Vă spuneam despre inversarea valorilor, moştenită din anii ’50 şi dusă pe cele mai înalte culmi de urmaşii comuniştilor lui Petru Groza, Ceauşescu şi Iliescu, pesediştii de azi. În anii copilăriei mele, care se confundă cu anii copilăriei comunismului, nu era nevoie de profesionişti, de specialişti, de „meseriaşi”, era suficient să fii activist de partid ca să le ştii, automat, pe toate. Teoretic, desigur, că practic nu ştiai nimic în afara statutului PCR; suficient ca să poţi tăia şi spânzura, să trimiţi profesioniştii la canal şi să oferi funcţii nemeritate unor analfabeţi.

Nu vi se pare că se-ntâmplă la fel, nu vi se pare că retrăim un trecut nu prea îndepărtat?! Un baron de Neamţ, pesedist desigur, acuză procurorii că au săltat cinci medici ortopezi prinşi că luau mită de la nişte nenorociţi care voiau pensii pentru boli pe care nu le aveau. „Metode bolşevice, atacă maimuţoiul pesedist. Cum să arestezi nişte medici? Cum să laşi spitalul fără medici specialişti?”. Dar ce să faci cu ei, Ionele dragă, dacă-s şpăgari? Ce să faci, cum să procedezi cu medicii şi funcţionarii plătiţi de contribuabilii români cu lefuri uriaşe pentru o ţară săracă? Le-aţi rostuit salarii legale de 10-15.000 de lei pe lună şi ei tot bagă-n buzunar bani necuveniţi, încurajând furtul din banii statului.

Dar nu ne mai miră o asemenea reacţie, venită de la unul care nu e specialist în nimic, dar e un „luptător şi activist” de frunte la PSD? Pentru că ai fost arestat 30 de zile pentru, pentru că ai două dosare penale pentru trafic de influenţă şi alte afaceri necurate cu celebrul Gh. Ştefan, Liviu Dragnea te numeşte cu mândrie patriotică prietenul lui şi te face şef unde mai poate şi el: la partid, la judeţ, la vreo primărie, în vreun consiliu de administraţie bănos... Faci parte, nu-i aşa, dintr-o gaşcă selectă de penali şi infractori politici, meriţi ce-i mai bun.

Vedeţi, n-am vorbit degeaba despre moştenirea comunistă ridicată la un nivel nemaiîntâlnit în România în ultimii ani. Reţeta e bine învăţată la PSD: vii de niciunde, nu ai nicio calificare şi nicio expertiză, eşti semianalfabet dar te faci membru de partid. Te duci la televiziuni, înjuri şi acuzi Opoziţia îndemnat de moderatori prieteni, îţi aperi şeful şi partidul şi, minune!, te trezeşti pus pe nişte liste de partid şi-ajungi preşedintele unui Consiliu judeţean. Nu trebuie să ştii nimic altceva, nu trebuie să ieşi din cuvântul şefului, e nevoie doar de buze şi vorbe dulci care să mângâie organele sensibile ale liderului suprem.

Dacă mă gândesc bine, PCR nu ajunsese la acest nivel, comuniştii erau mici copii, activistul de partid făcut şef fără să ştie de ce măcar nu avea cu cine să se lupte, nu era obligat să înjure decât „capitalismul putred”, o entitate mult prea abstractă ca să prindă – ceea ce s-a şi demonstrat, în final. Analfabeţii de astăzi ajunşi în vârful piramidei sunt mult mai periculoşi, mult mai perverşi, li se predau lecţii de manipulare şi prostire a naţiei, după care sunt răsplătiţi în funcţie de cât de adânc au reuşit să-şi îngroape duşmanul politic. Comuniştii n-aveau asemenea experienţe pentru că, pur şi simplu, nu exista o competiţie între partide.

Revenind la maimuţoiul de Neamţ, Ionel Arsene, nici nu ştii ce să te mire mai întâi la el: impostura, prostia, sau ipocrizia? De fapt, gândul lui sincer, niciodată exprimat, sună cam aşa: hoţii n-ar mai trebui băgaţi la puşcărie, mita ar trebui legalizată, abuzul în serviciu desfiinţat. În fond, hoţia a devenit un lucru comun, atât de comun încât prea-cinstiţii lideri pesedişti se revoltă când procurorii îndrăznesc să aresteze un medic şpăgar, un profesor violent sau, nu mai vorbesc, un ministru hoţ. Ce-au făcut, la urma-urmei, frate? Au luat şi ei nişte euroi de la amîrâţi... Să încătuşezi nişte ditamai doctori pentru atâta lucru?! Metode bolşevice, clar! Ne-am întors în anii ’50.

Da, onorabililor, ne-am întors, dar nu cum credeţi voi şi nu la ce credeţi voi c-ar fi „metodele bolşevice” ale anului 2019. (E de mirare că nu vă crapă obrazul să acuzaţi pe alţii că folosesc metodele „părinţilor” voştri spirituali...). Ne-am întors, aşadar, la impostura, ipocrizia, analfabetismul şi activismul acelor ani, ne-am întors la „nu ne vindem ţara”, la „capitalismul putred”, la „străinii care ne invadează ţărişoara”. Am zis „ne-am întors”? S-ar putea să fi greşit, cred că, de fapt, n-am plecat niciodată din mocirla asta, în care „activistul” de partid este Dumnezeu: le ştie, le spune, le face pe toate după mare mila Sa.