicale neconforme în vremea Pandemiei. Şi pe el, şi pe fiu-său, Alexandru, că orice părinte cumsecade îşi bagă copiii în afaceri necurate cu statul. Necurate, dar profitabile. Avem exemple destule cu „fetele lui tata” şi „băiatul mamei”, o spunea limpede chiar ministrul Daea, secondat de fostul premier Viorica Dăncilă: „Păi dacă pentru copiii noştri nu facem tot posibilul, atunci pentru cine?”. 

Cel de-al doilea membru al „echipei” este şeful Romarm, o instituţie care are în subordine nu trebuie să ştiţi câte fabrici de arme. Gabriel Ţuţu este un traseist care n-ar fi atras atenţia nimănui dacă n-ar fi poposit vreo 9 ani pe la SRI şi, pentru bună purtare şi „experienţă solidă în domeniul sistemelor de securitate şi siguranţă a informaţiei”, n-ar fi fost apoi angajat la Ministerul Dezvoltării, Ministerul Comunicaţiilor, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Loteria Română, iar, în final, promovat director general la Romarm. Şi menţinut acolo, cu toate că avea destule bube-n cap, inclusiv de actualul Guvern. 

Poţi conduce o companie precum Romarm după ce ai fost dat afară şi acuzat de escrocherii de o firmă de asigurări la care ai lucrat? Uite că Ţuţu a putut, pentru că la stat se poate orice, de-aia e el stat „multilateral dezvoltat”, cum îi plăcea lui Ceauşescu să se laude. Şi a putut pentru că nimeni, niciun ministru, niciun serviciu secret n-a avut nimic împotrivă. Păi n-avea Ţuţu „experienţă solidă în sisteme de securitate şi siguranţă a informaţiei”?!

Te cruceşti, iată, văzând cine ce companii şi instituţii conduce în ţara asta. Ce descoperă DNA-ul e o foarte mică parte a aisbergului, acea parte care se vede. Ce e dedesubt, în apele întunecate şi îngheţate, e teribil... 

Şi e aşa pentru că întotdeauna exemplul porneşte de sus, cum ar veni peştele de la cap se-mpute. Dacă priveşti la etajele politice superioare frumos vopsite pe dinafară, te lămureşti repede că înăuntru te plouă prin acoperiş, iar la parter se adună multă igrasie şi mucegai. 

S-au mulţumit cu puţin, vor spune unii. Ce-i aia 8-9 milioane de lei pagubă pentru compania Romarm?! Mizilic pentru Piţi, mare jucător de poker şi antrenor, pentru Ţuţu, care avea la Romarm o leafă de 14.000 de lei pe lună, sau pentru Piţi-jr., fiul isteţ al tatălui său nu prea...

Dar istoria hoţiei şi corupţiei nu conţine doar cifre mari, ea oferă şi capitole pilduitoare cu cifre mici. 8.600.000 de lei, adică nici două milioane de euro, e mai nimic pentru nişte afacerişti serioşi. Suficient, însă, pentru ceea ce în limbaj fotbalistic se numeşte „autogol”... Vom vedea câte etape vor sta pe tuşă autorii lui.

Ce mi se pare, însă, mai grav decât paguba de 8 milioane de lei este deserviciul pe care un sistem medical în profundă criză, girat în Pandemie de Ministerul Apărării, l-a făcut ideii de protecţie, vaccin şi vaccinare anti-Covid 19. Afacerile oneroase cu măşti, materiale şi echipamente medicale în Pandemie au dat şi vor continua să dea multă apă la moară antivacciniştilor şi conspiraţioniştilor care se târăsc prin grotele reţelelor sociale. Iar asta înseamnă încă un pas înapoi la nivelul întregii societăţi româneşti.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.