OPINII 14 iulie 2023

EDITORIAL. „Onorabilul” Budăi demisionează, „ţaţa” Firea merge la război

de Dumitru Manolăchescu | 1400 vizualizări
Sursa foto - Facebook
Sursa foto - Facebook

Încrengăturile sulfuroase de interese din afacerea pe care preşedintele Iohannis a numit-o „ruşine naţională” au început să se rupă. Ministrul Muncii, indirectul vinovat Budăi, şi-a anunţat demisia, cei direct implicaţi în tenebrele azilelor groazei socializează prin aresturile Poliţiei, unii sunt cercetaţi în libertate sau reţinuţi la domiciliu.

Dar „ruşinea naţională” este departe de a fi acoperită de măsurile luate de guvernul d-lui Ciolacu. Nu-ţi vine să crezi când îl auzi compătimindu-l pe „onorabilul” Budăi la prea devreme final de mandat cu repetiţie: „Demisia ministrului e un gest de onoare, normal în orice democraţie”... 

Nu înţeleg: ce e onorabil în gestul lui Budăi? Personajul recunoaşte că a fost informat despre situaţia din azile abia când presa vine cu dovezi clare, până atunci minte de îngheaţă apele. Ministrul ăsta trebuia demis din prima clipă, adică dat afară cu şuturi pentru că a ştiut, a fost informat, dar a tăcut, n-a făcut nimic şi a minţit. Atunci poate am fi crezut şi noi că Ciolacu are capacitatea de a înţelege durerea altora, că tot aduce el vorba de lipsa de empatie a „acarilor” direct implicaţi.

Cât despre „ţaţa” Firea, ce să mai zic... Când o vezi cu mâinile-n şolduri certându-se cu Biserica, cu purtătorul de cuvânt al BOR, cu toţi cei care nu cred minciunile lui Pandele, când o auzi ţipând prin studiourile televiziunilor, arătându-şi întreaga goliciune sufletească, victimizându-se şi apărându-şi prietenii, rudele, fostul şofer şi soţul primar vinovaţi de colaboraţionism cu „partenerii” din afacerea „ruşinea naţională”, atunci poate că ar trebui să înţelegi micimea personajului şi uriaşul NIMIC care însoţeşte viaţa politică a acestor oameni care ne roagă mereu să-i credem pe cuvânt şi să-i votăm. 

Toată povestea asta ascunde un adevăr care ar trebui să-i doară teribil pe toţi „patrioţii” acoperiţi de faldurile drapelului naţional: nu suntem deloc aşa cum credem şi ne lăudăm că suntem. Suntem mai răi, mai lacomi, mai hoţi, mai lipsiţi de compasiune şi empatie decât mulţi alţii cu care ne luăm la trântă prin imnuri şi cântece. 

„Tot ce-i românesc nu piere”? Nu-i deloc rău să fii mândru că eşti român, dar mândria asta ar trebui însoţită de spirit critic şi să fie argumentată. Uneori nu se poate, însă, uneori eşti lovit rău în sentimentul tău naţional atât de preţios, şi ce-i mai trist e că eşti lovit din interior, dintre ai tăi. Atunci laşi capul în jos şi începi să crezi că ar trebui să piară multe din „românismele” cu care ne fălim. 

Pentru că ce se-ntâmplă în azilele din Voluntari şi judeţul Ilfov e doar o parte a „ruşinii naţionale”. Vă aduceţi aminte de grozăviile cu copiii asistaţi din căminele de orfani, apărute în presă după Revoluţie? Şi-atunci ne-am făcut că nu ştim nimic, că nu noi, că alţii... Şi urmaşii leprelor, ticăloşilor, caracterelor imunde care îi chinuiau pe copiii asistaţi în anii ’90 şi-au găsit altă ocupaţie: îi chinuie acum pe bătrânii asistaţi, bolnavi, neajutoraţi din azile. Îi chinuie sub privirile ocrotitoare ale autorităţilor: primari, şefi de Consilii judeţene, şefi de direcţii sociale, miniştri, premieri.

Şi mai cumplit este că îi chinuie sub privirile indiferente sau prea ocupate ale aparţinătorilor, români de-ai noştri, fraţi de-ai noştri întru mândrie naţională, oameni care le-au găsit un loc în azil părinţilor sau bunicilor şi-apoi au dat bir cu fugiţii – pe-afară, prin ţară, pe oriunde numai să nu-i mai vadă şi să nu le mai vadă durerea, să nu le mai audă gemetele, să scape de povară.

Aceşti aparţinători, aceste autorităţi crude şi indiferente sunt parte din neamul românesc, acea parte care chiar crede că „tot ce-i românesc nu piere” şi că „noi suntem aici pe veci stăpâni”. Iar asta, vă rog să mă credeţi, nu mă linişteşte deloc... 

Tot ce pot să sper este că, totuşi, în pofida celor ce ni se-arată zilnic de prin diverse colţuri de ţară, indiferenţa, lăcomia, hoţia, minciuna, prostia nu definesc poporul român în majoritatea lui covârşitoare. Când va pieri şi această speranţă, vom fi şi noi pieriţi. 

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.