OPINII 7 iunie 2023

EDITORIAL. Oftica românească prin gaura cheii

de Dumitru Manolăchescu | 1508 vizualizări

După ce ai avut o familie prezidenţială numită Ceauşescu, e greu să mai simpatizezi soţiile preşedinţilor post-revoluţionari. Şi totuşi, d-na Iliescu, d-na Constantinescu, d-na Băsescu au avut parte de o înţelegere complice din partea presei şi a publicului manipulat de televiziuni. Nu acelaşi lucru se întâmplă cu d-na Iohannis. Oare de ce?

D-na Nina, d-na Nadia, d-na Maria au reuşit să scape de povara tradiţiei sumbre instalate de Elena Ceauşescu. Au făcut-o, conştient sau nu, prin modeste rămâneri în umbra soţilor lor, preşedinţi. O umbră care le-a făcut dacă nu simpatice, măcar neatacate de presa devoratoare.

Nu acelaşi lucru se întâmplă însă cu d-na Carmen Iohannis. Fiecare apariţie publică a ei este aprig şi îndelung, aproape obsesiv, dezbătută, criticată, suspicionată. Pantofi, rochii, pantaloni, pălării, mai nou, iată, bijuteriile pe care le poartă la diverse evenimente sunt întoarse pe toate feţele, cântărite, îşi dau cu părerea despre ele tot felul de specialişti în modă şi apariţii elegante...

La o recentă ceremonie, care a avut loc într-un anonimat perfect la Düsseldorf, prilej cu care preşedintele Iohannis a primit un premiu la fel de anonim pentru bună purtare civică într-o Europă debusolată, d-na Carmen a etalat nişte bijuterii preţioase pe o ţinută în sfârşit demnă de o primă doamnă. Dar asta n-a fost deloc bine nici pentru presă, nici pentru „clanul” profesorilor aflaţi într-o prelungită grevă.

Presa n-a mai zis nimic despre rochia d-nei Carmen, dar i-au sărit în ochi bijuteriile. Înroşiţi, tumefiaţi, bulbucaţi de-atâta uitat prin gaura cheii, ochii vigilenţi ai ziariştilor, de la vânătorii de audienţă la amatorii de ştiri-bombă-fără-conţinut, au remarcat că d-na profesoară Iohannis şi-a etalat „inadecvat” bijuteriile în valoare de zeci de mii de euro.

De ce inadecvat? Pentru că săracii profesori sunt în grevă, au salarii de rahat şi-o duc prost, era nevoie de solidaritate, de exemplul personal al d-nei profesoare Iohannis. Adică d-na Carmen trebuia să fie modestă, săracă, îmbrăcată ca o profă de mate rece şi uscată cum am avut eu în ultima clasă de liceu... Wow, ce mai solidaritate!

N-am nicio simpatie pentru d-na Carmen, dar mă văd nevoit să-i iau apărarea în acest caz pentru că văd urme adânci ale trecutului nostru egalitarist în opiniile celor care o acuză. Ca soţie a preşedintelui, d-na Carmen are aproape obligaţia să fie elegantă. Iar luxul ei cu rochia roz şi bijuteriile de 50.000 de euro, ce să vezi, este împrumutat de la cei care au creat rochia, diamantele şi ce-a mai avut d-na în colierul de la gât sau pe degete. Adică le-a purtat, le-a făcut o bună reclamă într-o lume în care nu-i condamnabil să fii bogat, după care le-a returnat firmei româneşti de unde le-a luat.

Oftica românească este însă explicabilă: d-na Carmen are o leafă de 3.400 de lei şi până să afle că bijuteriile alea nu-s ale ei li s-au uscat gurile de invidie colegelor şi colegilor d-nei profesoare Iohannis. Plus că sunt rapid aduse în discuţie alte elemente ajutătoare bârfei: cele şase case prezidenţiale, chiriile de zeci de mii de euro, cărţile vândute, avionul prezidenţial ultra-luxos...

Toate astea într-o ţară ruinată vreme de 33 de ani de preşedinţi, premieri, miniştri inadecvaţi, ca să nu zic proşti sau hoţi cum ar trebui să zic. Într-o ţară în care profesorii fac grevă pentru salarii mai mari, ignorând vinovat propriile inadecvări... Dar într-o ţară în care d-na Carmen Iohannis nu s-a solidarizat cu greviştii, ceea ce a adăugat un hectar de antipatie la sutele cu care era înconjurată la fiecare gest, la fiecare apariţie publică – din ce în ce mai rare în ultima vreme, urmând probabil exemplul taciturnului soţ şi preşedinte.

Adevărul e că românilor nu le plac bogaţii. Trăim încă sub impresia moştenirii comuniste care propovăduia egalitatea şi solidaritatea creştină. Să fim egali şi solidari în sărăcie – iată o idee pe care mulţi ar suporta-o mult mai uşor decât prăpastia pe care „capitalismul de cumetrie” instaurat de Ion Iliescu a căscat-o între clase sociale şi indivizi. La acest principiu se adaugă, desigur, inevitabila oftică românească, una perfect exprimată în chintesenţa existenţei mioritice: să moară şi capra vecinului!

E drept, s-au şi îmbogăţit peste măsură, nesimţit aş zice, fel de fel de ticăloşi furând din banii statului, adică din buzunarele noastre. Această realitate argumentează oarecum „oftica” despre care ziceam, dar nu o explică întru totul.

Nu bijuteriile d-nei Carmen Iohannis ar trebui să-i preocupe pe profesori şi susţinătorii lor, ci cu totul alte necazuri. Printre care, uitată într-o sală de clasă, stă într-un colţ stingher „performanţa şcolii româneşti”.

Sursa foto: Facebook/ Malvensky

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.