Un nepot proaspăt venit din Australia îmi spunea, săptămânile trecute, că în România se trăieşte într-o viteză înspăimântătoare; adică se petrec lucruri esenţiale în fiecare ceas, ba chiar în fiecare minut al vieţii noastre. La australieni e pace şi linişte, acolo viaţa are alt curs, bine stabilit de legi şi orânduieli respectate de indivizi. Nu se-nghesuie nimeni acolo cu moţiuni şi lovituri de Palat.

Aşa este, diferenţa e că noi am trecut de la „plug” la „tractor” în câţiva ani, nu în secole. Urmează să mai treacă, e drept, nişte ani până să putem schimba closetul turcesc din fundul curţii cu WC-ul englezesc dotat cu scaun şi apă curentă. Suntem, însă, pe drumul cel bun şi spun asta în cunoştinţă de cauză: în satul meu natal, ridicat pe-un deal moldovean, tot mai mulţi oameni îşi dotează casele cu băi ca la oraş. E mai greu la şcoli, la primării, la dispensare, dar cândva se vor vedea şi-acolo semnele civilizaţiei. Poate când se va fura mai puţin din banii publici, poate când medicii, profesorii şi primarii nu se vor mai mulţumi cu câştigurile pe „persoană fizică” şi vor dori o Românie ca afară pentru cât mai mulţi.

Aşadar, viteza ne omoară. N-ai cum să zici azi bine un cuvânt că el este contrazis mâine la fel de bine de realitate. Mai ieri scriam că-i musai ca Opoziţia să preia frâiele Guvernării. Au trecut decât două zile, cum ar zice d-na Carmen Lia Veorica, şi parcă nu mai cred că e valabil ce-am spus: adică de ce să se sacrifice nişte partide? Doar pentru ca PSD să revină în forţă, ca acum patru ani, după ce-şi vor fi ridiculizat adversarii politici cu majoritatea lor parlamentară încă funcţională?!

Merită sacrificiul? Încep să nu mai ştiu, ceea ce mi se-ntâmplă tot mai des în ultima vreme – semne ale vitezei existenţiale în care ne trezim şi adormim zilnic. Îmi vin în minte chipurile câtorva nenorociţi bucurându-se de eşecul noilor posibili guvernanţi: Nicolae, Nicolicea, Rădulescu, Tăriceanu... Cum dracu’ să accepţi să scoţi din foc castanele puse de „maimuţoii” ăştia?! E greu, eşti obligat să te gândeşti nu de două ori, de douăzeci de ori...

Aş zice, acum, că moţiunea Opoziţiei oarecum unite nu va trece. Şi nu va trece nu pentru că alianţa PSD-ALDE e stăpâna Parlamentului, ci pentru că opozanţii nu sunt siguri că vor la guvernare în condiţiile stabilite de alegerile din 2016. Poţi să-i înjuri? Poţi să nu le dai dreptate? Poţi să le ceri să fie patrioţi, să se sacrifice pentru binele ţării? Sigur că poţi, am făcut-o şi eu, dar nu ştiu cât la sută din electoratul României va ţine minte gestul Opoziţiei, nu ştiu câţi români dintr-o sută îi vor exclude pe candidaţii PSD-ALDE din schema parlamentară la viitoarele alegeri.

Mie mi se pare că alegătorii români s-au maturizat într-un timp record – altora le-a luat sute de ani ca să reuşească să facă diferenţa între bine şi rău, hoţ şi om cinstit, deştept şi prost. Aici contează foarte mult plusul de valoare adus de românii din Diaspora. Cei rămaşi acasă nu vor vota decât rareori altfel decât ruda lor plecată la muncă în străinătate. Iar ruda asta a lor, bătută şi gazată la protestele din 10 august, nu va vota niciodată PSD-ALDE. Şi totuşi sunt încă mulţi, foarte mulţi care depind azi, şi vor depinde şi mâine, de ajutorul social aflat la dispoziţia primarilor PSD.

De fapt, viitorul României stă acum într-o singură mutare: votul Diasporei. Cel puţin 10% din voturi stau acolo. Dacă Opoziţia va reuşi schimbarea manierei de vot astfel încât să poată vota toată Diaspora care îşi doreşte să voteze, atunci alegerile, de orice fel ar fi ele, nu pot avea decât un singur câştigător: USR-PLUS-PNL.

Ceea ce ar putea însemna, dacă-mi permiteţi să revin la oile noastre, că Opoziţia n-ar trebui să preia acum Puterea, ci doar să impună o lege care să facă posibil votul masiv al Diasporei. Sigur, aşa se vede acum, dar cine ştie ce ne mai pregătesc partidele şi politicienii noştri până mâine?!