Marchetu’ din Oborul bucureştean stă-n gât fin de englez colonialist. O jurnalistă de la Financial Times a călcat în vârful picioarelor preţ de juma’ de oră în piaţa Obor şi-a constatat că s-a-ntors lumea cu dosu-n sus: „Voi, aici, aveţi de toate, şi roşii, şi salată, şi ridichi, şi ceapă, la Londra nu mai avem legume, murim de scorbut, suntem distruşi”...

Păi aşa e, tanti jurnalista, a venit şi vremea noastră, uite că avem de toate, le luăm şi noi de pe la turci, greci, spanioli, italieni, că doar nu suntem proşti să le producem noi. Mai punem nişte parai la preţ, că le stropim cu apă şi apa-i scumpă rău, le ducem la piaţa aia jmekeră din Capitală sau în altele din provincie, stăm în frig la tarabe contra-cost şi fumăm ţigări canceroase, şi-uite că respiră şi gura noastră aroma profitului pe legumele capitaliste.

Dar tanti asta jurnalistă nu l-a auzit glăsuind pe ministrul nostru şturlubatic, domnul nea Petrică Daea, că dacă-l auzea n-ar mai fi plecat la ea acasă în Anglia, ar fi rămas în Obor Market până la adânci bătrâneţi. Domnul nea Petrică s-a supărat tare pe zarzavagii c-au scumpit ceapa uscată: 7 lei kilul... „N-au niciun drept, e un abuz...”, a tunat ministrul nea Petrică.

Corect, dă bine să te plângi de preţuri la produse esenţiale cum sunt ceapa uscată şi usturoiul afumat. Parcă l-am auzit pe Brânzovenescu în Scrisoarea pierdută de Caragiale: „Trădare să fie dacă o cer interesele partidului, dar să ştim şi noi!”. Urât, nu se face să nu-l anunţi pe ministru când scumpeşti ceapa uscată. Sau pâinea, că n-a ştiut ditamai ministrul Agriculturii nici că s-a scumpit pâinea, n-a sesizat săracu’, nu şi-a dat seama când a ajuns pâinea cu 25% mai scumpă. Dar pâinea nu se pune, fără pâine poţi trăi, dar fără ceapă uscată ba! 

De-aia vă zic vouă, urmaşilor mei oboreni: nu daţi leul din mână pe lira sterlină de pe gard. Nu mai plecaţi de nebuni din Raiul mioritic în Iadul pervers şi inflaţionist în care nici măcar legume nu mai ai! Nu daţi soarele din Grădina Maicii Domnului pe ploaia jilavă din Liverpool, un oraş care în afară de Beatles şi tricouri-căni-şepci cu echipa de fotbal (7-0 cu MUN, scor de maidan, s-a mai întâmplat prin 1931...) nu mai vinde nimic!

Argumentând teoria mea cu mâna şi gardul, prietenul meu englez îmi scrie următoarele: „La Manchester, Liverpool şi în întreaga Londră bonele îi sperie pe copiii neascultători ameninţându-i că, dacă nu-şi pun părinţii şi bunicii la treabă, în câţiva ani România, Bulgaria şi Ungaria vor depăşi Marea Britanie la creşterea economică”. 

Ceea ce nici măcar nu-i o poveste, inglişmenul meu o ştie din ziarele britanice, tabloide serioase, ocupate nu doar de Piaţa Obor şi legumele româneşti, ci şi de bunăstarea ucrainenilor din oraşul bombardat Herson, care, imaginaţi-vă!, au în pieţe roşii, cartofi, varză, ceapă... 

Da, nu-i nicio exagerare, jurnaliştii englezi invidioşi se plâng cui vrei şi cui nu vrei că ei nu au în pieţe nici măcar ce au românii, bulgarii, ungurii şi chiar ucrainenii excesiv bombardaţi. Şi le e teamă că va veni ziua în care nu doar regele Charles, ci şi alcoolicul pasionat de mersul pe jos Johnnie Walker îşi va găsi un strămoş prin Transilvania, uitând de patria mamă.

Există aici un sâmbure de adevăr istoric: englezii trăiesc într-o ţară care nu are doar rege, fotbal, muzică şi ploaie, ci şi o vastă cultură colonialistă, care a îndestulat secole de-a rândul, cu tot ce vrei, Marea Britanie. Aşa încât e suficient un an de secetă şi doi de vaccin ca să-i sperie că vin Apocalipsa, Foametea, Molima. 

Am sentimentul că, în ciuda legumelor din Piaţa Obor, ar trebui să ne fie milă mai tare de noi decât de englezi. Chiar dacă au ieşit din UE, chiar dacă nu mai au decât 0,5% creştere economică, chiar dacă se ceartă ca la uşa cortului familia lor regală, Marea Britanie va da lecţii de civilizaţie, stil şi eleganţă şi în următorul secol. Să nu-i plângem: roşiile noastre turceşti nu vor egala niciodată gazonul lor englezesc.

Foto arhivă