OPINII 1 iunie 2020

EDITORIAL. Orbane, ori la fumat, ori la Palat!

de Dumitru Manolăchescu | 2194 vizualizări

Nu se poate şi cu dânsa-ntrânsa, şi cu sufletu-n rai... E o vorbă înţeleaptă din bătrâni, nu mă acuzaţi pe mine de limbaj licenţios. Ar fi trebuit s-o ştie şi premierul Orban al nostru şi să nu fumeze la o bere într-un birou din Palatul Victoria. Şi mai clar: Ludovicul trebuia să renunţe la fumat după ce s-a făcut prim-ministru. Nu şi la o bere, că n-avem nevoie de lideri politici fără vicii. Dar la fumat da, pentru că uite ce poţi păţi când tocmai tu, ditamai şeful de guvern, nu respecţi legea pentru că eşti robul unui viciu profund nesănătos, ba chiar de prost gust la acest nivel!

Era ziua lui? Foarte frumos, îşi invita opt amici din Guvern la el acasă, obligatoriu după orele de serviciu, şi-i ospăta cu bere, whisky şi gustări reci. Aşa ar fi făcut, sunt absolut convins, şi Victor Ponta, şi Liviu Dragnea, şi Sorin Grindeanu, şi Marcel Ciolacu, şi alţi politicieni cavaleri ai dreptăţii sociale, promotori ai modestiei, cumpătării, discreţiei. N-a făcut-o, e drept, un preşedinte al României, vă amintiţi de Traian Băsescu şi celebrul lui şpriţ cu Gigi Becali. Dar nu era Pandemie, erau alte vremuri, iar Ludovic Orban nu e Traian Băsescu.

Nu cred că am întru-totul dreptate. Sunt, ca să zic aşa, într-un dubiu ceţos, pentru că simt nevoia să-i apăr şi când nu trebuie pe cei pe care-i acuză partidele lui Ponta, Ciolacu şi Tăriceanu. Poate pentru că am convingerea că nimic nu le dă dreptul acestor politicieni să acuze pe cineva care se chinuie să îndrepte răul făcut chiar de ei; liderii acuzării ar trebui să-şi ceară iertare românilor încă trei decenii de-acum înainte, indiferent cine ar fi la guvernare.

 Mi-a plăcut „filmul” regizat de CTP la Digi 24 cu miniştrii prezenţi în fotografia „scăpată” în presă de vreun pasionat de procente în sondajele de opinie: „Nişte capitalişti nenorociţi, cu burţile revărsate, care beau băuturi scumpe, fumează trabuc şi mănâncă la biroul ministerial în timp ce românii suferă de foame şi sunt obligaţi să nu stea mai mult de patru la o masă”.

Chiar aşa e, imaginea explicată de Ponta şi fariseii lui în dulce grai populist aici duce. Uite ce zice Victoraş, modestul premier care se delecta acum câţiva ani cu whiskane prin nişte nevinovate insule tropicale, nu în biroul de la Palatul Victoria - rafinamente plătite de amicul care se-ascunde acum de Justiţie prin Serbia: „Cu whisky-ul ăla se puteau plăti patru pensii minime şi nu ştiu câte alocaţii pentru copii”.

Băi, să mori tu?! N-ai mai intrat demult într-o alimentară care vinde şi băuturi scumpe. O sticlă de Jack Daniels e cel mult 200 de lei, funcţie de mărime. Cam cât crezi tu c-a băut Virgil Popescu? Sunteţi groteşti, sigur că miniştrii au greşit, sigur c-au fost proşti, dar unde-i tragedia socială?! Sigur că exemplul este prost şi nu trebuia dat, dar oamenii şi-au asumat greşeala şi-au plătit amenzi. Ceea ce n-au făcut Grindeanu şi Dragnea, prinşi şi ei fumând într-un birou al Parlamentului acum câţiva ani. Nu, ei n-au fost amendaţi şi nu şi-au cerut scuze, e o diferenţă care spune multe. Nici Băsescu nu s-a scuzat după ce s-a urcat băut la volan...

Alt capăt de acuzare: e Pandemie şi trebuiau să poarte obligatoriu măşti în spaţii închise. Aşa este, nu păstrau nici distanţa fizică de doi metri. Sunt curios cum poţi sta cel puţin 10 ore la birou cu masca pe figură şi după aia s-o ţii pe faţă şi când vin colegii să te felicite de ziua ta de naştere. Poate încearcă Ponta, Ciolacu şi Tăriceanu experienţa asta la Parlament, să ne spună şi nouă ce senzaţii au. Pardon, uit mereu că ei nu stau la Parlament mai mult de două-trei ore pe săptămână, sau chiar deloc pe vreme de Pandemie. Scuzaţi, nu pot cere nimic de la „neprihăniţii” ăştia.

Nu ştiu câte voturi va pierde PNL din cauza acestei fotografii „acuzatoare” la adresa „burjuilor” liberali din guvern. N-aş crede să fie prea multe, românii nu-s proşti şi nici lipsiţi de vicii, cum sunt marii lideri politici ai PSD-ALDE-Pro România. Dar sper că liberalii vor învăţa, totuşi, ceva din întâmplarea asta: fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare apariţie, fiecare privire contează. Când eşti om politic eşti vânat, nici să-ţi îmbraci pijamaua în propriul dormitor nu mai poţi fără să te gândeşti că, de undeva, vreun amator de fotografii sau de înregistrări „bombă” te vede sau te-aude.

Exceptându-i pe „evangheliştii” politici din cele trei partide majoritare în Parlament, nimeni nu-i perfect, deci nu le-aş cere nici liberalilor să fie fără reproş. Dar pot să le cer să fie mult mai atenţi la guvernare, mult mai rapizi şi hotărâţi în decizii. Fotografia asta nu va conta dacă vor reuşi să ne scoată teferi din Pandemie şi din criza care se-anunţă.

Un sfat pentru Orban: lasă-te de fumat, Ludovice! Ar trebui să vă puneţi cu toţii afişe prin birouri: ori fumezi, ori guvernezi! Fără ţigări, fără trabuce, fără alcool la Palatul Victoria! Există şi varianta din titlu, la alegere.

(Sursă foto: Digi24)

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.