Am un drapel tricolor măricel, nu l-am scos până acum la manifestaţii de protest, aniversări, comemorări,  alte întâmplări festive. E spălat proaspăt şi cu toate culorile la locul lor. Ce fac eu cu tricolorul? Îl duc mâine la Bucureşti. În Piaţa Victoriei şi oriunde mă vor purta paşii protestului, cu lumânări ca la parastas. Pentru că se împlineşte un an de la evenimentele din 2018 şi nu putem uita.

La un an de la moartea speranţei românilor în democraţia din ţara lor, în Guvernul şi Parlamentul din ţara lor, în Jandarmeria din ţara lor se cuvine să ne prezentăm la protest veseli ca la parastas. Nu sobri, nu îmbrăcaţi în negru, întunecaţi sunt doar jandarmii mascaţi, cu bâte şi scuturi care, eventual, ne vor ciomăgi. Dar n-aş crede că cenuşa Alexandrei îi mai lasă să dea cu bâta... 

Ce caut eu acolo? Nu-i greu de răspuns. Aş fi vrut să scriu pe drapel câteva cuvinte: „Neam deşteptat. România suntem noi”. Nu cred că voi reuşi, nu dispun de tehnica necesară. Dar cuvintele astea ar fi răspunsul meu la uimirea amicilor şi cunoscuţilor: ce cauţi, omule, în mijlocul unor mulţimi înfierbântate? Ai o vârstă, stai cuminte la casa ta, uită-te la televizor şi dă-i dracului pe toţi!

M-am săturat să tremur de mânie în faţa televizorului. M-am săturat să înjur la televizor scrâşnind neputincios din nişte dinţi care încep să mă lase. Am scris atâta despre protestatari şi opresori încât simt nevoia să trăiesc pe viu momentul. Sunt prea bătrân? Aiurea, dacă poate un veşnic tânăr de 101 ani, de ce n-aş putea eu la abia 70?!

Şi, da, cred că ne-am deşteptat. Cu şi fără liniuţă. Am reuşit să învăţăm să facem diferenţa între bine şi rău. A fost nevoie de 30 de ani pentru asta, am rămas mereu repetenţi dar uite că la finalul acestui an vom fi, sper, în situaţia să alegem la Prezidenţiale între „bine” şi „şi mai bine”. „Răul cel mai mic” nu va intra în turul doi, indiferent cum se va numi el: Tăriceanu, Dăncilă sau Firea.

Şi ce dacă? Ce mai înseamnă instituţia prezidenţială după ce-a fost golită de sens nu doar de legi şi hotărâri ticăloase, ci şi de tăceri inadecvate prelungite ale preşedintelui în exerciţiu? Păi uite că înseamnă: legile şi hotărârile unui guvern şi ale unui parlament interesate doar de propriile jocuri politice, nu şi de voinţa naţiunii, pot fi schimbate. Preşedinţia poate redeveni o instituţie care să aibă ceva de spus, de făcut, de împlinit pentru viitorul României. Depinde doar de noi şi de alegerile noastre viitoare.

Dar mai am un motiv să fiu prezent în Piaţa Victoriei sâmbătă şi să cred că ne-am deşteptat: „Nişte scursuri”. Aşa i-a numit Traian Băsescu pe Tăriceanu şi Ponta, două personaje care tocmai ce-au ratat un troc politic de toată jena. N-am cum să nu-i dau dreptate fostului preşedinte, îi cunoaşte mult mai bine decât mine pe cei doi, e „tatăl” lor, pe unul l-a prins cu bileţelul roz, pe altul cu MTO-ul desfăcut... Cum să candideze, frate, Tăriceanu la Preşedinţie? În ce lume trăieşte omul ăsta, care n-a reuşit cu un partid aflat la guvernare să scoată 5% la Europarlamentare?! Tăriceanu trebuie să afle din gura Străzii, nu doar la urne, ce cred românii despre el şi jocurile lui politice scoase din dulapul în care-i putrezesc manechinele.

Aşadar: m-am săturat de guvernanţi şi politicieni grobieni, mincinoşi, hoţi, incompetenţi. M-am săturat şi m-am speriat de cât rău pot face aceşti oameni care încă ne conduc. Dacă pot să vină românii din Germania şi Anglia să protesteze în Piaţa Victoriei, pot şi eu să mă îmbrac în tricolor şi să aprind o lumânare la slujba de un an în amintirea celor bătuţi, gazaţi, împuşcaţi, udaţi cu tunurile de apă de nişte jandarmi slugarnici şi obedienţi.

A venit momentul să le spunem că ştim ce vrem.