Îi văd, îi întâlnesc pe moşii din cartierul meu atunci când, o dată pe săptămână între orele 11-13, ies să mai cumpăr câte ceva de la magazinele din apropiere. În rest, îi văd mai tot timpul pe geam. Umblă fără griji băbuţele sătule de cămăruţa lor. Ce să le zici, ce să le faci? Sper că programul de viaţă hotărât de Guvernul României pentru noi, bătrânii, a fost tradus şi în limba maghiară şi difuzat de radiourile şi televiziunile din Ungaria. Ideal ar fi ca, peste vreo două-trei săptămâni, trupurile şi sufletele lor să nu ocupe nişte paturi de spital atunci când medicii vor fi, cine ştie, puşi în situaţia să aleagă între o bătrână şi-un tânăr. S-a întâmplat în Italia şi-a ieşit scandal, nici nu vreau să mă gândesc ce isterie va fi la noi, ţara în care se dau încă, din mână-n mână, pomeni la înmormântări cu prezenţă redusă, încă se pupă icoanele mutate din biserici în aer liber, încă se înghite aghiazma din aceeaşi linguriţă de alpaca. Vrednici suntem!

Dar avem un nou ministru al Sănătăţii. Unul, slavă Domnului, dispus să vorbească, să comunice, să umble, să se agite. Cu oarece folos, aş zice, dacă e să mă gândesc că avem „doar“ 1000 de infectaţi cu Covid 19 şi „doar“ vreo 22 de morţi. Aud că ne pregătim pentru 20.000 de bolnavi, de morţi nu ne mai spune nimeni nimic pentru că în materia asta doar doamna aia cu coasa ştie despre ce-i vorba. Nelu Tătaru a coordonat, practic, lupta anti-coronavirus, care împlineşte azi o lună. O lună şi 22 de morţi. Se putea mai bine? Poate. Sigur se putea mai rău.

Ce-ar mai fi de spus se referă la veşnicii cârtitori. Parte din Media şi politicienii îngrămădiţi în majoritatea parlamentară. Dacă vorbeşte Orban, nu-i bine, că nu spune nimic. Dacă nu vorbeşte, iar nu-i bine, iar nu ne spune nimic. Dacă iese Iohannis în fiecare zi şi ne zice ca la proşti să stăm în case şi să nu mai umblăm aiurea pe drumuri, nu-i bine, ce ne tot pisează, ştim şi noi care-i treaba, să stea pe curu’ lui şi să coordoneze lupta cu virusachele ticălos. Dacă n-ar ieşi tăcutul nostru prezident să ne vorbească tot rău ar fi, v-aţi prins.

Nici nu mai zic ce opinii diverse există în materie economico-financiară. Pentru că, nu-i aşa, după Covid n-ar trebui să urmeze un alt vid, o altă sărăcie. Şi-atunci e nevoie ca statul să pompeze bani în afacerile falimentate, în şomerii aferenţi, în tot ce înseamnă privat. Statul pompează, ministrul de Finanţe s-a mai tuns şi-a devenit mai darnic – ceea ce nu-i neapărat o calitate pentru un ministru de finanţe, dar în situaţii de urgenţă se acceptă. Dar nu poate da fiecăruia nici cât i-ar trebui, nici cât ar merita – nu mai trăim în comunismul ceauşist, care împărţea „de la fiecare după posibilităţi, fiecăruia după nevoi”. Poate da atâta cât îi permite bugetul sărăcit de inconştienta guvernare pesedistă, poate da atâta cât să nu revenim la o inflaţie galopantă cum am avut imediat după 1990. Florin Câţu pare să ştie ce face, pare să înţeleagă nevoile reale ale mediului de afaceri, la fel Marcel Vela - Interne, Virgil Popescu – Economie, Bogdan Aurescu – Externe. Şi Ludovic Orban, desigur, şeful tuturor acestora. Dacă vom fi găsit în persoana lui Nelu Tătaru şi un eficient ministru al Sănătăţii, atunci ne putem considera norocoşi în situaţia dată.

Nu mai am chef să mă cert cu nimeni, nici măcar în gând, dar trebuie să mărturisesc ceva: de câte ori îi aud pe unii şi pe alţii cum îi blestemă pe miniştrii lui Orban, îmi imaginez cum ar fi gestionat economia românească şi problema Covid 19 „echipa“ Dăncilă-Dan-Tăriceanu-Ponta-Dragnea (ultimul, evident, din puşcărie), în calitate de preşedinţi, şefi de guvern, miniştri, eventual şefi ai unor partide care întrerupseseră orice dialog cu Uniunea Europeană şi lumea civilizată. Gândiţi-vă cum ar fi arătat Sănătatea cu Bănicioiu-Colectiv la cârmă... Ne-a trecut glonţul pe la ureche, nu mă entuziasmează toţi miniştrii lui Orban, dar fiecare dintre ei, oricât de prost pregătit este, nu coboară la înălţimea genunchiului broaştei la care încercau să ajungă foştii miniştri pesedişti. Mă trec fiori şi năduşeli reci când îmi amintesc cât de aproape am fost de un eşec total.

Aşa încât, în ce mă priveşte, a se slăbi cu „catastrofala guvernare liberală” cântată pe multe voci stinghere de conclavul afon de la vârful PSD. Faceţi ceva, orice, ca să-i ajutaţi pe cei care se chinuie acum să învingă epidemia, apoi vom vedea cum stăm şi cu politica.