Mă uit la ce vrea PNL în programul lui de guvernare pentru următorii patru ani: investiţii, infrastructură, spitale, educaţie, măriri de pensii şi lefuri (etapizat, nu dintr-odată)... Chestii suportabile, ca să zic aşa, pentru alegători, dar greu digerabile pentru sceptici sau cunoscători ai fenomenului economic. Îmi aduc aminte cum se întreba Birlic într-o piesă de teatru: cu ţe, nene, cu ţe?

Nimeni n-ar trebui să creadă în adevărul unui program de guvernare – asta ne spune istoria alegerilor din România. Niciun program de guvernare tixit cu promisiuni de mai bine cu orice preţ n-a fost respectat – ceea ce, paradoxal, în unele cazuri a salvat ţara de faliment. Campioni în materie, desigur, cei care au guvernat mai tot timpul în aceşti 30 de ani.

Şi-atunci de ce şi, mai ales, pe cine să votăm?!

Asta începe să devină o problemă, pentru că oamenii nu mai au încredere în partidele politice. S-au fript în 2016, crezând orbeşte în promisiunile unui partid care a fost la un pas să scoată România din Uniunea Europeană, care a distrus finanţele ţării şi n-a îmbogăţit decât aparatul de partid şi amicii politici. Acest partid a distrus încrederea în politică şi politicieni.

Aşa încât, acum te întrebi mai mult decât cu patru ani în urmă: de ce să cred în promisiunile liberalilor? N-au fost ei, oare, aliaţi cu PSD în demonizatul USL? N-au dat-o ei la pace cu pesediştii ori de câte ori au avut interese transpartinice legate de afaceri la limita legii? Nu sunt ei plini de traseişti politici renegaţi în discursuri oficiale, dar agreaţi în culise?

Da, e plină lumea politică de demoni, rostul nostru e să căutăm, eventual să şi găsim, măcar câteva aripi de înger căzute în bătălii cu demonii. O asemenea aripă de înger au senzaţia bucureştenii că au descoperit la alegerile locale. O aripă s-a aşezat cuminte pe fruntea primarului matematician Nicuşor Dan. Sau pe cea a primarului neamţ Fritz de la Timişoara. Sau a lui Ilie Bolojan, neaoşul de la Oradea. Ne-am bucura să meargă treaba bine la ei acolo, poate se ia la fel de uşor precum noul coronavirus, poate se „infectează” ţara de bună, corectă şi eficientă guvernare locală.  

Problema e ce facem cu neîncrederea în partide, în programe, în politicieni. Liberalii au fost în USL, s-au făcut de rahat în multe situaţii. USR-PLUS se tot învârte-n jurul cozii, au câţiva oameni foarte buni în prima linie, dar în „teritoriul mic”, să-i zic aşa, adică la talpa ţării e vraişte, n-au ajuns, n-au pătruns la sufletul şi mintea celor mulţi şi tăcuţi. E de văzut cât înseamnă votul câtorva mari oraşe patronate de USR-PLUS în economia generală a Parlamentarelor. Ce mai avem? Pro Ponta şi Alde Tăriceanu s-au unit. Două şoapte vor să urle. Va ieşi un scâncet, dacă nu un geamăt. Mulţi nu văd nicio speranţă din partea aceea.

Ar mai fi PMP şi UDMR.  Vor intra, aproape sigur, ambele în Parlament. Şi cel puţin unul dintre ele va merge la guvernare. Cin’ să fie, cin’ să fie? Poate că va fi nevoie de amândouă. Poate că Barna se va certa cu Orban rău de tot – la câtă minte are se prea poate... – şi va duce USR-PLUS în Opoziţie, să nu se plictisească „marele partid” de unul singur. Dacă, totuşi, berbecilor liberali şi userişti le va veni mintea de pe urmă, vor guverna în trei: PNL-USR-PLUS şi, alegeţi dvs., PMP sau UDMR.

O vorbă din bătrâni înţelepţi şi chinezi zice să-ţi ţii prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape. Vedeţi cum şi cui se potriveşte în cazul de faţă, inclusiv când ne referim la realitatea covăsneană. Judecaţi partidele, programele, dar şi oamenii pe care vi-i propun la alegeri şi după.

Nu contează că nu ştiţi, că nu v-aţi hotărât cu cine să votaţi. Poate veţi vota AUR, urmaşul lui Vadim şi-al fostului primar de Cluj, Gh. Funar, care vopsea băncile din parcuri în culorile tricolorului românesc – pardon, greşesc, nu „urmaş”, ci „concurent”, înţeleg că PRM încă există... Contează însă enorm să votaţi, să ieşiţi din case chiar şi pe vreme de Pandemie şi să alegeţi, dacă se poate, responsabil şi util. Fără acest vot util majoritar ne aşteaptă pe toţi un haos în pandemie – cea mai nenorocită formă a falimentului unei naţiuni. Oricum ar fi, boala va trece, iar noi vom rămâne 4 ani cu ce-am gândit, simţit, îndrăznit să votăm pe 6 decembrie. Poţi greşi o dată, dar nu e bine să persişti în greşeală. Se cheamă altfel...