Ne despărţim de o lume şi nu ştim aproape nimic despre ce ne aşteaptă. Pesimiştii spun că nu va mai fi nimic, cavalerii Apocalipsei îşi vor face treaba şi omenirea va sucomba. Scepticii mai au un mililitru de speranţă într-o cană de vin: raţiunea, logica, cumpătarea, inteligenţa vor putea înclina balanţa în favoarea unei Vieţi care, obligatoriu, va trebui să fie altfel, să propună alte valori şi alte priorităţi. Optimiştii cred că totul încă se poate, va trece şi virusul ăsta, şi criza asta, aşa cum au trecut atâtea altele şi noi ne vom vedea de viaţă ca şi până acum – într-o dulce inconştienţă şi-o teribilă iresponsabilitate.

Inconştienţa şi iresponsabilitatea, lăcomia, orgoliul şi prostia ne-au adus aici. Ca să fie altfel, ca să mai putem fi, de fapt, va trebui să renunţăm la ele. Ce trăim astăzi este un război cu un inamic invizibil, un război prezis, prevăzut, pregătit de chiar oamenii care se străduiesc să ne convingă acum că se sacrifică pentru viaţa noastră. Nu mă duc cu gândul până la distrugerea echilibrului ecologic, până la războiul cu Natura încurajat de un preşedinte prost, orgolios, mândru că e stăpânul Planetei. Mă gândesc, însă, că înţelepţii noştri conducători, puternicele guverne ale Lumii au fost avertizate asupra riscului acestui virus ucigaş exact acum un an, în martie 2019. Atunci, oamenii de ştiinţă, cercetătorii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii au scris, au vorbit, au dat interviuri exact despre ceea ce ni se-ntâmplă acum. Sigur, n-au ştiut data, locul şi ora la care va începe atacul Coronavirusului, dar au avertizat guvernele lumii asupra uriaşului pericol pe care îl reprezintă ceea ce numim acum COVID 19.

S-a întâmplat ceva în România din martie 2019 până în ianuarie-februarie-martie 2020? S-au întâmplat multe, dar nu ce trebuia şi unde trebuia. Lupte politice total inutile, războaie interne simulate de dragul unor voturi pe care acum nu mai dă nimeni nici doi bani, milioane şi milioane de euro aruncate pe prostii. Dulce inconştienţă, călduţă iresponsabilitate... N-avem noi treabă, suntem doară urmaşi ai lui Traian, iar romanii trăiau, nu-i aşa, clipa, n-aveau treabă cu ziua de mâine! Cum să dai bani de la buget pentru echipamente medicale, cum să construieşti şi să echipezi spitale cu tot ce le trebuie? Da, s-au mărit lefurile medicilor ca să nu mai plece peste hotare. Ei tot au plecat, iar cei care au rămas acum se îmbolnăvesc pentru că n-au echipamente de protecţie împotriva Coronavirusului. Da, o bună parte din banii de la Sănătate, de la infrastructura medicală s-au dat la biserici. O fi bine? Ne vor salva bisericile, preoţii, împărtăşania, icoanele? Sufletul, poate, dar nu vom şti asta decât după...

Viaţa după virusul chinezesc va fi cu totul altfel decât a fost până acum. Şi tare mi-e teamă, uitându-mă la berbecii iresponsabili şi inconştienţi care se lăfăie în voturi parlamentare, că nu vor înţelege mare lucru nici măcar din acest ultim avertisment înaintea atacului final pe care orice virus, orice componentă esenţială a mamei Natură îl va da împotriva prostiei, inconştienţei, iresponsabilităţii, ticăloşiei omului în general şi omului politic în special.

Se prăbuşesc toate micile firme. Le ajută Guvernul cu o parte din cheltuieli, inclusiv cele pentru susţinerea unui şomaj tehnic. Dar nu pare a fi suficient, iar mai mult nu-mi dau seama dacă se poate. Nu ştiu, prin urmare, cum şi în ce condiţii ne vom revedea în paginile Observatorului. Un lucru e sigur: nu ne mai putem face planuri pe termen mediu şi lung. Ne trezim şi adormim cu coşmarul COVID 19 în minte. Am ajuns la discreţia unor nebuni inconştienţi care se cred nemuritori doar pentru că au furat ori s-au prostituat prin Italia sau Spania. „Carpe diem”-ul strămoşilor romani va fi, de data asta, un mod de viaţă pe care vom fi nevoiţi să-l urmăm. Dacă avem noroc, va fi pe termen scurt. Dacă nu...

Da, vom trăi de azi pe mâine protejându-ne pe noi şi pe alţii. Nu credeţi chiar tot ce vedeţi şi auziţi, selectaţi informaţiile esenţiale şi aveţi încredere în acţiunile Guvernului. Nu pentru că-i liberal, ci pentru că e singurul pe care-l avem, singurul care a avut curajul (inconştienţa?!) să-şi rişte viitorul politic în vreme de criză. Dacă vom ieşi teferi din războiul ăsta se va datora, cu siguranţă, şi acestei echipe guvernamentale. Dacă nu, nici nu ştiu dacă mai contează.

Oricum, n-aş fi deloc fericit să îmbrac pielea guvernului Orban în aceste câteva luni, cine ştie câte vor fi ele. Ne ajung din urmă „nefăcutele” de la toate guvernele înjurate sau lăudate vreme de 30 de ani. Pregătiţi-vă pentru un oribil moment al adevărului.