...nu veţi avea linişte decât în mormânt”. Este promisiunea făcută de preşedintele Ucrainei agresorilor ruşi, unei armate căreia preşedintele Rusiei i-a ordonat să omoare, de-a valma, soldaţi inamici şi civili nevinovaţi: copii, bătrâni, femei care încearcă să fugă de război prin „coridoarele umanitare” pe care armata rusă nu le respectă.

Ura neîmpăcată din sânul a ceea ce Vladimir Putin numeşte „lumea slavă” nu va pieri niciodată. Cu siguranţă nu în următorul secol, dacă lumea va mai avea parte de un secol pe acest Pământ. Pentru că tot Putin afirmă senin: „La ce bun să existe lumea dacă Rusia-mare Putere nu face parte din ea?!”. Iar Dughin, ideologul Kremlinului, punctează decisiv: „Noi vrem o lume antiglobalistă, naţionalistă şi ortodoxă, în care civilizaţia rusă să renască şi să reziste cu orice preţ”.

Cam asta ne promit ideologii „civilizaţiei ruse”. O civilizaţie a ciubotei, a cruzimii şi opresiunii, lipsită de orice urmă de libertate civică şi democraţie. O civilizaţie capabilă să frângă orice sentiment, orice rămăşiţă de umanitate din ceea ce ar rămâne în spatele tancurilor, obuzelor, avioanelor, rachetelor „eliberatoare”.

E greu de înţeles cum, de ce şi de cine îşi doreşte Putin să elibereze statul ucrainean. Dacă semeni azi ură şi distrugere, ură şi distrugere vei culege mâine. Doar dacă nu eşti deloc interesat ce se va întâmpla cu lumea de mâine ai putea fi tentat să omori tot ce întâlneşti în cale în Ucraina de azi. Iar pe Putin nu pare să-l intereseze deloc lumea şi ziua de mâine, ceea ce este de-a dreptul periculos când ai în mână o valiză nucleară capabilă să distrugă viaţa pe Pământ.

Teroristul Putin nu va reuşi să refacă „lumea slavă” cu forţa, cu bombardeaua, cu frica. Ocupantul rus şi-a păstrat o imagine teribilă de la generaţie la generaţie. Despre cruzimea, sălbăticia, lipsa de umanism a soldaţilor ruşi de ocupaţie aflasem de la părinţii mei, care au trăit lucrurile astea în timpul şi imediat după cel de-al doilea Război Mondial. Despre ce înseamnă „ocupantul rus” la 80 de ani distanţă aflăm, acum, pe viu: nicio schimbare...

Iar asta presupune alte generaţii care nu vor uita şi nu vor putea ierta ce face Rusia lumii acestor ani. Pentru că lumea întreagă suferă şi va suferi mari lipsuri din cauza nebuniei unui preşedinte, a unor generali, a unor ideologi, a unor naţionalişti care reduc Lumea, aşa cum o cunoaştem, la „lumea slavă” conţinând trei entităţi puse la un loc cu forţa armelor: Rusia, Ucraina, Belarus. Astea trei deocamdată, dar, dacă teroristului Putin îi iese jocul de-a moartea din Ucraina, s-ar putea să se mai adauge acestei lumi slave şi alte ţări: Republica Moldova, Estonia, Letonia, Serbia şi cam tot ce a însemnat URSS-ul plus aliaţii tradiţionali ai „sufletului rus”, ai ortodoxiei şi antiglobalismului.

Vin vremuri grele pentru că aşa vor nişte generali orgolioşi ai „mamei Rusii” şi stăpânul lor suprem. Occidentul liber şi democrat n-a învăţat mare lucru din lecţiile istoriei, liderii lumii civilizate au fost onoraţi să-i strângă mâna teroristului în formare, să-l pupe pe frunte şi să-i umple visteria cu dolari şi euro contra petrol şi gaze la discreţie. Abia acum descoperim că nu putem trăi în stare de război cu Putin pentru că suntem dependenţi de petrolul, gazul, cerealele ruseşti.

Da, Ucraina şi Rusia asigură 30% din producţia mondială de cereale. Războiul şi embargoul impus Rusiei pot însemna foamete pentru multe ţări ale lumii libere. La fel se întâmplă cu gazul şi petrolul, descoperim dintr-odată că n-am fost deloc înţelepţi, nu ne-am obosit suficient de mult ca să ne diversificăm sursele de aprovizionare, să nu depindem doar de conductele „ţarului nebun” de la Răsărit.

De criza umanitară ce să mai zic, abia reuşesc să pricep ce cheltuieli uriaşe înseamnă exodul, refugiul, nefericirea câtorva milioane de oameni alungaţi de la casele lor, distruşi, bezmeticiţi de nedreptatea care li se-ntâmplă. Îi primim cu pâine şi sare, le oferim adăpost, îi omenim cum şi cât putem. Dar starea asta de veghe, empatia faţă de refugiaţi, mila creştină nu vor ţine cât va ţine războiul de uzură care se anunţă la nord-estul graniţei noastre. Suntem oameni şi avem propriile noastre probleme, neputinţe, frici. La un moment dat vom ceda noi, vor ceda ei, psihicul o va lua razna şi nu va fi bine.

Nu vom ierta, nu vom uita... Sunt vorbele preşedintelui ucrainean Zelenski, sunt vorbele care pot ieşi din gura oricărui ucrainean alungat din ţara lui. Dar ar putea fi vorbele fiecăruia dintre oamenii care se simt ameninţaţi, minţiţi, agresaţi, sărăciţi, înfuriaţi de un război inuman, inutil, nedrept, fără cauză justă. Oameni pentru care Rusia va deveni simbolul urât al opresorului universal. Un simbol care va fi povestit din generaţie în generaţie, zeci şi sute de ani. Un simbol care va ţine trează ura, neîncrederea, vendetta.