OPINII 8 aprilie 2022

EDITORIAL. Nevoile pacienţilor şi limba de plastic

de Dumitru Manolăchescu | 1223 vizualizări

Pe 7 aprilie, de Ziua Mondială a Sănătăţii, premierul Ciucă Nicolae a trimis un mesaj. N-au fost, din fericire, discursuri şi aplauze la urcări pe scenă de Rafila, de Ciucă, de Cîţu sau alţii ca ei, guvernanţi care se prezintă publicului neavizat-credul drept sănătoşi şi zdraveni, siguri pe ei, pe mintea şi reflexele lor. Am mari îndoieli...

Ce am aflat, totuşi, în această zi care mai mult comemorează decât aniversează ceva? De pildă, ştim că la fiecare 4 luni apare o nouă variantă de virus. De ce? Pentru că cine are vaccin nu-l foloseşte, iar cine l-ar folosi nu-l are. Sunt 44 de ţări în lumea asta nedreaptă şi răzbunătoare care au un procent de sub 20% de nevaccinaţi. Ţări sărace în general, nebăgate în seamă de „lumea bună”. De-acolo, din ţările astea uitate de oameni, de legi, de Dumnezeu, virusurile zboară, se târăsc, se înmulţesc, se transformă, se duc într-o formă sau alta spre lumea plină de vaccinuri nefolosite.

Dar nu poţi trece peste marea sărbătoare de la 7 aprilie fără a pomeni despre memorabila intervenţie a premierului pe această temă. Generalul a transmis, aşadar, poporului român sănătos un mesaj emoţionant în care a pomenit despre încrederea pe care o are dumnealui personal în sistemul sanitar românesc. Şi în care a trasat linii directoare pentru viitorul acestui sistem extrem de important pentru „starea de bine e fiecăruia dintre noi”, dar mereu furat, marginalizat, corupt: „Trebuie să adaptăm permanent sistemul de sănătate la nevoile pacienţilor”.

N-ai cum, n-ai cu ce, n-ai cu cine să vorbeşti altfel... Limba de lemn, limba de plastic, limba de plastilină – toate limbile astea fac parte din dotarea politicienilor noştri. S-a văzut şi la scurtele ziceri cu prilejul discursului memorabil al preşedintelui Zelenski în faţa unor parlamentari români neatenţi, ocupaţi cu afaceri serioase pe telefoane şi tablete. Unde-am ajuns dacă mi s-a părut că Ciolacu a ieşit, cât de cât, în evidenţă?!

Bun, să lăsăm forma şi să ajungem la fond, la conţinut: să adaptăm sistemul de sănătate la nevoile pacienţilor – zicea emfatic şi pătrunzător premierul Ciucă. Zicea fraza asta ieri, dar eu o ştiam de vreun sfert de veac. Pe-atunci, un alt premier, secondat de un alt ministru al Sănătăţii, ziceau cam la fel: trebuie să punem în centrul atenţiei nevoile pacienţilor, să construim spitale, să desfiinţăm corupţia din sistemul sanitar!

Adevărul e că se pricep oamenii, ştiu ce să spună, merg pe ideea că publicul adoarme auzind mereu aceeaşi manea tărăgănată. Altfel le-ar fi ruşine să constate că după 32 de ani de la Revoluţie marii premieri, miniştri şi superminiştri ai statului român n-au reuşit să construiască un spital, unul măcar, de referinţă, în care cineva să-l poată interna cu încredere şi speranţă pe preşedintele României, de pildă, oricare ar fi acela.

Sistemul sanitar românesc în care premierul se face că are încredere produce durere, obidă, morţi şi răniţi. Lipsa de încredere în sistem, în oamenii lui, de sus până jos, motivată sau nu, a reuşit să adune peste 65.000 de morţi asociate Covid 19 în doi ani de zile. Sigur, aici e vorba şi de multe alte lucruri: carenţe mari în educaţie, lipsa de cultură, de civilizaţie, de informaţii din surse credibile. Dar lipsa de încredere în sistem conduce detaşat într-un clasament al factorilor favorizanţi acestui mare număr de decese.

Iar lipsa asta de încredere, d-le prim-ministru-general-liberal, nu se combate cu vorbe, cu mesaje, cu discursuri care sforăie; ci cu spitale noi, performante, cu medici şi cadre bine pregătite şi bine plătite, cu aparatură şi echipamente moderne, de ultimă oră.

Apropo, citeam zilele trecute o ştire conform căreia românii aşteaptă aproape 3 ani de zile până când un medicament performant, de ultimă oră să-i zicem, ajunge în ţara noastră. La germani pauza dintre produsul medicamentos recent şi spital sau farmacie este de doar 124 de zile...

Am întâlnit în ultimele luni mulţi medici bine pregătiţi, extrem de atenţi cu pacienţii şi dedicaţi meseriei. Nu i-am văzut doar în spitalele private, unde calităţile astea nu mai sunt o noutate, ci şi în spitalul judeţean din Sf. Gheorghe, de pildă. Un spital care se reconstruieşte, practic, din temelii. Un spital care beneficiază de munca unor medici tineri, şcoliţi la Tg. Mureş sau Cluj, care n-au ezitat să se mute în locuinţele construite pentru ei de autorităţile locale şi să lucreze într-un spital aflat în reconstrucţie.

Dar aceşti medici nu sunt mulţi, nu acoperă necesarul. Iar faptul că dublezi, în inflaţie, suma pentru hrana pacienţilor (22 de lei de la 11...) nu înseamnă mare lucru. E bine că se-ntâmplă, dar nu rezolvă problemele cu care se confruntă sistemul sanitar românesc, pe care premierul vrea să-l adapteze nevoilor pacienţilor...

Rana purulentă, nevindecată, care doare şi întunecă încrederea în sistem este alta: cum îi mai aduci înapoi pe medicii tineri şi valoroşi, şcoliţi în România dar plecaţi cu zecile de mii în străinătate pentru că în ţara în care s-au născut nu aveau nici cu ce, nici de ce să lucreze?!

N-am vrut să stric nimănui cheful de Ziua Mondială a Sănătăţii, dar ce am spus eu aici nu e nici un sfert din crudul adevăr pe care guvernele noastre se tot fac că nu-l văd.

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.