Tot ce începe cu „dacă” poate fi interpretat. Aşa că daţi-mi voie să fiu, măcar azi, un optimist cu „dacă”. Adică unul alunecos, interpretabil. Adică nesigur pe el şi pe politica din jurul lui, dar oarecum motivat de un gând cald ca dimineaţa urâtă de ieri despre ce ar fi putut fi în capul preşedintelui Iohannis când a hotărât să scape de USR şi să aducă la guvernare un PSD cu care s-a războit făţarnic o bună bucată de vreme. Încerc, vă daţi seama, să înţeleg ce se poate înţelege din acţiunile haotice ale unui preşedinte introvertit, orgolios şi, aparent, nu suficient de inteligent pentru a fi creditat cu jocuri politice savante, complicate, îndrăzneţe, neînţelese de „vulgul” din care fac parte. Să purcedem, să alegem partea bună a unui „dacă” interpretabil:

DACĂ convieţuirea politică din coaliţia certăreaţă PNL-USR ar fi continuat în acelaşi stil enervant, neproductiv, antipatic, e foarte probabil că PSD ar fi ajuns să obţină un scor uriaş la alegerile din 2024, plus fotoliul de la Palatul Cotroceni pentru oricine ar fi produs o impresie mai bună decât fostul chiriaş surd şi mut – „oricine” înseamnă chiar oricine, posibil AUR, posibil orice.

DACĂ guvernul clocit acum de Ciucă-Iohannis-Ciolacu va face ce trebuie să facă, adică: * atragerea de fonduri europene masive prin PNRR * investiţii în infrastructură, sănătate, educaţie, agricultură * renunţarea la politica anti-independenţa Justiţiei * reforme în administraţie, digitalizare şi alte domenii esenţiale * control strict asupra Pandemiei, crizei energetice şi altor posibile şi probabile crize – atunci dreapta PNL-USR declarat reformistă va fi repede uitată, electoratul se va mulţumi cu o „mare coaliţie” imorală, dar cu rezultate concrete acceptabile, demult aşteptate în actul de guvernare, pe principiul bine primit la români: ăştia ne dau, nu ne iau.

DACĂ guvernul clocit cum spuneam mai sus nu va face lucrurile astea şi altele pe care le simţim fiecare dintre noi, continuând să practice, în schimb, năravuri istorice ale ambelor partide (dispreţ faţă de alegători, îmbogăţire nemeritată a „baronilor”, lupta cu Justiţia, protecţia corupţilor de partid şi de stat etc.), atunci o bună parte a electoratului încă nehotărât va vira spre dreapta reprezentată de USR-aripa liberală Orban (eventual spre populiştii fără busolă de la AUR, ceea ce n-ar fi deloc o fericire, dar asta e altă discuţie), părăsind încă o dată, eventual definitiv, ideea mincinoasă că în România poate exista o „mare coaliţie” eficientă şi corectă care să reformeze o ţară încă feudală.

DACĂ populaţia României nu s-ar mulţumi cu rugăciuni la biserici şi bătăi amicale pe umeri din partea autorităţilor mincinoase şi hoaţe; dacă oamenii deştepţi nu s-ar grăbi să plece din ţară atunci când un guvern sau altul nu le satisface pretenţiile; dacă oamenii cu drept de vot chiar ar merge la urne şi chiar ar cere politicienilor muncă, sinceritate, inteligenţă şi empatie, atunci şi partidele ar fi altfel decât sunt. Înclin să cred că mai bune.

DACĂ partidele astea ale noastre – slabe, proaste şi hoaţe cum sunt – vor învăţa ceva din lecţia ultimelor guvernări de criză, atunci tot ce am trăit urât în aceşti ani va fi meritat sacrificiul, fie şi dacă ne gândim doar la generaţiile care vor veni. Sigur, nu ne oferă nimeni nicio plasă de siguranţă, dar, cum vă spuneam, am hotărât că astăzi voi fi optimist, prin urmare nu voi accepta idei depresive precum electorat dezamăgit, absenţă la vot, proteste de stradă sau orice înseamnă neîncredere în clasa politică.

DACĂ prezidentul Iohannis a fost mânat în lupta asta politică de gânduri măreţe, de planuri de viitor care nu cuprind USR dar reformează, vrând-nevrând, elefantul PSD din orice încăpere a statului român, atunci „marele mut” merită o plecăciune şi nişte scuze: „Klause, am fost cam proşti, tu ai gândit mai bine, mai repede şi mai mult decât noi”.

Cred că mi s-a terminat ora de optimism. Nu ştiu de ce, dar nu întrevăd un asemenea scenariu... Klaus să gândească bine, repede şi mult?! Fabulezi, bătrâne! Aşa încât închei cu un gând alunecos ca dimineaţa de ieri: în România nimic nu este definitiv, la noi totul se transformă. În ce?! Mai vedem. Sigur nu în laptele şi mierea promise de un partid care vrea să se reformeze reactivându-i pe „pensionarii politici” Ponta şi Năstase.