Experiențe și experimente Erasmus+ în Lisabona
În perioada 16-20 martie 2026, o echipă din școala noastră, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Întorsura Buzăului, formată din șapte elevi de clasa a VI-a: Bălăuță Maria, Boricean Eduard, Bularca Timeea, Gimiga Pavel, Malic Teodora, Nițu Andrada și Oltean Antonia și două doamne profesoare, însoțitoare: Leu Angelica și Morar Elena-Cornelia au luat parte la activitățile organizate de Agrupamento de Escolas de Sao Bruno, Caxias Lisabona în cadrul Programului de Acreditare Erasmus+ KA1.
Mobilitățile internaționale reprezintă oportunități de a evolua, iar dacă ele au și un set de obiective și un program bine pus la punct, valoarea experiențelor crește exponențial. Programul pe care l-am stabilit de comun acord cu reprezentanții școlii pe care urma să o explorăm în zilele ce urmau promitea experiențe inedite, iar așteptările noastre nu au fost înșelate.
Dintre obiectivele mobilității pot fi menționate: adoptarea unui comportament adecvat față de un mediu sustenabil și a unui stil de viață sănătos, incluziunea, dezvoltarea autoevaluării, folosirea tehnologiilor digitale în mod conștient într-un mediu sigur.
Duminică, 15 martie am poposit în Lisabona, odată cu partenerii noștri din Italia, pe care îi cunoscusem și în alte mobilități anterioare. Urma să fim un grup internațional care ne va pune mintea la contribuție și limba engleză în mișcare parcă mai mult decât altă dată.
Luni, cu ceva emoții în buzunarele gecilor, am căutat momentul potrivit să vedem ce facem cu ele și am pășit pe alei necunoscute către o școală care avea să ne găzduiască toată săptămâna. După întâlnirea de bun venit, prezentarea membrilor echipelor, a școlilor și a regiunilor natale, pentru a ne familiariza cu mediul portughez, am făcut turul școlii, am participat la ore și ne-am suflecat mânecile, la propriu, și mintea, la figurat, la ora de arte - am desenat, am gravat, apoi am pictat propriile modele sau simboluri ale Portugaliei pe niște sacoșe textile pe care le-am primit în dar. Elevii au făcut cunoștințe noi, au socializat și păreau a fi foarte implicați și încântați. La prânz, am experimentat diferite produse tradiționale portugheze precum Rissois de Camarao, Rissois de Legumes, Empadao de Carne, Bacalhau con Natas, Arroz de Marisco, precum și niște dulciuri specifice preparate cu sprijinul părinților. A urmat o vizită la Aquario Vasco da Gama, unde am aflat multe lucruri inedite despre viața animalelor marine, despre modul lor de adaptare la mediul din care provin. Informațiile au fost prezentate de un ghid foarte carismatic care a implicat copiii activ în discuții, lansându-le diferite întrebări/provocări. La un moment dat, au putut să atingă un coral sau o stea de mare.
Ziua de marți a început cu deprinderea unor abilități de lansare la apă și de manevrare a unor canoe. Elevii au îmbinat învățarea cu distracția, mai ales că, pentru unii, a durat mai mult să deprindă mișcările potrivite pentru deplasarea corectă a propriilor canoe, luând-o chiar și pe contrasens până au înțeles fizica din spatele efortului fizic. Apoi s-au antrenat într-un joc nautic pe echipe. A doua parte a zilei a continuat cu o vizită în frumoasa localitate Oeiras, unde ne-am delectat cu o plimbare prin grădinile marchizului de Pombal sub amenințarea unor nori prevestitori de ploaie.
Miercuri a venit cu multă mișcare fizică și culturală pe străzile însorite ale Lisabonei. O vizită la Mânăstirea Jeronimos din Lisabona ne-a adus multe zâmbete și multe sunete de uimire. Detaliile arhitecturale aproape că te făceau să uiți că ești în realitate. A urmat o vizită la Monumentul Descoperirilor (Padrao dos Descobrimentos) de pe malul fluviului Tejo. Pe soclul acestui monument în formă de caravelă stilizată, gata să plece spre mare, se regăsesc sculptate 33 de figuri emblematice ale Epocii Marilor Descoperiri: exploratori, navigatori, cartografi, artiști și misionari. Vă mulțumim că ați existat! După ce am străbătut câțiva kilometri, a urmat un picnic în aer liber, unde am avut posibilitatea de a degusta renumitele Pasteis de Belem de la patiseria cu același nume. Turul ghidat pe străzile Lisabonei nu a făcut decât să întărească ideea că Lisabona e minunată și are multe de oferit celor ce vin să o salute. Aici am făcut cunoștință cu povești despre: TimeOut Market, Praca do Comercio, Elevador de Santa Justa, Praca do Rossio. S-a înserat bine și echipa noastră încă se mai bucura de inima Lisabonei care bătea atât de frumos.
