OPINII 27 ianuarie 2020

EDITORIAL. Moldova. A cui mai e Moldova?!

de Dumitru Manolăchescu | 1346 vizualizări

De la Ştefan cel Mare şi Sfânt ştim că „Moldova nu-i a mea, nu-i a voastră, ci a urmaşilor voştri, şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”. Mă rog, e doar o piesă de teatru cu un Calboreanu care-ţi ridică părul în cap doar când rosteşte „Moldova”. Dar asta a rămas Moldova pentru cei mai mulţi dintre români.

Vineri a fost Ziua Unirii Principatelor Române. O mare, nu o mică Unire. Una făcută de „intelighenţia” liberală, adică de urmaşii paşoptiştilor şcoliţi şi educaţi pe la Paris. Cu voie, desigur, de la marile Puteri europene. Şi cu un A.I. Cuza providenţial, un om căruia România îi va rămâne mereu datoare. Dat jos de cei care l-au pus: politicienii liberali, nemulţumiţi de reformele prea adânci ale domnitorului. După care Moldova a fost mereu uitată, ignorată, părăsită.

Au trecut de-atunci 161 de ani. Moldova a rămas prizonieră într-o uitare din care pare să se fi trezit de câţiva ani. Prizonieră a prezentului, că nu mai trăieşte nimeni în trecut, nu?! „Şî eu”, cu numitul Mandachi-constructorul unui metru simbolic de autostradă, poate însemna o trezire. Începe să se vadă că moldovenii nu mai cred în promisiunile unor politicieni neisprăviţi, sclavi ai partidelor mincinoase care au transformat Moldova într-o uriaşă urnă de vot, dependentă de mici pomeni electorale. Începe să se vadă, să se-audă, să se simtă la vot că moldovenii s-au eliberat de pomeni, că moldovenii vor autostradă care să-i unească cu Ţara, cu Lumea, ăsta deja e un semnal important. Cam la fel de important cât e faptul că băieţii „gazdei” mele din Bărcăneştii Neamţului lucrează la metroul din Londra, de unde trimit lunar în ţară nu doar bani cu care părinţii lor îşi fac baie luxoasă în casă, ci şi idei liberale – greu înghiţite, în general, în Moldova mea, a părinţilor şi a strămoşilor mei de la Cuza încoace.

Moldova se trezeşte şi e nemaipomenit că pot zice asta măcar la 161 de ani de la Unirea Principatelor. Au fost huiduiţi Iohannis şi Orban vineri la Iaşi? Foarte bine, să-i huiduie lumea, dar n-are sens să măsurăm aplauzele şi huiduielile pe care moldovenii supăraţi le adresează întregii clase politice. Burghezia liberală de la 1859 l-a făcut domnitor pe Cuza sub presiunea unioniştilor de la Iaşi şi a cuţitelor măcelarilor din Bucureşti, apoi tot liberalii l-au exilat pe reformatorul Cuza după şapte ani de domnie; în mod simetric, ei ar trebui să fie „intelighenţia” care izbăveşte Moldova şi Ţara Românească de duhul funest al manipulării pesediste după 30 de ani de minciuni şi promisiuni neonorate. Dacă nu vor fi în stare, daţi-i afară şi chemaţi un rege – asta ca să respectăm întocmai simetria politică. Altfel, cu partidele şi politicienii ne-am cam lămurit. Sigur, o autostradă care să lege Moldova de Ţară şi de Lume după 161 de ani de uitare ar fi o reparaţie necesară, altfel datoriile Bucureştiului faţă de Moldova sunt mult mai mari.

Să coborâm din istorie la oile noastre, câte-or mai fi. Vineri, 24 ianuarie, Sf. Gheorghe. Oameni, armată, defilare, fanfară militară (uriaşă realizare...), prefect nou şi timid, mesaj de la Guvern, cuvântări oficiale, preoţi, horă, program artistic... Mă rog, tot tacâmul. Două lucruri nu înţeleg de ani de zile şi nu mă luminează nimeni: 1. De ce să depună instituţiile statului, partidele, şcolile coroane de flori? E vreo statuie a lui Cuza în oraş şi n-o ştim? La urma-urmei, comemorăm, sau sărbătorim? Plângem, ori ne bucurăm? Suspinăm, ori ne prindem în Hora Unirii cu veselie şi determinare patriotică? Ce rost au coroanele de flori? Recunoştinţa nu înseamnă lacrimi, ci sinceritate. Iar dacă tot trebuie să depună cineva o coroană în semn de recunoştinţă, n-ar ajunge una singură, a „comunităţii româneşti” din Sf. Gheorghe, la picioarele statuii lui Mihai Viteazul ca prim unificator de ţară?! 2. De ce defilăm cu patriotismul la vedere, de ce ne batem cu el în piept? Am văzut oameni politici şi funcţionari publici în acelaşi timp trecând, solemn, de mai multe ori prin faţa statuii Viteazului. Adică o dată eşti, să zicem, membru al unui partid politic, apoi, a doua oară când depui coroană eşti funcţionar în vreo instituţie care se simte datoare Unirii Principatelor, iar a treia oară eşti membru al unei asociaţii culturale sau ligi apolitice. O fi în regulă?

Altfel, ţineţi minte vorbele puse în gura Sfântului Ştefan de marele Delavrancea pe la 1900, adaptate de autorul acestor rânduri tuturor guvernărilor, social-democrate sau liberale, de după 1989: „Moldova nu-i a mea şi nici a urmaşilor mei, dar nici a voastră nu va fi câtă vreme veţi uita ce-i datoraţi!”. Pentru că, da, România s-a născut la Iaşi şi-a fost botezată la Bucureşti! Milcovul e o legendă şi-o Horă de care contemporanii îşi bat joc: pe 24 ianuarie 2020, la Focşani, Unirea Principatelor s-a sărbătorit în două locuri, ambele oficiale, pentru că Primăria nu s-a înţeles cu Prefectura! Noroc că la noi Primăria nu este interesată de eveniment.

 

Distribuie articolul:  
|

OPINII

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.