Joi, 19 martie, s-a celebrat poezia în diferite limbi. Am aflat despre tradiții specifice Portugaliei sau ale zonei San Marco in Lamis din Italia, tradiție intitultă La Fracchia, am ascultat poezii în limba portugheză, italiană, engleză și multe lucruri ne-au mângâiat sufletele. După ce elevii noștri au purtat cu demnitate ia națională și au recitat din poezia eminesciană pe un fundal muzical enescian, sub bagheta magică a lui Celibidache, ne-am mai relaxat. După poezie, au luat parte la o lecție de istorie unde li s-a prezentat, într-un mod captivant, informații despre momentul în care Vezuviul a erupt și a acoperit Pompeia. Împărțiți în grupe internaționale, li s-a propus să colaboreze pentru a rezolva un chestionar pe baza informațiilor puse la dispoziție anterior prin intermediul unui film didactic și a unei Gazete (imaginare) a timpurilor de atunci; apoi, tot pe grupe, au construit niște machete ale unor clădiri din acele vremuri. Elevii au participat activ, au fost interesați și vor avea ce povesti când vor ajunge acasă. Un moment de importanță majoră a fost o prezentare în limba engleză, susținută de profesorul universitar Pedro Cortesao Casimiro pe tema schimbărilor climatice. Elevii au intervenit cu întrebări sau cu situații-problemă interesante. Bravo, copii, pentru intervenții! Laboratorul de științe și-a deschis ușa, invitându-i pe copii la adevărate provocări. Și-au descoperit numele scrise inițial invizibil cu un amestec de bicarbonat de sodiu și apă pe niște cartoane folosind o soluție de alcool și turmeric pentru a scoate la iveală cerneala invizibilă. Au fost de-a dreptul impresionați de reacția chimică care descoperă cerneala invizibilă. A urmat apoi un moment de familiarizare cu câteva cuvinte portugheze care sunt pronunțate și în italiană și în română, cuvinte ce desemnează câteva obiecte care sunt apoi observate la microscop. Odată cu manevrarea microscopului pentru o mai bună focalizare elevii, lucrând din nou în echipe internaționale, au exersat, în același timp, și pronunția cu ajutorul colegilor lor de echipă.
Vineri e ultima zi a experienței noastre! A început cu o activitate sportivă unde participanții au experimentat câteva sporturi naționale, dar și dansuri tradiționale portugheze și nu numai. Chiar am dansat! Și am simțit ritmul portughez, dar, mai ales, ritmul frumos al experienței ,,împreună”. Pe parcursul activității, elevii au fost din nou provocați să facă echipă cu colegi de-ai lor de naționalități diferite pentru a încuraja exprimarea liberă în limba engleză, dar și spiritul de echipă. A urmat un tur ghidat printre ruinele bine conservate ale fostei reședințe regale de vacanță Sao Bruno Fortress cu monumentala sa cascadă decorată cu sculpturi impresionante. Încă sub impactul de ,,verde” al grădinilor, am sosit la școală și ne-am organizat să plantăm un European Tree, ca simbol al experienței din această săptămână. Apoi, pe altfel de frunze, am scris mesaje de apreciere, de recunoștință și le-am prins pe crengile unui „copac al mesajelor”. Ca o încununare a tot ceea ce am realizat, am trăit, am experimentat, am fost răsplătiți cu o diplomă care să ne amintească mereu de bogăția acestei săptămâni.
Așadar, cu toții, și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare în limba engleză, abilitățile digitale, completând un padlet legat de o experiență din această săptămână sau asistând la ora de istorie unde au participat la o lecție interactivă în cadrul căreia achizițiile noi au fost fixate prin intermediul unui joc, dar și prin modelarea unor machete ale unor clădiri din antichitate. De asemenea, activitățile la care au participat activ i-au făcut să conștientizeze importanța incluziunii și a modului de realizare a acesteia în demersul școlar. Astfel, s-au sădit idei profunde ale toleranței și comportamente sociale adecvate.
Da, am plecat mai bogați și mai conștienți de ceea ce putem și mai responsabili de ceea ce avem să transmitem mai departe.
Prof. Elena-Cornelia Morar și prof. Angelica Leu,
Școala Gimnazială ,,Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului